O minciună înconjoară pământul până reușește adevărul să-și tragă pantalonii pe el.

Winston Churchill

Minciuna și propaganda nu sunt nicidecum un fenomen nou. Inclusiv citatul de mai sus are origini contestate și cea mai veche formă apare în 1710(!!!). Dar știrile false (fake news, cum li se spune în engleză) au fost acuzate deja de o parte a presei mainstream și de înclinații liberale că au avut un rol important de jucat în alegerea lui Donald Trump ca președinte a Statelor Unite.

Diferența între secolul XVIII și ziua de azi e că apariția Internetului și mai ales a Facebook a dat ocazia informației de a se răspândi cu viteza luminii și de a se propaga precum un virus într-un autobuz supraaglomerat. Ceea ce înseamnă că o minciună sau un adevăr să ajungă în câteva secunde în celălalt capăt al pământului.

DAR. Adevărul are mai multe aspecte, e complex, de multe ori neinteresant din punct de vedere al publicului, și e mai greu de scos la suprafață decât o minciună. De aceea, chiar dacă teoretic adevărul și minciuna se propagă cu aceeași viteză (țevile de internet nu fac distincția dintre cele două, ambele sunt compuse din biți, până la urmă), o minciună e mai ușor de scornit decât adevărul.

Ați spune că în cele din urmă adevărul triumfă, chiar dacă își face apariția mai târziu în scenă, nu? Greșit. În cele mai multe cazuri, minciuna e mai atractivă decât adevărul, provocând reacții mai vitriole, iar vitriolul e printre emoțiile care fac oamenii să dea informațiile mai departe cel mai ușor.

Problema se complică în momentul în care fondurile organizațiilor de jurnalism seacă, în timp ce mediatorii conținutului au venituri care însumează sau depășesc cu mult veniturile companiilor media.

Oamenii se bazează pe instituțiile media pentru a le oferi informații corecte, dar jurnalismul e o activitate care are anumite costuri non-triviale. Pentru o investigație care se poate rezuma într-o serie de articole se poate lucra ani de zile. (între leak-urile care au dus la Panama Papers și primele articole publicate au trecut aproximativ 2 ani din câte știu). Apariția internetului i-a făcut pe cetățeni să creadă că informația e gratis în orice circumstanțe. Un factor care a influențat asta e că până recent (cel puțin în termeni de-ai internetului), plata pe internet era destul de greoaie și nesigură. Astfel, nimeni n-a mai vrut să plătească pentru informațiile difuzate de instituții media, care au fost forțate să se bazeze și mai mult pe reclame online, care au devenit mai enervante, care au determinat consumatorii să folosească Ad-blocker, care a făcut reclamele online să devină și mai puțin eficiente, ceea ce a dus la un venit și mai mic al instituțiilor media. Un cerc vicios, care ne-a adus în situația în care suntem acum (și cine știe cât de jos putem merge)

Devine și mai complicat în momentul în care-ți dai seama că noile instituții care îți vor pune în față ceea ce înseamnă adevăr sau știri sunt companii conduse de ingineri IT și departamente de marketing, care-și neagă rolul. Cu toate că întregul rol al Facebook e de a te ține cât mai mult timp pe site sau aplicație, și că în scopul ăsta îți vor oferi conținut care să te facă să reacționezi cât mai mult, ceea ce de cele mai multe ori înseamnă conținut care se mulează pe ce crezi deja, ei își neagă rolul de editori ai știrilor, deși cu fiecare știre distribuită de un prieten care nu-ți apare în feed, Facebook își asumă, conștient sau nu, un rol editorial.

Sunt inginer dar mă tratez

Nu mă-nțelegeți greșit. Sunt programator. Nu cred că colegii mei de tagmă sunt rău intenționați, și în niciun caz proști. Doar că, tot mai mult, încep să fiu de acord cu stereotipul că inginerul nu are moralitate, dorindu-și să facă ceva care e interesant tehnic, fără nicio implicație etică.

Programarea e un domeniu vast, cu implicații în logică, matematică, inginerie. În cazul în care lucrezi la interfața om-calculator, se adaugă design și psihologie. Cu toate astea, înafara cazului în care programatorii au trecut printr-un liceu cu profil umanist sau s-au educat singuri, celelalte domenii umaniste sunt în mod normal profund ignorate în educația acestora.

Nu-mi fac vreo iluzie că jurnaliștii în întregimea lor au avut tot timpul în vedere binele public, dar măcar binele public e o misiune declarată a profesiei. E vorba de a patra putere în stat, cea care are grijă ca primele trei să-și facă treaba.

Companiile tech? Sunt în marea lor majoritate conduse de libertarieni care ar prefera ca primele trei puteri să nu prea, ahem, aibă puteri. Google are la nivel declarativ motto-ul „Don’t be evil”, o definiție clară a ceea ce e „evil” în concepția Google nu a apărut vreodată, și nu-mi fac iluzia că va apărea vreodată.

Știrile false fac valuri și la noi. Săptâmăna trecută un „ziar” (haha) a prezentat o poză care l-ar fi înfățișat pe colegul Mihai Goțiu beat în Vama Veche, alături de alte acuze. Acu 2 zile, a apărut o „știre” (a cărei sursă a fost descoperită între timp ca o persoană apropiată ALDE) care arăta că Dacian Cioloș ar fi copilul din flori a lui George Soros. Știrile de genul ăsta pot influența în mod decisiv un scrutin electoral, cum s-a întâmplat în U.S. mai devreme anul acesta.

Cum am spus la început, minciuna și propaganda nu sunt nicidecum ceva nou. Dar comunitatea tech și rețelele sociale online au dat aripi acestui tip de dezinformări. Programatorii șî tot personalul conex al acestui domeniu s-au îmbogățit pe seama unor companii amorale. Consider că suntem datori să ne implicăm alături de jurnaliștii de bună credință în găsirea unor soluții pentru a opri acest tip de dezinformare, de a da o șansă adevărului.

E un teren mlăștinos pentru că ne bazăm pe niște companii fără experiență în ce înseamnă jurnalism sau adevăr (dincolo de sensul dat de logica booleană, heh) să ne ghideze în curajoasa lume nouă a post-adevărului, și să definească limitele libertății de exprimare.

Despre tema propagării știrilor false și despre alte teme care pot fi rezolvate de comunitatea tech (sau care sunt cauzate de comunitatea tech) vom vorbi joi, 8 Decembrie la /usr/debate la Impact Hub Cluj de la 18:30, unde vă aștept în număr cât mai mare.