Adrian Dohotaru: De la căutat în gunoaie la politica lucrurilor

Adrian Dohotaru: De la căutat în gunoaie la politica lucrurilor

Luna februarie se încheie cum a început: plină de evenimente. Vă propun un dialog pe subiecte și teme care nu prea apar în media mainstream. Vin și cu interogații și mici anecdote legate de viața în Parlament.

Consiliu Civic pe lângă Autoritatea de Reformă Feroviară?

La Comisia de Muncă am avizat favorabil Autoritatea de Reformă Feroviară, condusă de Robert-Răzvan Dobre, care vine din mediul universitar. Va gestiona investiții publice de 1,28 miliarde euro. În expunerea de motive apar mai multe justificări, printre care sustenabilitatea economică, contracte doar pe bază de licitații, indicatori de performanță pentru contracte și bazarea politicilor publice pe strategii și studii de specialitate.
Cred că o miză relevantă este realizarea unui Consiliu Civic pe lângă autoritate nu doar pentru a monitoriza diverse activități, ci pentru a produce studii și PR astfel încât transportul feroviar să redevină o prioritate pentru decidenții politici și pentru opinia publică. Transportul feroviar este mai ecologic, mai social(izant), mai eficient dacă este mai rapid. În cazul Clujului, susținem în USR un tren metropolitan, una dintre soluțiile la decongestionarea traficului. Trenul metropolitan este o variantă mai ieftină și fiabilă decât ideile care apar constant în campaniile electorale clujene: metrou (fezabil în orașe de peste 1 milion de locuitori), tunel sub o porțiune din oraș (ce ar presupune îndatorare costisitoare), monorail pe Someș (ce anulează șansa orașului de a se întoarce cu fața la râu și crearea unui sistem de spații publice, cu o coroană verde de zone verzi și un trunchi-râu).

Ați plăti mai mulți bani la Sănătate?

Am citit cu interes un studiu al Fundației Stânga Democratică, la o conferință la care am participat alături de alți colegi din USR.
Din studiu reiese că românii ar plăti mai mult la sănătate și că au o mai mare încredere în sistemul public față de cel privat, ceea ce ar însemna în principiu, dacă nu vrem să taxăm categoriile defavorizate, introducerea în timp a taxării progresive. Taxarea progresică poate fi privită și ca bază de reunificare a țării și de solidaritate socială. Deși taxarea progresivă rămâne un principiu vechi de stânga, este acceptat de aproape un secol în democrații consolidate din Vest, unde există un control civic asupra statului. Legat de binomul stânga-dreapta, e clar că nu mai oferă sens decât pentru un procent redus de oameni, aprox. 20%, după cum arată studiul.

Pentru mine, mai ales ca cercetător, poziționarea ideologică rămâne relevantă pentru că implică asumarea unei parțialități a unui punct de vedere și pentru că presupune dialogul, conflictul și divergența. Mă tem de oamenii care vorbesc în numele normalității pentru că există un mic fanatic, alteori un manipulator în cei care se instalează pe centru. Norma cui, bunul simț definit de cine și în raport cu ce a-normali? Acestea fiind spuse, cred că e mai eficient ca vechile blocuri doctrinare să funcționeze în jurul unor teme, iar astfel oamenii să se deplaseze mai la stânga sau la dreapta, mai sus sau mai jos, mai lateral sau spre centru, în funcție de lucrul pus în dezbatere (a se vedea în acest sens Bruno Latour:).
Realitatea actuală însă arată că centrul s-a deplasat mult spre dreapta comparativ cu așa numiții „30 de Ani Glorioși” de după Al Doilea Război Mondial. Consensul asupra solidarității între diversele categorii a dispărut și mă tem că ne paște ceva dincolo de neoliberalismul și neoconservatorismul ultimelor trei decenii: fascismul social, îmbinat cu supradoze de populism. Sper să mă înșel, istoria nu e un marș ireversibil înainte.

Ați accepta un parlamentar care caută în gunoi?

Când am ieșit din plen, am fost intrigat de cantitatea mare de PET-uri aruncate la coș. Așa că am luat decizia de a nu mai cumpăra PET-uri și să vin cu propriul flacon la lucru (dintr-acela clasic de alergare). Apă îmbuteliată nu îmi iau oricum de mult și mi se pare oricum un viol la adresa logicii a cumpăra apă în acest fel. Apoi, am decis să nu mai folosesc vesela de plastic cu care ești servit în parlament, de care sunt pline coșurile în jurul bufetelor, și să mi-o aduc pe cea de acasă.
În coșul de gunoi, era și o pungă cu sărățele pe jumătate plină. Am luat-o din coș și am mâncat sărățelele. Mi-am amintit că la Pata Rât aruncăm în proporție de 50% deșeuri menajare care ar putea fi folosite prin compostare ca îngrășământ pentru ferme, pentru grădini comunitare și familiale pe care le avem deja sau le putem crea pe viitor (de exemplu, livada Palocsay unde USAMV are o porțiune semnificativă). Cred că prin mici exemple personale putem reduce risipa, chiar dacă soluțiile la risipă trebuie să fie mai sistemice, nicidecum strict individuale. Dar Parlamentul poate deveni un loc bun, ca simbol, pentru a transmite mesaje într-un mod simplu, decent, uneori în afara logicii conflictuale Putere vs. Opoziție. Activiștii sunt nevoiți să recurgă la acte mult mai ex-centrice pentru a fi luați în seamă și în acest sens îmi vine exemplul unui ecologist care și-a confecționat un costum transparent în care introduce ambalajele pe care le consumă până când s-a umflat și a devenit de nerecunoscut.

Media politică: fata de la pagina 5?

Am ieșit cu o colegă la cafea. Un jurnalist cameraman a început să alerge după noi și să filmeze din mers, la un metru de colegă: tocurile, picioarele, fusta, fesele. Am fost atât de șocat încât pentru o fracțiune de secundă îmi venea să-l pocnesc, dar mă gândeam, în special, ce o fi fost în sufletul colegei. N-am răspuns provocării, am mers impasibili amândoi mai departe. Este încă un exemplu de obiectualizare a femeii între multe altele (a se vedea tratamentul mediatic la care au fost supuse colegele din PSD. Ar trebui criticate pentru pregătire și obiectivitate, există suficiente probleme din punctele astea de vedere). Uneori îmi pare și că nivelul la care e prezentată politica este undeva la nivelul cutanat al „Fetei de la pagina 5”. Idei-tabloid, meme-abțibild, postere deochiate în vestiarul minții.

Reflexe de „revoluționar de bibliotecă”?

Îi luam peste picior pe stângiștii mai duri decât mine că ar fi niște revoluționari de bibliotecă, dar adevărul e că, atunci când ajung și eu în bibliotecă, cum nu am un birou, mă simt cel mai relaxat. În contrast cu grupul parlamentar, unde suntem cu zecile și zumzet constant, la bibliotecă îmi aud gândurile. Spațiul e imens, monumental și luxos. De fiecare dată, sunt singurul parlamentar în bibliotecă. E bine, e rău?

Adrian Dohotaru

5 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *
You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>