Senatorul Mihai Goțiu și-a prezentat raportul de activitate la 2 ani de Parlament

Parlamentarul clujean și-a prezentat raportul de activitate pe 2018 în Senat, în fața membrilor și simpatizanților USR, dar și a ziariștilor. În timpul prezentării, care a avut loc duminică, 17 februarie, la ClujHub, senatorul Mihai Goțiu a arătat că, în cele două sesiuni ale anului trecut, a avut 641 de luări de cuvânt în plen, 76 de declaraţii politice, 47 de interpelări, 23 de interpelări adresate prim-ministrului, 105 întrebări şi 86 de iniţiative legislative, fiind cel mai activ senator. În cele aproape trei ore de prezentare a raportului, parlamentarul clujean de la USR a detaliat cele mai importante acțiuni și activități la care a luat parte, dar și proiectele de legi ori amendamentele la Legea Bugetului de stat pe 2019 pe care le-a inițiat. „Sunt câteva lucruri pentru care, zic eu, se merită că am ales să intru în politică. Sunt câteva victorii importante pentru apele, pădurile și parcurile naționale, dar și în domeniul educației (inclusiv recentul amendament pentru extinderea programului <Masă caldă în școli>, chit că Dragnea și-l asumă pe nume propriu). Dar, până la urmă, voi sunteți cei care aveți dreptul să decideți dacă munca mea în Senat a fost sau nu în folosul vostru. La fel cum am făcut și după primul an de mandat, astăzi (duminică-n.r), mi-am prezentat, la Cluj, raportul de activitate pentru al doilea an în Senat”, a declarat senatorul Mihai Goțiu. Prezentarea poate fi vizionată aici, iar întregul raport poate fi citit aici.

https://www.facebook.com/gotiu.mihai/videos/260121831555466/

EXTINDERE. 12 filiale USR în județul Cluj și alte cinci în curs de înființare

USR Cluj a pus, vineri, 15 februarie, cea de-a 12-a filială locală pe harta județului. Astfel, USR Jucu este cea mai nouă filială cu nouă membri fondatori, dornici să transforme comuna într-una dintre cele mai dezvoltate din județ. Alte cinci proiecte de înființare a unor filiale USR sunt în curs de derulare. Echipa de extindere se deplasează săptămânal în județ pentru a-i cunoaște pe cei care doresc „să trăiască într-o țară ca afară” și care au decis să se alăture USR în demersurile de schimbare a României. Parlamentarii USR de Cluj le transmit clujenilor să facă un pas în față și să se implice în politică. Doar împreună vom putea realiza schimbarea dorită!

https://www.facebook.com/USRGilau/videos/764246983956087/

USR Gherla, în dezbatere cu primarul Ioan Neselean. Ce probleme s-au luat în discuție

Membrii USR Gherla au fost prezenți la o dezbatere cu primarul localității, Ioan Neselean, la discuții luând parte șefi de servicii din instituție, precum și locuitori ai urbei. Dezbaterea a fost generată de „Scrisoarea anuală a Primarului”, o dare de seamă pe anul trecut, care prezintă realizările administrației actuale. Echipa USR Gherla a reclamat infrastructura proastș a orașului, starea Spitalului Municipal, statutul localităților componente ale municipiului, activitatea Poliției Locale, colectarea deșeurilor, dar și lipsa de opțiuni pentru tineret. Totodată, membrii USR au încercat să identifice și soluții pentru aceste probleme. Care au fost acestea, aici.

Primarul din Câmpia Turzii, care refuză atestarea semnăturilor în campania #OameniNoi, este „Nesimțitul zilei”

Președintele comitetului de inițiativă din campania #OameniNoi în politică, Mihai Polițeanu, a început o mini-serie intitulată „Nesimțitul zilei”. Aceasta îi include pe primarii care, într-un fel sau altul, și-au bătut joc de munca voluntarilor care au înghețat în stradă în ultimele luni de zile. Unul dintre acești primari este chiar din Câmpia Turzii. „Nesimțitul zilei. Astăzi este vorba de primarul Dorin Lojigan/LOJIGAN Dorin Nicolae, primar în Câmpia Turzii, care refuză atestarea semnăturilor pentru susținerea campaniei <Oameni noi în politică>. Pur și simplu nu vrea. L-am notificat în această dimineață (15 februarie – n.r) că a depășit termenul legal și că următorul pas, luni, va fi sesizarea penală”, a explicat Mihai Polițeanu.

Emanuel Ungureanu: 10 miliarde de euro la Sănătate, dar banii se consumă aiurea ori se fură.

Deputatul USR de Cluj, Emanuel Ungureanu, a participat, în cursul săptămânii trecute, la dezbaterea din Comisiile reunite de Sănătate din Camera Deputaților și Senat, pentru stabilirea bugetului Sănătății pe anul 2019. Ceea ce a remarcat deputatul USR de Cluj este că, în ciuda faptului că s-au alocat 10 miliarde de euro pentru Sănătate, o sumă considerabilă, în continuare, o parte mare din bani se consumă aiurea sau se fură. Un astfel de exemplu dat de parlamentarul clujean ar fi chiar Liviu Dragnea, care a venit la Comisii cu un amendament aiuritor și neprioritar, cel privind implementarea vitaminei D, în timp ce există o problemă uriașă, tot cu litera „D”, și anume: controlul diabetului la copii. Declarațiile deputatului USR de Cluj încep de la minutul 21.

https://www.facebook.com/Emanuel.Ungureanu.USR/videos/352680238662689/

Centura Sud Florești, amatorism grav dezvăluit de USR Florești

Vicepreședintele USR Florești, Sergiu Leuce, reclamă în presa clujeană o eroare gravă în repoziționarea Centurii Sud Florești. Obstrucționată de construcții autorizate fără cap, primăria a fost pusă în situația de a schimba poziția mult-așteptatei centuri a Floreștiului. Într-un comunicat remis presei locale, Sergiu Leuce, care este inginer constructor cu o experiență de peste 10 ani, susține că „modalitatea în care Horia Șulea a tratat până acum acest proiect arată amatorism în ceea ce privește managementul marilor proiecte”. Acesta mai spune că, „dacă pe tronsonul I lucrurile nu au mers deloc bine, tronsonul II riscă nici să nu mai poată fi executat din cauza construcțiilor”. Mai multe despre acest subiect, aici.

Scrisoarea unei mame către Inspectoratul Școlar Cluj: „Clasa 0 este un proces ratat”

Adriana Cristian, membră a USR Cluj și candidată la alegerile europarlamentare din acest an, a trimis o scrisoare deschisă Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Cluj, în care reclamă situația din învățământul preșcolar clujean, modelul învechit de predare la clasă, precum și o lipsă crasă de transparență în procesul de înscriere în clasa 0. „Paginile web ale instituțiilor de învățământ arată exact ca sistemul, par a fi de acum 20 de ani și asta în fantasticul an al inovației. (…) În Cluj, școlile arată aproape la fel ca acum 20 de ani, insalubre, nedotate și supraîncărcate. Modelul de învățământ e încă bazat pe memorare, e obositor și neadaptat nevoilor copiilor din zilele noastre. Procesul de înscriere e varză, directorii nu știu câți copii se vor înscrie anul acesta”, afirmă Adriana Cristian în scrisoarea trimisă ISJ Cluj. Citește aici ce a mai semnalat Adriana Cristian, „o mamă de prințesă-cavaler ce abia așteaptă să meargă la școală pentru că vrea să devină exploratoare, avocat, profesor, doctor, artist și… mai vede ea”. :-)

Demagogie și minciuni marca PSD. Aleșii social-democrați se laudă cu munca USR

După ce au votat masiv împotriva creșterii alocațiilor copiilor, aleșii PSD se laudă că e meritul lor că au crescut, afirmă senatorul Mihai Goțiu. Parlamentarul clujean susține că, în plus, s-a dat ordin pe unitate ca parlamentarii USR să fie atacați pe motiv că prin creșterea alocațiilor ar fi încercat să blocheze investițiile locale! „Un executant al comenzilor lui Dragnea e deputatul PSD de Cluj, Horea Nasra, care, într-un comentariu public, califică drept <inconștiență> și <stupidă> propunerea USR legată de sursa de finanțare a creșterii alocațiilor pentru copii din reducerea programului <Pixul lui Dragnea>”, a reclamat, sâmbătă, 16 februarie, Mihai Goțiu, pe contul său de Facebook. Citește tot mesajul parlamentarului clujean pentru a înțelege până la capăt demagogia și minciunile PSD.