”Presă fără lesă” este proiectul de lege destinat susținerii presei independente pe care Mihai Goțiu, candidat USR pentru funcția de senator la Cluj, anunță că îl va iniția după ce va ajunge în Parlament. Proiectul își propune înființarea unui fond pentru presa independentă, asemănător Administrației Fondului Cultural Național (AFCN). ”Un astfel de fond ar putea începe cu un buget anual de aproximativ 4-5 milioane de euro, ceea ce, spre comparație, reprezintă sub 5% din bugetul cumulat al televiziunii și radioului public. La nivelul bugetului național, suma e derizorie, dar efectele pozitive pentru societate pot fi uriașe. Cu o astfel de sumă se pot realiza câteva sute de articole, anchete, reportaje, investigații, documentare multimedia, serii de articole, care să schimbe fața actuală a presei din România”, arată Mihai Goțiu.

”La ora actuală, puținele redacții și echipe editoriale în care jurnalismul se mai practică onest nu își mai permit să suporte costurile unor materiale, investigații, documentare. Costurile unui singur material pot trece de câteva mii de euro. Cetățenii au însă și dreptul la informare, prevăzut în Constituție, și apariția unor astfel de articole reprezintă o necesitate socială. Campania electorală care se încheie în aceste zile demonstrează cu vârf și îndesat că România are nevoie de presă independentă”, explică Goțiu, unul dintre candidații USR care a fost ținta mai multor atacuri și manipulări grosolane. La începutul campaniei, o parte a presei locale și centrale a încercat să-i creeze imaginea de extremist, apoi cea de bețiv (prin distribuirea unei fotografii cu un tânăr băut, care dormea pe plaja din Vama Veche, printre pet-uri de bere, dar care s-a dovedit că nu era Mihai Goțiu), apoi prin inventarea unei scrisori anonime!

Obținerea finanțării (costuri de producție și drepturi de autor) s-ar face pe bază de concurs de proiecte, în două sau trei sesiuni anuale, iar din juriu ar urma să facă parte profesioniști din presă, respectiv din societatea civilă. Aplicațiile vor putea fi făcute individual sau de către echipe editoriale, în timp ce materialele realizate vor putea fi difuzate gratuit de către instituții media publice sau private cu care autorii au înțelegeri prealabile.

”Ideea e mai veche, din perioada în care scriam despre subiectul Roșia Montană, subiect tabu pentru majoritatea instituțiilor media din România și care necesita o perioadă îndelungată de documentare, deplasări la Roșia Montană și București, cazări etc. Periodic veneau însă jurnaliști independenți din Canada, Anglia, Bulgaria etc. care obțineau finanțări să documenteze subiectul. În cazul pădurilor, a fracking-ului, dar și a altor subiecte importante pentru societatea civilă și opinia publică se repeta același fenomen”, susține candidatul USR clujean. ”Am discutat cu mai mulți colegi din USR, inclusiv cu Nicușor Dan, care și-au arătat deschiderea pentru a susține crearea unui fond pentru presa independentă. Evident, acesta ar urma să fie definitivat după consultări cu profesioniști din presă, jurnaliști independenți și reprezentanți ai societății civile”, a mai spus Mihai Goțiu.

Mihai Goțiu are peste 20 de ani de experiență jurnalistică, în presa scrisă (online și tipărită) și radio (Radio Cluj). A fost redactor-șef al săptămânalului ”Clujeanul” și al cotidianului ”Ziarul Clujeanului”, analist-comentator la VoxPublica, coordonator-editorial al site-ului România Curată, membru în Colegiul de Conducere și președinte al Asociației Profesioniștilor din Presă Cluj. Pentru cartea ”Afacerea Roșia Montană”, realizată după 11 ani de documentare jurnalistică a subiectului a primit numeroase premii naționale. În 2014 a fost câștigător și beneficiar al Bursei pentru jurnalism de excelență ”Milena Jesenska”, la Institut for Humane Sciences, Viena.

***

Cât de gravă e situația actuală a presei din România

Pe o scară de la 1 la 7, în care 1 reprezintă cel mai înalt nivel de democrație, iar 7 cel mai scăzut, independența presei din România a obținut, în mod constant în ultimii ani, un calificativ de respingere, mai exact nota 4,25, cel mai prost calificativ din toate domeniile luate în considerare ca indicatori de democrație (guvernanță democratică națională, respectiv locală, procesul electoral, societatea civilă, independența presei, independența justiției și corupție)  în Rapoartele anuale Nations in Transit, realizate de Freedom House. (https://freedomhouse.org/report/nations-transit/2016/romania). La polul opus, cu cel mai bun scor, menținând România în rândul democrațiilor semi-consolidate, se află societatea civilă, cu un calificativ de 2,25. Presa nu doar că nu ridică nivelul democrației din România, ci o trage mult în jos!