În atenția președintelui Consiliului Județean, Alin Tișe,
În atenția arhitectului șef al județului, Claudiu Salanță,

Scrisoare Deschisă

USR Cluj solicită conducerii Consiliului Județean o întâlnire consultativă legată de soarta spațiului situat pe strada Haşdeu nr. 6, imobil pe care urma a fi realizat proiectul Akademia Center. Vă propunem vineri, 3 februarie sau altă dată la care sunt disponibili reprezentanții CJ.

Acest spațiu sau părți semnificative din el merită amenajate ca parc, așa cum au mai propus clujenii în demersuri publice. Cum CJ Cluj nu a luat încă o decizie cu privire la destinația spațiului, propunem un parc, în urma unor consultări publice. Precizăm că aglomerația din zonă și lipsa unor spații verzi pentru studenții de la facultățile, campusurile și bibliotecile din zonă, justifică apariția unui nou spațiu verde în centru.

Rezidenții și vizitatorii de la spitalele din zonă s-ar bucura la rândul lor de o oază de relaxare într-un oraș înghesuit de mașini și clădiri. Propunem ca la întâlnire să fie invitați, în afara delegaților USR, inițiatori ai demersurilor civice privind parcul, urbaniști și persoane interesate de crearea unui nou spațiu public în Cluj.

Subliniem că un posibil demers de parcare supraterană lângă spațiul verde poate fi corelat cu inițiativa UBB și a primăriei de a avea un parking în zona Hasdeu, iar la schimb Universitatea să ofere la rândul ei posibilitatea de a intra gratuit în Parcul Babeș prin deschiderea sa către comunitatea locală și spre Someș și Canalul Morii.

Cu stimă,
Levente Elek, președinte USR Cluj
Adrian Dohotaru, parlamentar USR

Foto: Monitorul de Cluj