Astăzi (marți, 14 februarie 2017) am trăit un moment unic în Senat: toți vorbitorii, indiferent de partide, eram de acord asupra unui lucru și, totuși, ne certam. Mai mult, a fost necesară suspendarea ședinței pentru negocieri între liderii de grup care nu au dus însă, la rezultatul scontat. Necesitatea refacerii imaginii Parlamentului și a recâștigării încrederii cetățenilor în Parlament au (și am) afirmat-o toți cei care s-au (ne-am) perindat pe la microfon.

Și atunci, am întrebat și în plen și întreb și acum: unde ar fi fost ridicolul (după cum a pretins d-nul Tăriceanu) dacă am fi discutat astăzi și despre respingerea proiectului de lege pentru adoptarea OUG 13/2017? D-nule președinte Tăriceanu, de ce am fi căzut în ridicol dacă le-am fi transmis un mesaj clar și dincolo de orice echivoc celor câteva sute de mii de oameni care au ieșit în stradă în ultimele săptămâni și sutelor de mii ori chiar milioanelor care, deși nu au ieșit la proteste, sunt de acord cu revendicările străzii

Și nu, nu ar fi fost nicio scamatorie, d-nule Șerban Nicolae, dacă am fi ajuns în situația în care am fi respins o lege proastă și, apoi, pe același subiect, am fi reluat discuția, în Parlament, fără presiuni și pe un proiect de lege mult mai coerent și sustenabil. Refuzând și, mai exact, blocând un vot de respingere definitivă a proiectului de lege bazat pe Ordonanța 13, alianța de Guvernare PSD – ALDE a ratat închiderea definitivă a subiectului, dovedind că suspiciunile privind reaua-credință a inițiatorilor pachetului de legi anti-Justiție au fost cât se poate de întemeiate. Nici nu știu cum să definesc acest comportament, ca fiind șmecheresc, infantil sau inconștient? E ca și cum un jucător care e prins că are cărți măsluite, are pretenția nu doar să rămână la masă, dar și să continue partida cu același pachet de cărți mincioase! În ceasul al 13-lea, PSD și ALDE au avut astăzi șansa să închidă definitiv povestea, respingând prin vot Ordonanța 13/2017. Ca de atâtea ori, însă, au ales calea șmecheriei: că poate într-o lună/doua se mai uită și, poate, poate, trece mizeria. Ca de atâtea ori însă, în ultimii ani, eu pariez pe stradă și pe vigilența acesteia. Și mai pun pariu pe un lucru: că 11 decembrie 2016 a fost apogeul PSD. Uriașa mobilizare civică împotriva abuzurilor patronate de Dragnea marchează începutul agoniei social-democraților. Poate nu e așa vizibilă pentru toți (nu toată lumea are ”privilegiul” să le vadă, cotidian, fețele), dar vă garantez: PSD e în faza de agonie. Și de data asta nu cred că mai are cine să inverseze trendul, că dacă ar fi avut, ar fi știut de ce legea de aprobare a Ordonanței 13 trebuia trântită de să-i meargă fulgii, înainte de a aproba legea pentru Ordonanța 14. Îi pare rău cuiva după ei?

***

Foto main: Nicu Cherciu