Stimate colege și stimați colegi,

În ultimele zile, ați (și am făcut), din nou, istorie. Istorie în sensul în care am reușit să stabilim noi repere în Carta Neagră a democrației românești. Au fost zile în care două dintre cele mai importante instituții ale statului, Parlamentul și Guvernul, au fost transformate în câmpul de bătălie al războiului intern de la vârful PSD. În ultimele zile, în sălile de ședință și pe holurile acestor instituții nu s-a discutat despre guvernarea României și cele mai bune legi de care are nevoie, ci despre cine pe cine susține, cine cu cine negociază și, din păcate, cine pe cine cumpără. Nimic din toate acestea nu au vreo legătură cu modernizarea României, ci cu tranzacționarea ei, în tot și la bucată.

Convocarea intenpestivă a Birourilor Permanente și a Plenului reunit într-o zi de duminică reprezintă nu doar un act contrar legislației muncii – din acest punct de vedere nu e un capăt de lume să lucrezi într-o zi de duminică pentru țară – , ci, prin modul în care fost făcut: sms-uri trimise cu mai puțin de 24 de ore înainte, un gest umilitor, de desconsiderare, la adresa colegilor parlamentari și, până la urmă, la adresa instituției pe care o reprezentăm. În același timp, la Palatul Victoria, premierul folosea instituția Guvernului pentru o conferință de presă în interes privat. Bătaia de joc a continuat ieri, cu modificarea programului de lucru, cu amânarea ședințelor de plen pentru a aduce pe ordinea de zi noi proiecte de legi, cu dedicație pentru voturile de la moțiunea de cenzură, și chiar cu anularea ședinței de interpelări de la Senat, care ar fi trebuit să fie transmisă în direct la Radio România Actualități. Mi-a rămas în minte privirea nedumerită a colegilor din Biroul Permanent, când le-am cerut să fie anunțați din timp cei de la radio că transmisiunea nu va mai avea loc. Pur și simplu nu înțelegeau că nu e vorba de instituția radioului în sine, ci de respectul față de ascultătorii radioului public obișnuiți să urmărească emisiunea de luni seara.

Și revenind la modificarea programului de lucru al Parlamentului pentru satisfacerea intereselor partidelor la Putere, câteva cuvinte și despre strategia colegilor de la UDMR. Dintr-un anumit punct de vedere e de înțeles și chiar de admirat tenacitatea cu care își urmăresc îndeplinirea obiectivelor pe care și le-au asumat în fața propriilor alegători. Dacă partidele non-etnice și-ar respecta în aceeași măsură promisiunile făcute în campaniile electorale, probabil că am avea o țară un pic diferită. Rămân, însă, niște întrebări. Chiar le face bine etnicilor maghiari ceea ce s-a întâmplat ieri? Merită riscurile asumate, care vin la pachet cu schimbările legislative obținute? Vin dintr-un oraș, Cluj, a cărui istorie modernă și contemporană a fost marcată de conflictele și tensiunile etnice. În ultimii aproximativ 10 ani situația s-a schimbat mult în bine, prin implicări civice susținute, dar este, în continuare fragilă, într-un echilibru precar, care ar putea oricând să-și modifice sensuș. Iar în alte localități și zone ale României, starea de fapt e și mai proastă. M-aș bucura dacă liderii UDMR ar urmări reacțiile din mediile de socializare de ieri și ar vedea, și ar înțelege, că nu vin doar de la detractorii de serviciu. Spre exemplu, n-am nimic cu celebrarea oficială a maghiarilor de pretutindeni. M-aș putea bucura alături de prietenii mei maghiari, la fel cum m-am bucurat la golul de excepție al lui Boloni, împotriva campioanei mondiale a momentului, Italia, pe fostul ”23 August”, de victoriile Gabrielei Szabo la Campionatele Mondiale și Jocurile Olimpice, ori de ce nu, că nu avem doar maghiari în România, de cărțile Herthei Muller. Mă întreb însă de ce ar trebui să ne amintim mereu, pe 15 Martie, de modul în care a fost instituționalizată sărbătoarea și de aceste zile negre pentru democrația autohtonă? Au luat (sau iau în calcul) cei de la UDMR toate aceste reacții care se pot naște? Sper că reprezentanții UDMR vor înțelege că toate aceste întrebări sunt puse cu bună-credință și vin din partea unui senator care, printre altele, și-a asumat riscuri electorale deloc mici, susținând în timpul campaniei readucerea în discuție a drepturilor promise maghiarilor prin actul Unirii de la Alba-Iulia, de pe 1 Decembrie 1918.

Pe de altă parte, îmi doresc ca și politicienii din celelalte partide, în special a celor care, la un moment sau altul au fost la guvernare după 1990, să înțeleagă că reacția UDMR vine și pentru că, o mare parte a problemelor/revendicărilor negociate în aceste zile sunt cauzate de nerezolvarea lor la timp. Ba, mai mult, îmi asum să afirm că acestea nu au fost rezolvate tocmai ca la un moment dat să fie utilizate ca monedă de schimb. Altfel, nu ne trezeam aseară, în comisiile permanente, pe lângă cele de dată mai recentă, cu proiecte de legi vechi de 4, 5 sau chiar 7 ani (!). Unii se află astăzi în tabăra perdanților și au toate motivele să regrete. Dar nici, aparent câștigătorii n-au de ce să zâmbească victorios, că nici pentru ei costurile nu sunt mici.

Stimate colege și stimați colegi,

Tot tămbălăul ăsta trebuie să înceteze. Nu pot să fiu ipocrit și să afirm că războiul din PSD m-ar lăsa indiferent. Până la urmă, nu face decât să-mi confirme ceea ce am afirmat încă din primăvară, când am susținut că steaua politică a lui Liviu Dragnea s-a făcut praf. Noi încă mai vedem ceva lumină în urma exploziei, dar e doar o problemă de timp (scurt) să dispară. Însă faptul că un mamut ca PSD a intrat în faza extincției nu mă poate bucura pe deplin, atâta vreme cât cetățenii sunt cei care suferă cel mai mult.

De aceea, îmi doresc ca acest război intern de la vârful coaliției de guvernare să se încheie cât mai repede. România are nevoie de guvernare. Cei care au câștigat alegerile au obligația să o facă. Dacă nu sunt în stare să o facă, atunci să se retragă și să ne vedem, din nou, la urne.

***

București                                                                  Mihai Goțiu

20.06.2017                                                              senator USR, Cluj