#farapenali la finalul campaniei. Peste o jumătate din județe au depășit 20.000 de semnături. Clujul, în fruntea țării. Felicitări!

Începem newsletter-ul cu cea mai importantă informație din această săptămână: cu o zi înainte de încheierea campaniei https://farapenaliinfunctiipublice.ro/, s-au strâns, conform datelor centralizate, 900.191 de semnături în toată țara. Pe primul loc se află Bucureștiul, cu 127.803 semnături, urmat de Cluj – 44.756 și de Brașov, cu 38.471. Peste jumătate din județele țării au depășit 20.000 de semnături, însă potrivit organizatorilor, există riscul ca unele primării, cu edili de la PSD, să invalideze o parte din semnături. Pe de altă parte, Clujul a arătat încă o dată, dacă mai era nevoie, că are un potențial uman fantastic. Voluntarii din echipa „Fără Penali în Funcții Publice Cluj” au fost prezenți, în perioada 1- 19 august, la festivalurile din localitățile clujene, precum și în județele învecinate. De la festivalul cântecului popular patriotic de la Oarba de Mureș, la Zilele orașului Câmpia Turzii, Zilele comunei Apahida, la acțiuni în Florești, Alba Iulia și Satu Mare, voluntarii clujeni au fost prezenți în aceste zone. În total, de la finalul lunii martie până în prezent, voluntarii clujeni au strâns peste 70.000 de semnături, din care 44.756 sunt semnături date de către clujeni, iar restul ale cetățenilor cu domiciliu în alte județe ale țării. Click pe linkul https://farapenaliinfunctiipublice.ro/ pentru a afla situația în fiecare județ.


Emanuel Ungureanu dezvăluie situația catastrofală de la Spitalul Universitar de Urgență București

Deputatul USR de Cluj, Emanuel Ungureanu, s-a confruntat, în cursul acestei săptămâni, cu o situație de abuz și intimidare din partea directorului medical Dorin Ionescu de la Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB). Directorul acestei instituții a considerat că, dacă se folosește de agenții de pază, va putea să țină departe de ochii lumii și de mediatizare situația mizeră care domnește în această unitate medicală. Cazul a fost relatat și de știrile PRO TV, care a dezvăluit starea de la SUUB aici: https://www.facebook.com/Emanuel.Ungureanu.USR/videos/1791216440992270/. În ciuda încercărilor de intimidare, deputatul Emanuel Ungureanu a reușit să surprindă imagini din spital, care atestă mizeria care pune în pericol viața bolnavilor internați aici. În aceste zile, s-a ajuns până la situația disperată în care doi asistenți medicali au intrat în greva foamei, tocmai din acest motiv. Emanuel Ungureanu a făcut un apel către Corpul de Control al Ministerului Sănătății, de a lua măsuri urgente față de situația dezastruoasă ce domnește în acest spital.

https://www.facebook.com/Emanuel.Ungureanu.USR/videos/1789136551200259


EXTINDERE. USR Gherla, o nouă filială pe harta județului Cluj

Între acțiuni de strângere de semnături, de participare la proteste și alte activități interne, membrii USR Cluj se deplasează, aproape zilnic, în localitățile din județ pentru a se întâlni cu localnicii, a le asculta poveștile, dar și nemulțumirile și a le vorbi despre USR. Aceste întâlniri duc, de cele mai multe ori, la înființarea de filiale locale USR. O poveste asemănătoare se află și în spatele înființării filialei USR Gherla”, a explicat Elena Muscă, vicepreședinte USR Cluj, responsabil de extindere. Filiala locală USR Gherla a fost înființată prin aprobarea de către Biroul Județean Cluj a 20 adeziuni, primite în urma a cinci întâlniri, la care au participat, în total, 31 persoane. Duminică, 12 august, a avut loc prima Adunare Generală a acestei filiale, finalizată cu alegerea primului Birou Local și a Comisiei de Arbitraj, cu mandat de șase luni. Componența organelor de conducere și de arbitraj ale filialei locale USR Gherla este prezentată aici: https://cluj.usr.ro/constituirea-filialei-si-primele-alegeri-ale-usr-gherla/

 


Mihai Goțiu: „Premierul Viorica Dăncilă recunoaște, oficial, scenariul <loviturii de stat>”

Senatorul USR de Cluj, Mihai Goțiu, a reacționat la mesajul trimis de premierul Viorica Dăncilă președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și prim-vicepreședintelui Frans Timmermans, referindu-se la protestul de pe 10 august din Piața Victoriei. „Consider că aceste încercări de înlăturare pe cale violentă a unui guvern legitim pot reprezenta un precedent periculos în rândul statelor democrate”, explica Viorica Dăncilă, în scrisoarea trimisă, joi, 16 august, celor doi înalți demnitari europeni. „Nu e vreo surpriză. Practic, doamna Dăncilă nu face decât să confirme motivația reală care a stat în spatele provocărilor și a intervențiilor brutale ale jandarmilor împotriva protestatarilor. Sperând că aceștia (sau măcar o parte dintre ei) ar fi răspuns violent, aparatul propagandistic al PSD & ALDE ar fi primit apă la moară pentru promovarea scenariului cu <tentativa de lovitură de stat>”, a explicat senatorul clujean de USR. Citește toată declarația parlamentarului Mihai Goțiu, aici: https://www.facebook.com/mihai.gotiu


Președintele USR Cluj, Elek Levente, a demisionat din funcție. Christian Schuster este interimar la conducere

Elek Levente a explicat care au fost motivele pentru care și-a anunțat demisia din funcție. Elek rămâne, însă, vicepreședinte la nivel național. „Am demisionat după doi ani din funcția de președinte al USR Cluj, lăsând locul tinerilor care trebuie să fie promovați si cărora trebuie să le dăm încredere și curaj să se implice. USR Cluj a ajuns o organizație matură, de altfel cea mai apreciată din țară, care va avea un cuvânt greu de spus în ecuația politică a județului și a municipiului Cluj-Napoca”, a declarat, conform publicației Ziua de Cluj, fostul președinte al USR Cluj. Conducerea interimară a organizației a fost preluată de Christian Schuster, unul dintre vicepreședinții în funcție ai formațiunii. Alegerile pentru conducerea USR Cluj se vor desfășura în perioada imediat următoare. Află ce a mai spus Elek Levente despre viitorul organizației județene a USR Cluj, aici: https://ziuadecj.realitatea.net/politica/si-a-dat-demisia-dar-are-asteptari-mari-de-la-urmasi-sper-sa-mentina-la-nivel-inalt-standardele-de-moralitate-si-profesionalism–176920.html


Emanuel Ungureanu: „Această <Mineriadă a Jandarmeriei> a fost premeditată, fără nicio îndoială. Se trăgea ca la război!”

Deputatul clujean din partea USR Cluj, Emanuel Ungureanu, a participat la protestul din 10 august din Piața Victoriei. Invitat la emisiunea jurnalistului clujean Sabin Gherman, Ungureanu a povestit despre intervenția Jandarmeriei Române și a descris, cu lux de amănunte, situația dramatică și teroarea la care au fost supuși protestatarii. Redăm, mai jos, punctual, principalele informații percepute de parlamentarul clujean în acea seară:

– Oamenii ăștia (jandarmii – n.red) nu pot fi acuzați de lovire și alte violențe, ori de tentativă de omor, ci de infracțiuni împotriva umanității, exact ca Ion Iliescu la Mineriadă, fapte care nu se prescriu.

– Această „Mineriadă a Jandarmeriei” a fost premeditată, fără nicio îndoială.

– 20 de minute se trăgea ca la război. N-a existat nici măcar o scandare. Pur și simplu au intrat ca să incite.

– Nu se poate interveni cu asemenea bestialitate.

– Un medic din Brașov, Bogdan Moldovan, care a creat o școală de Chirurgie de primă mână, venit de la Geneva, a fost gazat ca un șobolan.

– Eu am stat doar în spate, n-am intrat 5 metri în mulțime. N-am apucat decât să strig decât: „Rușine, rușine să vă fie!”. Venisem de la Constanța de la un spital mizer.

– Un coleg de-al meu, Vlad Gheorghe, care se afla prăbușit în stradă, își pune mâinile în cap ca să arate că este inofensiv, dar este lovit cu bestialitate, iar jandarmul îl lovește de jos în sus ca să-i nimerească capul, când el era complet întins.

– 99 % dintre mulțimea care a protestat nu a știut ce să strige. A fost un miting spontan. Aici nu a existat un miting organizat. Organizați au fost criminalii ăștia, care, cu sprijin de la PSD, au venit să bată oameni în piață. Aici n-a existat nici un dispozitiv al Jandarmeriei care să extragă huliganii.Huligani au fost ei.

https://www.facebook.com/sabin.gherman/videos/1068900353234458/UzpfSTcxOTE2Nzg1MzoxMDE1NTUyNzIwNzYwNzg1NA/


Mii de semnături pentru Fără Penali în Funcții Publice. La Dej au fost peste 2.000, iar la Câmpia Turzii, alte câteva sute

Încheiem newsletter-ul într-o notă pozitivă. La Dej, într-un oraș eminamente „roșu”, voluntarii Fără Penali au reușit, într-un timp foarte scurt, și cu tot felul de obstrucționări, să adune 2.045 de semnături în campania https://farapenaliinfunctiipublice.ro/

FELICITĂRI! Sunteți de pus la buchet! :-). La fel de bravi sunt colegii noștri de la Câmpia Turzii, care au strâns câteva sute de semnături. Pentru voi, toți, jos pălăria! Sunteți foarte tari!