Călin Popescu Tăriceanu și Șerban Nicolae, reclamați de USR pentru abateri disciplinare

Călin Popescu Tăriceanu și Șerban Nicolae, reclamați de USR pentru abateri disciplinare

Grupul parlamentar USR a depus la Senat, în această săptămână, două sesizări pentru abateri disciplinare împotriva senatorilor Șerban Nicolae, liderul Grupului PSD de la Senat, și Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului. Șerban Nicolae este acuzat de comportament injurios sau calomniator la adresa unui parlamentar (faptă prevăzută ca abatere disciplinară de art. 14, alin. (1) și 51 din Legea 96/2006, privind Statutul Deputaților și Senatorilor, și art. 191, lit. e) din Regulamentul Senatului), iar Călin Popescu Tăriceanu de nerespectarea prevederilor Regulamentului Senatului (faptă prevăzută de art. 191, lit. c) din Regulamentul Senatului).

Citește și:

S-a dat liber la STENOGRAME! Mostre din limbajul unor lideri din Senat, Șerban Nicolae și Cătălin Popescu Tăriceanu

În fapt, în data de 3 aprilie 2017, după votarea ordinii de zi a şedinţei Biroului Permanent, liderul senatorilor PSD, Şerban Nicolae, a solicitat să i se dea cuvântul, i s-a acordat, moment după care a început să adresese o avalanşă de cuvinte şi expresii injurioase care făceau trimitere la vicepreşedintele Senatului, Mihai Goţiu, senator USR. Acesta a luat cuvântul și l-a întrebat pe Şerban Nicolae dacă se referă la el. Şerban Nicolae a evitat răspunsul, dar a continuat jignirile și injuriile, de data aceasta referindu-se (inclusiv cu nume) și la președintele USR Nicușor Dan. Mihai Goţiu i-a solicitat președintelui Senatului și al ședinței, Călin Anton Popescu Tăriceanu, o luare de cuvânt, pentru a-i cere să aplice art. 194 din Regulamentul Senatului (chemarea la ordine/aplicarea unei sancţiuni disciplinare de şedinţă), însă d-nul Tăriceanu l-a refuzat. În aceste condiții, Mihai Goţiu și ceilalți membri ai USR prezenți la ședință s-au ridicat și au părăsit sala.

Stenograma ședinței din data de 3 aprilie a fost publicată pe site-ul Senatului joi, 27 aprilie (aici), și stă mărturie la cele prezentate în sesizare. 

”Prin comportamentul său, Șerban Nicolae a dat dovadă de dispreț total față de Regulamentul Senatului. Dacă, într-adevăr, s-ar fi simțit jignit/atacat de afirmațiile pe care le-am făcut în conferința de presă, așa cum pretinde, ar fi avut tot dreptul să solicite sancționarea mea pe baza Regulamentului.”, arată Mihai Goțiu. ”Este destul de improbabil (dacă nu ar fi un caz de crasă incompetență) ca Şerban Nicolae să nu cunoască acest lucru, în condițiile în care este chiar președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului României. În aceste condiții, sfidarea flagrantă a Regulamentului de către Şerban Nicolae poate fi interpretată nu doar ca o jignire, ci și ca o acțiune de intimidarea la adresa mea și a colegilor din USR. De asemenea, mă dezamăgește profund faptul că președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, i-a făcut jocul lui Șerban Nicolae și a refuzat să aplice Regulamentul. Asta, cu atât mai mult cu cât doar cu aproximativ o lună în urmă, d-nul Tăriceanu a inițiat o declarație politică prin care parlamentarii Puterii au votat prestigiul Parlamentului. Din punctul meu de vedere, nerespecatrea normelor interne vine în contradicție totală cu prestigiul acestei instituții”, a mai spus Mihai Goțiu.

În conferința de presă la care a făcut trimitere Șerban Nicolae, Mihai Goțiu a afirmat despre acesta că e ”un avocat al corupților care susține interesele clienților săi în Parlament”. ”Acesta este un adevăr, nu o minciună și mă miră faptul că ceilalți colegi senatori nu sesizează conflictul de interese: un avocat își apără clienții în Justiție, dar în Parlament ar trebui să reprezinte interesul general legitim al tuturor cetățenilor țării”, a adăugat Mihai Goțiu. Conferința de presă a fost prilejuită de modul abuziv prin care a fost amânat de către Senat accesul a doi reprezentanți ai societății civile în CSM.

***

Citește și:

S-a dat liber la STENOGRAME! Mostre din limbajul unor lideri din Senat, Șerban Nicolae și Cătălin Popescu Tăriceanu

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *
You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>