Exploatarea minieră de la Certej, în vizorul Comisiei de abuzuri și petiții din Senatul României

Exploatarea minieră de la Certej, în vizorul Comisiei de abuzuri și petiții din Senatul României

O comisie parlamentară din care face parte și vicepreședintele Senatului, Mihai Goțiu, s-a deplasat în comuna Certeju de Sus, județul Hunedoara, pentru a cerceta veridicitatea reclamațiilor făcute de membrii organizației non-guvernamentale Mining Watch, referitoare la activitățile pe care compania Deva Gold le-a inițiat în zonă pentru exploatarea pe care a deschis-o în domeniul mineritului aurifer. Citește mai multe…

O șansă pentru Legea Salarizării. Și câtă ipocrizie, incompetență și inconștiență se ascunde în spatele proiectului lui Dragnea (declarație politică)

O șansă pentru Legea Salarizării. Și câtă ipocrizie, incompetență și inconștiență se ascunde în spatele proiectului lui Dragnea (declarație politică)

Stimate colege și stimați colegi senatori, După cum cel mai probabil știți, pentru că unii dintre d-voastră ați lucrat la sfârșitul săptămânii trecute, iar alții veți lucra în zilele de sâmbătă și duminică ale acestei săptămâni, proiectul Legii salarizării unitare va trece precum un tren de mare viteză prin Senatul României. Departe de mine gândul Citește mai multe…

Mihai Goțiu: ”Mobilizarea oamenilor din ultimele săptămâni îmi dă mari speranțe pentru viitorul României”

Mihai Goțiu: ”Mobilizarea oamenilor din ultimele săptămâni îmi dă mari speranțe pentru viitorul României”

Senatorul Mihai Goțiu, vicepreședinte al Senatului, și deputatul Adrian Dohotaru au participat la prima conferință de presă a USR Cluj. Ei au răspuns întrebărilor jurnaliștilor clujeni vizavi de activitatea lor în Parlament *** “Mă bucur că prima noastră întâlnire are loc într-un context în care cetățenii României au dovedit că, în momente critice, se pot Citește mai multe…

”Presă fără lesă” – proiect pentru susținerea presei independente din România, lansat de Mihai Goțiu

”Presă fără lesă” – proiect pentru susținerea presei independente din România, lansat de Mihai Goțiu

”Presă fără lesă” este proiectul de lege destinat susținerii presei independente pe care Mihai Goțiu, candidat USR pentru funcția de senator la Cluj, anunță că îl va iniția după ce va ajunge în Parlament. Proiectul își propune înființarea unui fond pentru presa independentă, asemănător Administrației Fondului Cultural Național (AFCN). ”Un astfel de fond ar putea Citește mai multe…

La The Office se trece doar cu ”Oameni de Cluj”. Și încă o făcătură de presă, faza cu ”anonima”

La The Office se trece doar cu ”Oameni de Cluj”. Și încă o făcătură de presă, faza cu ”anonima”

”Pe aici nu se trece! Doar cu Oameni de Cluj!”. Asta a fost deviza dimineții, în ”baricada” ridicată cu voluntarii USR în față de la The Office. Iar cine a vrut să ajungă la birou, musai trebuia să aibă la el și un ziar al candidaților filialei clujene. Asta chiar dacă mulți dintre ei ne-au Citește mai multe…

Ajută-ne să-l găsim pe Răducu! Campanie pentru respectarea dreptului la demnitate al fiecărui cetățean

Ajută-ne să-l găsim pe Răducu! Campanie pentru respectarea dreptului la demnitate al fiecărui cetățean

Îmi cer scuze pe această cale tânărului din Vama Veche care a devenit celebru fără voia lui, după ce o serie de jurnaliști clujeni și instituții de presă centrale l-au prezentat ca fiind candidatul USR de Cluj pentru funcția de senator. Sincer, nici mie nu mi-ar fi căzut bine până acum vreo lună să fiu Citește mai multe…

Reacția lui Mihai Goțiu după atacurile grosolane din ultimele zile: îi dă în judecată pe cei care au instrumentat manipularea

Reacția lui Mihai Goțiu după atacurile grosolane din ultimele zile: îi dă în judecată pe cei care au instrumentat manipularea

Candidatul USR de Cluj cere justiției să-i apere dreptul la demnitate prejudiciat de jurnaliști din presa locală și patroni de presă națională În urma manipulărilor grosolane din ultimele zile din presa locală și centrală, candidatul USR Cluj pentru funcția de senator Mihai Goțiu a decis să-i dea în judecată pe Liviu Alexa și Victor Lungu Citește mai multe…

De ce vreau plăcuțe în limbile minorităților pe Casa Poporului. Despre CETA și referendumul cu familia tradițională. Și o dovadă în plus că ai cu cine ;)

De ce vreau plăcuțe în limbile minorităților pe Casa Poporului. Despre CETA și referendumul cu familia tradițională. Și o dovadă în plus că ai cu cine ;)

La dezbaterea organizată, ieri (luni, 28 noiembrie 2016), în Insomnia, de grupul informal Clujul Civic, se întrebau unii de ce Uniunea Salvați România (USR) are doi reprezentanți (pe Adi Dohotaru și pe mine), în timp ce toate celelalte partide (la un loc) doar ce au reușit să trimită trei oameni (de la PSD, UDMR și Citește mai multe…