fbpx

Sergiu Leuce

/Tag: Sergiu Leuce

Retrospectiva săptămânii 21-27 mai 2018

Mihai Goțiu, alături de protestarii din Parcul Național Domogled-Valea Cernei Senatorul USR de Cluj Mihai Goțiu a fost prezent în weekend-ul trecut în Parcul Național Domogled-Valea Cernei, o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a II-a IUCN. Parcul este situat în partea sud-vestică a României, pe teritoriile județelor Caraș-Severin, Mehedinți și Gorj. Parlamentarul clujean s-a deplasat în această zonă ca observator al protestelor unor tineri activiști, voluntari sau, simplu, al unor oameni cărora le pasă de mediul în care trăiesc și care au avut un mesaj clar: „STOP TĂIERII PĂDURILOR DIN PARCURILE NAȚIONALE!”. Protestatarii au întins bannere imense [...]

Soluții pentru un trafic rutier decent

  SCRISOARE DESCHISĂ asupra unor probleme ale traficului rutier în com. Florești, jud. Cluj Membrii USR Florești doresc să semnaleze câteva dintre problemele traficului din com. Florești  și să indice posibile soluții în această situație. Aceasta pentru că floreștenii irosesc foarte mult timp în traficul extrem de aglomerat. Atât dimineața cât și după amiaza viteza cu care se circulă la orele de vârf este foarte mică, distanțele pe care în mod normal le-am străbate în câteva minute necesită peste 40 minute, uneori chiar mai mult de o oră. Se circulă cu viteză foarte mică ( 3-10 km/h), se staționează foarte [...]

Monitorizare Centură Sud Florești – Mai 2018

Monitorizare centură Sud Florești   Consider că unul dintre cele mai importante aspecte în dezvoltarea Floreștiului este construirea de drumuri. Fără o infrastructură adecvată Floreștiul riscă să se blocheze, să devină mai degrabă o favelă decât un oraș european cu standarde de viață europene. Deși se vorbește mult de drumuri care fac legătură între Cluj-Napoca și Florești sau drumuri care ocolesc Floreștiul, în momentul de fața exista un singur șantier notabil pe parte de infrastructură. Ne-am asumat să urmărim proiectele de dezvoltare a Floreștiului, iar unul dintre cele mai importante - în derulare - este centura Sud. După un lung [...]

Retrospectiva săptămânii 14-20 mai 2018

Care au fost problemele abordate de senatorul Mihai Goțiu cu ziariștii din Cluj Revenit din vizita de documentare pe care a făcut-o în weekend-ul trecut în trei parcuri naturale din Austria, senatorul USR Mihai Goțiu a organizat, vineri, 18 mai, la Cluj, o conferință de presă, în care a prezentat cele mai importante teme din ultima perioadă. Senatorul clujean a oferit informații despre vizita de documentare în parcurile naționale din Austria și modul în care putem importa bune practici în domeniu. Un alt subiect abordat a fost legat de recomandarea ICOMOS pentru includerea sitului Roșia Montană în UNESCO și ce [...]

SCRISOARE DESCHISĂ asupra problemei gunoiului în com. Florești, jud. Cluj

Una dintre cele mai mari probleme în Florești est gunoiul. Problema trenează de mai multi ani, au avut loc proteste, Primăria a primit amenda de la ANAP (Agenția Națională pentru Achiziții Publice), amendă pe care tot noi - floreștenii - o plătim, domnul Primar Horia Șulea este cercetat penal pentru abuz în serviciu în chestiuni legate de salubritate (mai exact, serviciile de deszăpezire) și cu toate acestea, problema nu este discutata și tranșată într-un mod transparent și deschis. Ieri, 15 mai 2018, a avut loc o Ședință de îndată a Consiliului Local Florești. Singurul punct pe ordinea de zi a [...]

USR Florești: Reabilitarea cimitirului Florești

  Cimitir Florești acum USR Florești atrage atenția asupra posibilităților de îmbunatățire a aspectului zonei cimitirului din Florești astfel încât acesta să capete un aspect de parc. Până în 2006, cimitirul era la marginea satului într-o zona necirculată. Odată cu dezvoltarea puternică a Floreștiului, acesta a ajuns să fie în centrul zonei de dezvoltare, astfel că astăzi cimitirul se află la intersecția a două străzi intens circulate, strada Eroilor și strada Ioan Rus. Pe latura vestică s-au construit blocuri care au primit autorizație de construire fără să respecte distanțele minime față de cimitir, impuse de Ordinul Ministrului Sănătății nr. 536/1997. [...]

Retrospectiva săptămânii 7-13 mai 2018

MODELUL AUSTRIAC. Da, există și așa ceva: Parcuri Naționale fără drujbe! Senatorul USR de Cluj Mihai Goțiu se află în aceste zile într-o vizită de documentare în trei parcuri naționale din Alpii austrieci, pentru a vedea, la fața locului, modul în care sunt administrate și îngrijite acestea. „Astăzi, am vizitat Parcul Național Kalkalpen (Alpii Calcaroși), locul în care principiul non-intervenției e literă de lege. Iar faptul că pădurea nu se taie nu i-a adus la sapă de lemn pe localnici. Dimpotrivă, peste 20.000 de oameni din zonă beneficiază de pe urma atracției generată de Parcul Național. Numărul hotelurilor, pensiunilor, restaurantelor [...]

Propunere reabilitare cimitir Florești

Cu toții știm cimitirul de pe strada Eroilor, cu toții ne-am gândit că un gard verde ar fi minimul necesar să dea un aspect mai puțin funebru zonei. Vin cu o metodă foarte simplă de a îmbunătăți aspectul zonei cimitirului din Florești astfel încât acesta să capete o înfățișare de parc, fără a implica costuri mari și fiind ușor de implementat. Vom încerca să cooptăm în acest proiect atât Primăria Florești cât și cetățenii. Analiza zonei USR Florești atrage atenția asupra posibilităților de îmbunatățire a aspectului zonei cimitirului din Florești astfel încât acesta să capete un aspect de parc. Până în [...]

Centura Sud Florești. Istoria mult prea lungă a unui drum scurt.

Una dintre cele mai mari probleme ale Floreștiului o reprezintă traficul spre Cluj-Napoca. Comuna Florești a început sa se dezvolte puternic din 2006. S-a construit mult și haotic fără să existe o dezvoltare urbanistica coerentă. Drumurile nu au ținut pasul cu dezvoltarea blocurilor de locuințe astfel că, în următorii ani, drumul național DN1 (str. Avram Iancu) devine unul dintre cele mai aglomerate drumuri din România. Despre drumuri de legătură între Cluj-Napoca și Florești sau drumuri care să ocolească Floreștiul se vorbește de zeci de ani, dar se face prea puțin. Să începem cu anul 2012, an electoral, pe vremea când [...]

Go to Top