Dacă tot a început sesiunea ordinară, am zis să profit de ocazie și să deschid sezonul la interpelări. Nu de alta, dar în umbra războiului pentru Justiție și stat de drept, Guvernul Grindeanu lucrează. Și te ia cu nădușeli când vezi ce mai comite. Astfel, membrii Consiliului Național al Cercetării Științifice (CNCS) s-au trezit cu câte o informare de la Ministerul Cercetării și Inovării (MCI) că nu mai e cazul să se întrunească, că oricum, în curând, vor fi ”reorganizați” prin Ordin de ministru. Asta chiar dacă membrii CNCS au fost numiți pe o perioadă de 4 ani – în urma unei selecții competitive și transparente – doar în toamna anului trecut!

Mai mult, din informarea Ministerului reiese că soarta CNCS o vor împărtăși și celelate consilii consultative. Și astfel ajungem să înțelegem care a fost scopul real pentru care fostul Minister al Educației a fost împărțit în două: pentru a putea scăpa (prin procedeul ”reorganizării”) de toți indezirabilii din sisem și înlocuirea lor cu clientela de partid. Că nu se știe niciodată când ai nevoie de un verdict favorabil pe cine știe ce acuzație de plagiat și, mulți, puțini, atât câți sunt, banii de cercetare tot la niște ”prieteni” e de dorit să ajungă… Că așa e datina pe la noi – fiecare nou Guvern cu propria viziune. Chit că viziunea din Cercetare și Educație miroase de la o poștă a restaurație.

Mai jos aveți, în oglindă, interpelările adresate astăzi (luni, 13 fabruari 2017) celor doi ministri, Șerban-Constantin Valeca, de la Cercetare, respectiv Pavel Năstase, de la Educație. Diferențele nu sunt foarte mari (mai mult la întrebări), că problema e, de fapt, aceeași

***

Stimate d-nule ministru Șerban-Constantin Valeca,

Cu surprindere am aflat de mesajele transmise recent membrilor Consiliului Național al Cercetării Științifice (CNCS) prin care au fost înștiințați de faptul că vor fi ”puși pe liber” sau, mai exact spus, că urmează să emiteți Ordine de ministru pentru reorganizarea organismelor consultative ale instituției pe care o conduceți.

„Având în vedere schimbările efectuate în structura Guvernului, precum și deciziile necesar a fi luate pentru ducerea la îndeplinire a măsurilor cuprinse in Programul de guvernare aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr.1/2017 pentru acordarea încrederii Guvernului, vă informăm că Ministerul Cercetării și Inovării urmează să emită Ordinele de ministru pentru reorganizarea organismelor consultative ale acestuia”.

Fragment din informarea primită de președintele CNCS, d-nul profesor Alexandru Babeș, din partea secretarului general al MCI, d-nul Dan Popescu, fragment făcut public de Asociația Ad-Astra

Afirmația că decizia MCI m-a luat prin suprindere e legată de faptul că, din câte cunosc, actuala componență a CNCS (dar și a CNECSDTI) a fost stabilită recent (vara-toamna anului 2016), în baza unei consultări publice transparente, cu o metodologie clară, de asemenea, publică, vizând exclusiv specialişti cu experiență de cercetare de cel mai înalt nivel, certificată de publicaţii în cele mai prestigioase reviste pe plan internaţional, la care candidații aveau o contribuţie principală, inclusiv cu afiliere institutională din afara României. În fine, a existat o perioadă după publicarea listei, în care candidații puteau fi contestați. În urma acestei proces de selecție, membrii CNCS au fost numiți în funcție prin Ordin de ministru pentru un mandat de 4 ani.

În aceste condiții, măsura reorganizării vine să dubleze îngrijorarea și gustul amar cu care am rămas în urma sumarelor audieri ale d-voastră și d-nului ministru al Educației, Pavel Năstase, înaintea numirii în funcții, din comisiile de specialitate reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, în care nu au fost prezentate motivele care au stat la împărțirea fostului minister în două și modul în care se va face acest lucru. Mai mult, din formularea informării menționate mai sus (care se referă la reorganizarea tuturor organismelor consultative ale MCI) rezultă că măsura ”reorganizării” va viza și Colegiul Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare (CCCDI), Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI), Consiliul Naţional pentru Transfer Tehnologic şi Inovare (CNTTI) și Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS).

Astfel, această decizie a reorganizării organismelor consultative induce o temere justificată că, de fapt, splitarea fostului Minister al Educației și Cercetării în două ar fi urmărit tocmai acest scop ocult – schimbarea componenței consiliilor, pentru a scăpa de membrii incomozi, înlocuindu-i cu membri apropiați partidelor la Putere. Din păcate, experiența post-decembristă ne arată că nu ar fi pentru prima dată când activitatea unor instituții publice a fost dată peste cap prin”reorganizări” ale căror singur scop s-a dovedit a fi înlăturarea ”indezirabililor” din diferite organisme, pentru a face loc clientelei de partid.

Stimate d-nule ministru Șerban-Constantin Valeca, pentru a înlătura această temere care circulă deja în mediul academic, vă rog să-mi răspundeți ÎN SCRIS, punctual și cât mai curând posibil, la următoarele întrebări și solicitări:

  1. Care a fost motivul pentru care considerați că a fost oportună și/sau necesară împărțirea Ministerului Educației în două ministere?
  2. Prin Legea Educației (art. 217) și prin tradiție, CNCS a fost asociat MEN. Când și de ce s-a decis preluarea CNCS de către MCI, vitregind astfel învățământul superior de componenta de cercetare?
  3. Există vreo ordonanță de urgență sau alt act normativ prin care s-a modificat Legea 1/2011 a Educației Naționale (lege organică), unde, în mod expres, la articolul 217, se arată că organismele consultative sunt constituite de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului? Cine, când și prin ce act normativ a decis repartizarea organismelor consultative între noile ministere?
  4. De ce doriți să reorganizați organismele consultative și nu le preluați în componența actuală, mai ales în cazul celor ale căror membri au fost numiți recent, pe baza unor selecții transparente și competitive?
  5. Care e lista integrală a organismelor consultative pe care doriți să le reorganizați?
  6. Vă rog să faceți public calendarul acestor reorganizări, metodologiile pentru fiecare organism consultativ în parte și în ce va consta, efectiv, reorganizarea lor.
  7. Ce se va întâmpla cu cercetarea din universități? În ce mod vedeți colaborarea institutelor de cercetare cu cercetarea din universități?
  8. Care este limita până la care v-ați propus să vă implicați (sau să nu vă implicați) în cercetarea din universități?
  9. Cine se ocupă de competițiile în derulare pe perioada în care CNCS se află în reorganizare?
  10. Care este data la care estimați că vor fi organizate noi competiții în cercetare și care este bugetul alocat acestora?

***

Stimate d-nule ministru Pavel Năstase,

Cu surprindere am aflat de mesajele transmise recent membrilor Consiliului Național al Cercetării Științifice (CNCS) prin care au fost înștiințați de faptul că vor fi ”puși pe liber” sau, mai exact spus, că Ministerul Cercetării și Inovării (MCI) urmează să emită Ordine de ministru pentru reorganizarea organismelor consultative ale acestuia.

„Având în vedere schimbările efectuate în structura Guvernului, precum și deciziile necesar a fi luate pentru ducerea la îndeplinire a măsurilor cuprinse in Programul de guvernare aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr.1/2017 pentru acordarea încrederii Guvernului, vă informăm că Ministerul Cercetării și Inovării urmează să emită Ordinele de ministru pentru reorganizarea organismelor consultative ale acestuia”.

Fragment din informarea primită de președintele CNCS, d-nul profesor Alexandru Babeș, din partea secretarului general al MCI, d-nul Dan Popescu, fragment făcut public de Asociația Ad-Astra

Afirmația că decizia MCI m-a luat prin suprindere e legată de faptul că, din câte cunosc, actuala componență a CNCS (dar și a CNECSDTI) a fost stabilită recent (vara-toamna anului 2016), în baza unei consultări publice transparente, cu o metodologie clară, de asemenea, publică, vizând exclusiv specialişti cu experiență de cercetare de cel mai înalt nivel, certificată de publicaţii în cele mai prestigioase reviste pe plan internaţional, la care candidații aveau o contribuţie principală, inclusiv cu afiliere institutională din afara României. În fine, a existat o perioadă după publicarea listei, în care candidații puteau fi contestați. În urma acestei proces de selecție, membrii CNCS au fost numiți în funcție prin Ordin de ministru pentru un mandat de 4 ani.

În aceste condiții, măsura reorganizării vine să dubleze îngrijorarea și gustul amar cu care am rămas în urma sumarelor audieri ale d-voastră și d-nului ministru al Cercetării, Șerban-Constantin Valeca, înaintea numirii în funcții, din comisiile de specialitate reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, în care au rămas fără răspuns motivele care au stat la împărțirea fostului minister în două și modul în care se va face acest lucru. Mai mult, din formularea informării menționate mai sus (care se referă la reorganizarea tuturor organismelor consultative al MCI) rezultă că măsura ”reorganizării” va viza și Colegiul Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare (CCCDI), Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI) și Consiliul Naţional pentru Transfer Tehnologic şi Inovare (CNTTI).

Astfel, această decizie a reorganizării organismelor consultative induce o temere justificată că, de fapt, splitarea fostului Minister al Educației și Cercetării în două ar fi urmărit tocmai acest scop ocult – schimbarea componenței consiliilor, pentru a scăpa de membrii incomozi, înlocuindu-i cu membri apropiați partidelor la Putere. Din păcate, experiența post-decembristă ne arată că nu ar fi pentru prima dată când activitatea unor instituții publice a fost dată peste cap prin”reorganizări” ale căror singur scop s-a dovedit a fi înlăturarea ”indezirabililor” din diferite organisme, pentru a face loc clientelei de partid.

Stimate d-nule ministru Pavel Năstase, o interpelare cu un conținut relativ similar i-am adresat-o și omologului d-voastră de la MCI, d-nul Șerban-Constantin Valeca. Faptul că în subordinea MEN a rămas, din câte înțeleg, CNATDCU (Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare), ale cărui comisii și Consiliu General au fost numite în condiții de competitivitate și transparență similare celor de la CNCS, mă îndreptățesc să vă cer și d-voastră răspunsuri ÎN SCRIS, punctual și cât mai curând posibil (pentru a înlătura cât mai repede temerea de mai sus, care circulă deja în mediul academic) la întrebările și solicitările de mai jos:

  1. Care a fost motivul pentru care considerați că a fost oportună și/sau necesară împărțirea Ministerului Educației în două ministere?
  2. Prin Legea Educației (art. 217) și prin tradiție, CNCS a fost asociat MEN. Când și de ce s-a decis preluarea CNCS de către MCI, vitregind astfel învățământul superior de componenta de cercetare?
  3. Există vreo ordonanță de urgență sau alt act normativ prin care s-a modificat Legea 1/2011 a Educației Naționale (lege organică), unde, în mod expres, la articolul 217, se arată că organismele consultative sunt constituite de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului? Cine, când și prin ce act normativ a decis repartizarea organismelor consultative între noile ministere?
  4. Intenționați și d-voastră să reorganizați CNATDCU și alte organisme din subordinea MEN?
  5. Dacă răspunsul la întrebarea 4) este DA, care e lista integrală a organismelor consultative pe care doriți să le reorganizați?
  6. În funcție de răspunsurile de la întrebările 4) și 5) , vă rog să faceți public calendarul acestor reorganizări, metodologiile pentru fiecare organism consultativ în parte și în ce va consta, efectiv, reorganizarea lor.
  7. Ce se va întâmpla cu cercetarea din universități? Care sunt atribuțiile care au rămas în sarcina MEN în privința cercetării?
  8. Cine se ocupă de competițiile în derulare pe perioada în care CNCS se află în reorganizare, în condițiile în care acestea au început sub umbrela MEN?
  9. MEN va mai avea buget pentru organizarea, prin propriile organisme, a unor competiții în domeniul cercetării?