PSD confirmă faptul că negocierile și discuțiile despre restructurarea Guvernului Tudose au la bază disputele interne dintre diferitele grupuri și clanuri din partid, nu competențele și performanțele actualilor sau viitorilor miniștri. Senatorul PSD Ioan Deneș, propus s-o înlocuiască pe Doina Pană la Ministerul Apelor și Pădurilor, nu are nicio experiență în domeniu, iar în sesiunea parlamentară recent încheiată a votat unul dintre cele mai distructive proiecte legislative la adresa ariilor naturale protejate.

Conform CV-ului de pe pagina Senatului, Ioan Deneș a absolvit Universitatea Tehnică din Cluj, cu diplomă de subinginer mecanic, a lucrat ca electrician la CFR, a fost consilier local și județean și director comercial la două firme private. Singurele două lucruri care îl ”recomandă” pentru șefia Ministerului Apelor și Pădurilor sunt devotamentul lui față de Putere – în februarie 2014 a schimbat fotoliul de senator PNL cu cel de senator PSD, când s-a spart Coaliția de guvernare USL – și faptul că aparține aceluiași grup (Filiala PSD Bistrița-Năsăsud) din care a face parte ministrul demisionar Doina Pană.

”Este tipic pentru PSD să propună miniștri în funcție de jocurile de putere din propriul partid, nu în funcție de competențele acestora. Interesele diferitelor triburi din PSD sunt mai importante decât interesele generale ale tuturor cetățenilor României. În domeniul mediului, inclusiv al apelor și pădurilor, situația este și mai gravă când e nominalizată o persoană cu antecedente în susținerea unor legi distructive pentru ariile naturale protejate. E o situație standard de lup pus paznic la oi”, a comentat senatorul USR Mihai Goțiu, referitor la nominalizarea făcută de PSD.

Senatorul USR se referă la faptul că Ioan Deneș se numără printre cei care au votat, pe 23 octombrie 2017, proiectul cu dedicație de dinamitare și cianurare a ariilor naturale protejate. Potrivit proiectului legislativ, limitele ariilor naturale protejate (parcuri naționale, situri de interes comunitar Natura 2000, monumente ale naturii etc.) ar putea fi modificate în mod discreționar, pentru a permite exploatări miniere care au primit licență înainte de anul 2007 (anul aderării României la UE, implicit la normele europene de protecție a mediului). Proiectul încalcă două directive europene (Directiva 79/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice și Directiva 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale și a florei și faunei sălbatice), jurisprudența europeană în domeniu și principiile dreptului internațional al mediului (conform cărora avizele și autorizațiile de mediu trebuie să respecte legile și regimul de protecție din momentul eliberării lor). În ciuda a mai multor întrebări și interpelări formulate de senatorul USR Mihai Goțiu în toamna lui 2017, ministerele Mediului și Apelor și Pădurilor, ANANP și ANRM nu au prezentat încă o listă completă a ariilor naturale protejate care vor fi afectate de proiectul legislativ.

”E vorba de o lege cu dedicație pentru care riscăm un nou infrigement, destinat tuturor celor care, înainte de aderarea la UE au pus ochii pe resursele naturale ale României, indiferent de costurile și distrugerile pentru mediu, comunitățile locale și pentru toți contribuabilii, cu care realizarea unor astfel de proiecte miniere vin la pachet. Până nu e prea târziu, le solicit liderilor PSD să se răzgândească și să vină cu o altă propunere de ministru. Dacă d-nul Deneș e cea mai ”competentă” persoană pe care o au în partid în domeniul apelor și pădurilor, atunci viitorul se arată sumbru pentru ape și păduri”, a mai declarat Mihai Goțiu.

Cu 66 de voturi ”pentru” (inclusiv cel al lui Ioan Deneș) și 22 de voturi ”împotrivă”, proiectul legislativ la care face referire parlamentarul USR a fost votat la Senat pe 23 octombrie 2017 și trimis la Camera Deputaților, cameră decizională.