Parlamentarii USR apelează la Justiție pentru salvarea Parcului Natural Bucegi

Parlamentarii USR apelează la Justiție pentru salvarea Parcului Natural Bucegi

Parlamentarii USR Allen Coliban, Mihai Goțiu și Dumitru Lupescu au început lupta în justiție pentru salvarea zonei sălbatice de pe platoul Parcului Natural Bucegi, unde presa a semnalat demararea unor lucrări de construire de drumuri și case de vacanță. În acest sens, cei trei parlamentari USR au depus, ieri, plângeri prealabile către Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Dâmbovița, Consiliul local (CL) și Primăria Comunei Moroieni, prin care solicită revocarea deciziilor de mediu și a deciziilor de încadrare care au stat la bază eliberării autorizațiilor de construire pentru drum și pentru casele de vacanță, precum și a autorizațiilor de construire în sine.

În motivarea plângerilor, se arată că nu au fost îndeplinite numeroase obligații legale: lipsa evaluărilor de mediu, încălcarea interdicției de fragmentare a proiectelor, lipsa avizelor necesare de la Ministerul Culturii, Consiliul Județean Dâmbovița, Administrația Parcului Natural Bucegi, Academia Română – Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii, a studiului geotehnic și a consultării reale a publicului.

Așa cum am anticipat, în momentul în care informațiile despre începerea lucrărilor au iritat opinia publică și am început documentarea acestui caz, autorizarea caselor de vacanță pe platoul Parcului Natural Bucegi a ignorat prevederile legale privitoare la protecția mediului. E un caz ”de manual” prin care se începe distrugerea unor zone importante ale unor arii naturale protejate, departe de ochii lumii – în cazul de față și la figurat, și la propriu, în vârful munților – iar apoi, distrugerile continuă sub pretextul că ceva ce e deja afectat de activitatea umană nu mai are valoare să fie protejat”, a declarat Mihai Goțiu, membru în Comisia pentru Ape și păduri din Senatul României.

Am fost, împreună cu colegii mei și mulți alți iubitori ai naturii la fața locului și situația e revoltătoare. Dacă proiectul nu este stopat, va fi afectat întregul platou și, în final, întregul Parc Natural Bucegi. După prima casă de vacanță vor urma altele, afacerea imobiliară a și început deja, prin scoaterea la vânzare a unor loturi de teren în zonă, iar platoul se va umple de căsuțe, mașini, gunoaie și alte așa-zise beneficii ale civilizației. Oamenii vor plăti pentru a se relaxa în natură, dar, la final, vor constata că în locul priveliștii și aerului de munte la care visează vor avea parte de imagini cu tomberonul vecinului și vor respira noxe de mașini. Trebuie să înțelegem, până nu e prea târziu, că protecția mediului nu este un lux, că reprezintă, cu adevărat, un interes public major, iar distrugerea parcurilor naturale și naționale și a altor arii protejate nu are nimic de a face cu dezvoltarea durabilă, ci doar cu profitul meschin al unor diferite persoane și grupuri de interese din preajma unor decidenți politici iresponsabili”, a mai spus senatorul USR Mihai Goțiu.

Vorbim despre un proiect aflat în inima Bucegilor, demarat cu acordul autorităților și fără o consultare reală și amplă a populației.”, a afirmat și Allen Coliban, membru în Comisia pentru Mediu de la Senat. ”Este grav, pentru că deschide o breșă pe platoul Parcului Natural Bucegi, pretext pentru dezvoltări ulterioare masive (deja prevăzute în planificarea urbanistică a Primăriei Moroieni). Este grav, pentru că nici autoritățile locale, nici autoritățile de mediu, nu dovedesc o corectă înțelegere cu privire la valoarea patrimoniului natural și la dezvoltarea unui turism sustenabil în zonă. Este grav, pentru că toate aceste distrugeri sunt consecință a presiunii constante din ultimii ani asupra ariilor protejate, venite din partea unei clase politice retrograde și mânată de interese pecuniare, care dovedește o crasă incultură în privința protejării mediului și a principiilor de dezvoltare durabilă. Reacția societății civile și presiunea publică sunt pârghiile pe care ne sprijinim în această luptă inegală, pe care o vom duce inclusiv în instanțele de judecată, pentru toate aspectele în care legea nu a fost respectată”, a adăugat Allen Coliban.

Pretextul dezvoltării este fals. Singurii care ar profita, ar fi proprietarii caselor de vacanță, dar în detrimentul tuturor celorlalți cetățeni ai județului și ai țării, care nu vor mai avea acces la această zonă ori vor avea doar contracost. Dreptul la mediu sănătos este prevăzut expres în Constituție și nu poate fi încălcat doar pentru că unii își doresc să facă bani de pe urma lui. Și nu există dezvoltare durabilă atunci când distrugi cea mai importantă resursă a zonei”, a explicat și Dumitru Lupescu, deputat USR de Dâmbovița.

La începutul acestei toamne, presa a semnalat începerea lucrărilor de construcție la un drum pietruit și a unei case de vacanțe pe platoul Parcului Natural Bucegi, într-una din zonele sălbatice ale acestuia. De asemenea, proprietarul proiectului anunțase deja scoaterea la vânzare a unor parcele de teren. Parlamentarii USR Allen Coliban, Mihai Goțiu, Dumitru Lupescu și Cornel Zainea au participat, alături de alți membri și susținători au USR și PLUS, precum și de alți iubitori ai naturii la un protest la fața locului, și au adresat mai multe întrebări și interpelări agențiilor guvernamentale și autorităților locale. În urma răspunsurilor primite, au luat decizia de a apela la justiție pentru salvarea de la distrugere a Parcului Natural Bucegi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *
You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>