Christian Schuster - USR Cluj
Christian Schuster

Christian Schuster

Vicepreședinte USR Cluj

Am 40 de ani și provin dintr-o familie mixtă germano-română. Locuiesc în Cluj-Napoca, sunt căsătorit și am un copil.

Lucrez din 2001 în învățământul superior și sunt doctor în filosofie. Sunt absolvent al Facultății de Istorie și Filosofie, specializarea Filosofie și al masteratului de Gestionarea resurselor și problemelor regionale și comunitare din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, studiind și în cadrul masteratului Mass-media și comunicare interculturală la Sofia / Frankfurt-Oder.

Sunt lector universitar la Facultatea de Studii Europene a UBB și cercetător în domeniul comunicării politice la Universitatea din Graz / Austria. Din 2012 am fost vicepreședinte al Senatului UBB până în 2017, când am decis să mă implic mai activ în viața politică. În 2016 am candidat la Camera Deputaților.

Sunt implicat ca voluntar în activitatea Centrului Cultural German din 1998, sunt vicepreședinte al Societății Culturale Româno-Germane din Cluj-Napoca și membru al Forumului Democrat al Germanilor din România.

Am intrat în politică pentru că trăim vremuri în care doar a predica binele comun nu mai este suficient, vremuri în care lupta pentru o societate echitabilă și deschisă nu mai poată fi purtată doar din poziția defensivă a mișcărilor de protest, ci trebuie dusă pe terenul politicului, la sursa „răului”.

Mă simt obligat să dau înapoi societății tot ce s-a investit în mine, toată educația de care am beneficiat, atât în familie, cât și în școli, toată experiența profesională și de viață de care am avut parte. Pentru ca tinerii să nu ne mai plece de acasă, pentru ca munca să fie și la noi prețuită și recompensată după merit, am ales să îmi asum această încercare și să contribui la o schimbare reală și durabilă a României. Eu nu mă voi lăsa alungat din propria țară. Nu mă voi lăsa mințit de cei cu funcții publice. Vreau să fiu chiar eu schimbarea pe care o doresc în țară.

(CV Christian Schuster)

Ultimele postări ale candidatului: