La dezbaterea organizată, ieri (luni, 28 noiembrie 2016), în Insomnia, de grupul informal Clujul Civic, se întrebau unii de ce Uniunea Salvați România (USR) are doi reprezentanți (pe Adi Dohotaru și pe mine), în timp ce toate celelalte partide (la un loc) doar ce au reușit să trimită trei oameni (de la PSD, UDMR și PMP). Răspunsurile sunt mai multe:

  • Suntem și lucrăm în echipă; la toate celelalte întâlniri similare am fost câte 3-4 reprezentanți USR, pentru că v-am spus deja de atâtea ori și vă mai spunem în continuare: AVEM CU CINE! (și nu e de mirare că aproape jumătate dintre cei prezenți aseară la Insomnia, în sală, erau tot membri și simpatizanți USR – asta e starea de spirit);
  • Că PNL ori ALDE (pentru a numi doar partidele care, cât de cât, contează) nu și-au trimis reprezentanți, ori că de la PSD, UDMR și PMP au venit doar câte unul arată că: fie au desconsiderat întâlnirea (și miile de membri ai grupului Clujul Civic), fie ăștia sunt toți candidații lor pe care pot să-i scoată în lume; singurii candidați care nu au motive ca măcar să le crape obrazul de rușine când ajung printre oameni onești (priviți listele negre, listele mânjiților, listele de integritate făcute de diferite echipe civice și o să înțelegeți de ce).
  • Nota bene: faptul că am fost mai mulți nu a însemnat că am avut și mai mult timp la dispoziție.

Despre dezbaterea propriu-zisă doar câteva notițe (o să fie, în curând, și înregistrarea integrală disponibilă online).

  1. Când s-a ajuns la discuții despre infrastructură (mai exact, cum de a ajuns Clujul să fie izolat, să rămână doar cu un ciot de autostradă), reprezentantul PMP, Ștefan Burlacu, a avut impertinența să găsească vinovați la… USR! Desigur, șeful lui Burlacu de la PMP, Traian Băsescu, care și-a început ascensiunea ca ministru al Transporturilor, ori fosta lui mână dreaptă multă vreme, Adriean Videanu, n-au avut nicio contribuție la blocarea Autostrăzii Transilvania! De vină probabil că am fost eu și alți (foști) colegi din presă care am scris despre mizeriile din jurul proiectului și de-asta nu o fi fost terminată autostrada, c-a ieșit la iveală cât de mare e buba! Culmea e că, ieri, doar cu câteva ore mai devreme, ilustrul deschizător de listă la Senat din partea liberalilor clujeni, Marius Nicoară, spunea ceva asemănător tot legat de infrastructură, la dezbaterea organizată de Uniunea Patronatelor. Cică partidul lui n-ar prea fi fost ”la butoane” (expresia îi aparține) în ultimii ani (!). Sper să se găsească cineva să-i ofere d-nului Nicoară o pastilă cu lecitină ori alt hap-hap care să ajute la activarea memoriei. Poate așa își amintește că, din 2004, de când s-a turnat cu mult fast primul cancioc de ciment la Autostrada Transilvania, și până astăzi, membrii partidului pe care îl reprezintă, fie că mărșăluiau sub flamura PDL, fie sub flamura PNL, au fost ”la butoane” timp de 9 (nouă) ani din 12 (doisprezece)…
  2. Că tot s-au inflamat la un moment dat spiritele pe problema plăcuțelor bilingve care ar trebuit montate la intrările/ieșirile din Cluj-Napoca: să fie clar, propunerea pe care am făcut-o, de montare a plăcuțelor în limbile minorităților pe Casa Poporului, nu a fost o glumă de detensionare a atmosferei: e un lucru cât se poate de serios și, zic eu, că măcar după o sută de ani de la Unire, n-ar strica să respectăm ceea ce s-a semnat pe 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia.
  3. Legat de referendumul solicitat de Coaliția pentru Familie, să încerc să simplific lucrurile. Încă din 2012-2013, când, după mai multe tentative, s-a schimbat Legea Referendumului, am fost printre cei puțini care am scris și am alertat asupra faptului că reducerea pragului de prezență la vot de la 50%+1 la 30% (pentru validarea referendumului) este o uriașă capcană anti-democratică, că un instrument democratic prin esență (referendumul) va ajunge să fie folosit în mod abuziv. Și când scriam asta aveam în vedere gândirea de tip mafiot a majorității politicienilor români, dovedită în atâtea alte rânduri și o dată în plus cu ocazia referendumului în discuție. Dacă pragul democratic de 50% n-ar fi fost prăbușit la 30%, mi-e greu să cred că povestea asta cu referendumul inițiat de Coaliția pentru Familie, ar fi existat. Asta pe de o parte.

Pe de altă parte, un referendum nu e democratic atâta vreme cât nu există o dezbatere reală în societate pe marginea lui. Ori o dezbatere reală pe o temă importantă (și extrem de sensibilă) nu se poate face nici într-o lună (cât are o campanie electorală), nici în trei luni, și nici în condițiile în care există o disproporție uriașă de resurse pentru comunicare între părțile situate pe poziții contradictorii. Pentru a avea un vot informat, e nevoie și de o presă independentă puternică, și de resurse pentru susținerea unei culturi critice puternice în societate. Proiectul USR de susținere a presei independente îl voi prezenta săptămâna viitoare, despre susținerea culturii (critice) independente s-a exprimat și d-nul Vlad Alexandrescu și eu, în public, de mai multe ori.

În concluzie, îmi asum să lupt pentru revenirea la un prag democratic (de 50%+1) de prezență la vot pentru validarea referendumurilor (pe toate temele) și voi iniția și susține proiecte de legi pentru sprijinirea presei și a culturii critice independente în România. Vă las pe voi să apreciați ce șanse va avea, în aceste condiții, un referendum precum cel în discuție, în condițiile în care cvorumul de validare va fi de 50%+1, iar dezbaterea care îl va preceda va fi una reală și cu resurse cât de cât echilibrate în susținerea punctelor de vedere divergente. E dreptul d-voastră să decideți (inclusiv la vot) pe cine susțineți: pe cei care își asumă declarații ”eroice” (dar care și dacă pierd procente importante, tot rămân pe o poziție eligibilă), ori pe cineva care propune soluții ca instrumentele democratice (cum e un referendum) să nu mai fie folosite în mod abuziv, în orice problemă, nu doar într-un caz punctual.

  1. În fine, CETA. Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt destul de clare, la fel cum sunt pentru toți cei care au luptat pentru salvarea Roșiei Montane și cunosc cazul cât se poate de detaliat. Cel mai probabil, CETA va fi ratificat în PE și va veni la ratificare în Parlamentul fiecărei țări în parte. Sper că măcar de data asta va exista o dezbatere reală și corectă și în societatea românească. Atâta timp cât un astfel de tratat menține clauze care sprijină curți de arbitraj speciale (cu ”judecători” care atunci când nu au o cauză de ”arbitrat” sunt avocați ai unor companii din categoria celor pe care le judecă!) nu voi vota ratificarea. Nu văd ce alte avantaje atât de mari ar putea aduce un asemenea tratat dacă, fie și într-un singur caz, România ar risca să piardă, în mod arbitrar (pe mâna unei justiții private), sute de milioane sau chiar miliarde de euro ori dolari. (Nota bene: în răspunsul contra-cronometru am uitat să precizez că CETA are legătură doar tangențial și prin asociere forțată cu eliminarea vizelor pentru Canada; ca membri ai UE, azi-mâine se fac zece ani de când ar fi trebuit să fie eliminate).

Acestea au fost, în mare, principalele întrebări la care am răspuns ieri. Când primesc link-ul de la organizatori pentru înregistrarea integrală a dezbaterii o să-l fac public aici.