Senatorul Mihai Goțiu, vicepreședinte al Senatului, și deputatul Adrian Dohotaru au participat la prima conferință de presă a USR Cluj. Ei au răspuns întrebărilor jurnaliștilor clujeni vizavi de activitatea lor în Parlament

***

“Mă bucur că prima noastră întâlnire are loc într-un context în care cetățenii României au dovedit că, în momente critice, se pot mobiliza atât de bine. Din punctul meu de vedere, ceea ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni, îmi dă o speranță mare pentru ceea ce se va petrece în următorii ani în România, chiar dacă efectele nu se vor vedea în săptămânile care vin, ci sunt pe termen mai lung. Am fost întrebat, zilele trecute, de oameni ieșiți la proteste ce urmează, ce vom face în continuare, iar eu le-am spus că și ei, și noi, trebuie să menținem presiunea pe Guvern, și cu proteste, dar nu neapărat, ci cu o monitorizare a activității guvernanților și a decidenților, inclusiv a Parlamentului, sesizări făcute către reprezentanții propriii, orice culoare politică ar avea ei, atunci când văd și simt că lucrurile nu sunt pe făgașul lor normal și să le ceară să o facă”, a afirmat Mihai Goțiu, senator USR Cluj și, totodată, vicepreședinte aș Senatului.

Senatorul Mihai Goțiu a afirmat că, deși USR este în Opoziție, a reușit să treacă un amendament la discutarea Legii Bugetului (cel referitor la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, pentru suplimentarea sumei alocate pentru extinderea cu un corp nou de clădire), explicându-le jurnaliștilor prezenți că a fost vorba de o muncă în echipă. „A fost un amendament de bun simț și am discutat și cu unii colegi din alte partide. Am găsit deschidere din partea unora dintre ei și, având și contextul cu evenimentele din stradă, am avut argumente pentru a susține acest amendament. Eu sunt optimist și cred că unele amendamente, nu toate, vor avea și suportul unor senatori din PSD”, a explicat vicepreședintele Senatului, Mihai Goțiu. Senatorul USR Cluj a fost întrebat dacă partidul pe care-l reprezintă va face o opoziție împreună cu PNL sau măcar o înțelegere cu liberalii pe anumite subiecte. Parlamentarul a fost sceptic vizavi de o alianță cu PNL. „Pe anumite subiecte, punctuale, da. Însă ideea unei Opoziții unite încă nu se poate pune. Noi suntem un partid în formare și în creștere. E prematur să vorbim de alianțe cât timp suntem încă în construcție”.

Parlamentarul clujean a fost întrebat de unul dintre jurnaliști care sunt privilegiile unui vicepreședinte al Senatului. “Nu sunt foarte mari. Am un birou foarte spațios, prea mare, nici nu știu ce să fac cu el. Se poate juca golf sau mini-fotbal în el. Pe mine, sincer, mă încurcă. Plus că biroul meu e la etajul IV, iar al colegilor din partid, la parter, iar asta înseamnă că trebuie să umblăm mult pentru a discuta față-n față.  Am însă o anumită autoritate în structura Senatului, dată și de faptul că sunt membru în Biroul Permanent al Senatului”, a explicat Mihai Goțiu. El s-a arătat dezamăgit de slaba implicare a unor membri din Opoziție, amintind de dezbaterea privind proiectul Inelului Sudic de ocolire a Clujului. “Cei din arcul Puterii care reprezintă Clujul s-au bătut foarte puțin pentru acest proiect. Mă așteptam ca ei să discute cu colegii lor din Comisia de Transporturi și să-i convingă de necesitatea lui. Nu era normal ca noi, cei de la USR sau cei de la PNL, să discutăm inclusiv cu colegii lor de la PSD-ALDE. Inelul Sudic al Clujului e una din marile priorități ale zonei, nu numai pentru Cluj”.

Senatorul Mihai Goțiu a mai spus că, în ultima lună, a fost contactat de foarte mulți români, care s-au plâns sau au reclamat diferite situații sau au venit cu propuneri. “Sunt contactat aproape zilnic cu astfel de solicitări. Parcă, dintr-o dată, la mine s-au adunat toate legile care încă n-au mers mai departe. I-am rugat să aibă puțină răbdare, pentru că noi suntem abia la început de drum. Vor fi făcute grupuri de lucru pe diferite secțiuni în partid care vor discuta aceste propuneri”.

„Am propus anumite sume pentru Parcul Feroviarilor, al doilea parc ca mărime al Clujului, nu au trecut, dar am stabilit cu colegii parlamentari din mai multe partide, este vorba de o colaborare transpartinică pentru comunitate, să avem discuţii la Ministerul Transporturilor, pentru ca parcul să fie cedat primăriei, urmând ca ulterior primăria să-l unească cu parcul din Iris, astfel încât să avem un parc aproape cât parcul central, în urma unei investiţii după un proiect urbanistic”, a afirmat Adrian Dohotaru

La prima conferință de presă, de după alegeri, a USR Cluj au participat senatorul Mihai Goțiu, deputatul Adrian Dohotaru și vicepreședintele organizației locale, Florin Chereji.