Încă de miercuri, de la amiază, când am citit declarațiile fabulatorii ale președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, despre o așa-zisă cerere a senatorilor USR să beneficieze fiecare de câte un birou, mașină și șofer, am așteptat o revenire a domniei sale cu scuzele aferente. Dar vezi să nu, că nu e Călin Popescu Tăriceanu acel domn care să accepte că poate greși, că ceea ce ”a auzit” s-ar putea să nu fie adevărat, că s-ar putea să fi fost indus în eroare. Nu, în ciuda aparențelor – a faptului că-l vezi toată ziua la costum și cravată – Călin Popescu Tăriceanu nu e un domn. E doar un oarecare purtător de gâtlegău și costum, cocoțat pe scaunul pe care s-a cocoțat nu pentru că ar fi obținut, la alegeri, cine știe ce voturi și încredere din partea cetățenilor, ci pentru că s-a arătat dispus să fie complice la guvernarea PSD și la toate mizeriile care vin la pachet cu asta.
Cea mai recentă dintre aceste mizerii e cea de marți (27 decembrie), când cu îngroparea definitivă a radioului și televiziunii publice prin trecerea finanțării lor în sarcina bugetului anual. Dar nu e de mirare că Tăriceanu vrea să vadă îngropate și ultimele șanse de a face din radioul și televiziunea publice acele servicii publice AUTONOME, care să poată oferi echilibru pe piața mass-media. Păi dacă s-ar realiza asta, cine ar mai citi și ar mai urmări toată presa de partid care s-a grăbit să-i multiplice, fără verificare, fabulațiile?
Și pentru a pune capăt oricărei speculații. Ceea ce a solicitat grupul senatorilor USR – aprobarea angajării/repartizării de consilieri – e ceea ce toate celelalte grupuri senatoriale au (inclusiv grupurile senatoriale mai mici decât cele ale USR). Desigur, dacă ar fi fost de față la ședința de Birou Permanent în care s-a prezentat cererea, Călin Popescu Tăriceanu ar fi știut ce a solicitat USR și că diferența e la fel ca la Radio Erevan. Dar cum șeful Senatului a chiulit de la ședința pe care ar fi trebuit să o prezideze, s-a acoperit de penibil asumându-și informații primite ”din auzite” și ”pe surse”.
