”Ceea ce îi unește pare să fie cinstea/onestitatea, preocuparea pentru oameni și faptul că sunt buni/competenți în ceea ce fac. Așadar, ei vin în politică fiind deja definiți ca oameni și profesioniști, fără să aibă nevoie să folosească politica ca să se definească (vin să facă politică, nu să-i facă politica!).”, scrie, pe blogul propriu, psihologul Daniel David, despre președintele USR, Nicușor Dan, și despre candidații acestui partid la Cluj și Alba, Emanuel Ungureanu, Mihai Goțiu și Christian Schuster.

Despre Nicușor Dan, David spune că-l cunoaște de peste 10 ani și că l-a mirat intrarea lui în politică. ”Pe Nicuşor Dan îl ştiu încă din 2005, ca un om de ştiinţă/cercetător de top în matematică. M-a mirat intrarea lui în politică! Eu îl ştiu ca un om foarte deştept, cu bun simţ, cinstit/onest şi foarte serios când își fixează obiective. Îmi place că şi atunci când face ceva ce iese prost, pot să ştiu că o face din greşeală/eroare, nu intenționat, şi este dispus să recunoască şi să îndrepte greşeala, lucru rar astăzi când toţi se cred fără de prihană!”.

Cinstea și onestitatea sunt remarcate de psihologul Daniel David și în cazul celor doi candidați care deschid listele USR la Cluj, Emanuel Ungureanu (primul pe listă la Camera Deputaţilor – Cluj), respectiv Mihai Goțiu (primul pe listă la Senat). ”Este un om despre care presa a scris mult, adesea de bine, și cred că nu a greşit scriind așa. Eu îl știu ca un om cinstit/onest, creativ în rezolvarea problemelor și dedicat unor cauze bune (adesea punându-şi propriile interese legitime pe locul doi, după cauza bună în care s-a angajat).”, spune Daniel David despre Emanuel Ungureanu.

”Și despre Mihai Goțiu presa a scris mult, și bine și mai puţin bine. Eu îl ştiu pe Mihai din studenție, ca un om cinstit/onest, jurnalist și activist preocupat de oameni și problemele lor și un intelectual/scriitor interesant (membru al Uniunii Scriitorilor). Eu nu-l știu nici (eco)anarhist, nici stângist, cum l-a caracterizat o parte a presei, deși înțeleg că un individ autonom (fie el mai de dreapta sau mai de stânga) sperie și poate fi perceput (sau chiar etichetat negativ în mod intenţionat, cu gândul scoaterii din scenă) astfel într-un mediu social dominat de neîncredere și/sau într-un mediu politic dominat de rețele de interese nelegitime.”, arată Daniel David.
Psihologul clujean scrie și despre colegul său de la UBB, Christian Schuster, care candidează la Alba: ”Este colegul meu de UBB, pe care îl știu un profesionist/intelectual serios și un om cinstit/onest. Intrarea lui în politică m-a surprins cel mai mult, dar o văd și ca un semn de potențială schimbare în bine a contextului nostru psiho-socio-cultural.”

”M-aș bucura să reuşească, deși cred că este greu, iar dacă vor reuși în alegeri abia atunci vor da piept cu mediul cinic al politicii românești. Dar cineva, de undeva, trebuie să înceapă. Succes dragi prieteni!”, concluzionează Daniel David.
Daniel David este cel mai cunoscut psiholog român la nivel internațional, fiind autor al mai multor cercetări de frontieră în domeniu. Lucrarea ”Psihologia poporului român”, publicată anul trecut, a generat numeroase dezbateri în mediul cultural românesc. În prezent are în lucru o monografie a europenilor, care urmează să fie publicată în 2018/19 la Oxford University Press.

 

textul original al lui Daniel David – aici