Candidatul USR pentru funcția de PRIMAR al Mun. GHERLA este Carol Szasz

Gherla are nevoie de oameni potriviţi pentru provocările cu care se confruntă. Avem nevoie de experţi în domenii cheie, care vor aborda cu prioritate marile teme de care ne lovim în fiecare zi: Infrastructură, Sănătate, Educaţie, Mediu. Dintre acestea, INFRASTRUCTURA gherleană este in cea mai dezastruoasă situație.

Carol este Inginer de căi ferate, drumuri şi poduri, cadru universitar asociat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi Verificator Tehnic de Proiecte de Infrastructură, cu o activitate de mai bine de 20 de ani în domeniul Infrastructurii.

“Ca mulţi alți români, am avut oportunitatea de a face pasul spre o societate mai civilizată, mai corectă, mai dezvoltată, mai bună. Dar am decis să rămân în țară cu speranța că prin muncă şi dăruire vom reuși să fim fericiți şi aici. Din același motiv am decis să mă implic într-un partid care apreciază performanța şi încurajează eforturile celor care cred că se poate mai bine, dincolo de vechile clişee politice şi de interesele personale.

La fel ca mine aţi făcut mulţi dintre voi, cei care încă luptaţi aici. Noi trebuie să îi convingem şi pe fraţii noştri de afară că România şi Gherla mai pot fi salvate! Dar asta se poate doar cu ajutorul profesioniștilor şi a oamenilor de valoare care trebuie să ocupe posturi aflate în concordanță cu experiența și nivelul lor de pregătire.

Domeniul meu de specialitate coincide cu cea mai mare problemă pe care o are Gherla: Infrastructura. Iar problemele noastre imediate ţin de drumurile proaste, podurile care stau să cadă, clădirile decăzute, lipsa locurilor de parcare şi traficul ce ne blochează. Trebuie să ne ocupăm urgent de ele!

În egală măsură avem probleme pe termen lung, care ţin de lipsa de viziune. Trebuie să vorbim despre integrarea municipiului nostru în zona metropolitană a Clujului prin infrastructură feroviară, dezvoltare imobiliară şi turistică. Gherla are nevoie de experţi în domenii cheie, iar eu vreau să fiu liderul unei astfel de echipe!” (https://www.facebook.com/CarolSzaszUSR/)

În sfârșit ai cu cine! Așa că:
Hai în USR! Fii parte din schimbare! (www.usr.ro/inscriere).
Fii Voluntar în Campania Electorală! (https://bit.ly/320BFQl).
Donează pentru USR Gherla! (https://bit.ly/2OYFTT2).