În ultimii 20 de ani, ca efect al Legii 112/1995, 5667 de locuințe din patrimoniul municipiului Cluj-Napoca au fost vândute către chiriașii acestora, la o valoarea totală de 18.149.610,75 lei, respectiv un preț mediu de 3202 lei/apartament, fără a ajusta inflația și creșterea pieței, conform datelor comunicate de Primăria Cluj-Napoca. În comparație, orașul dispune de abia 1325 de locuințe sociale.

Scopul acestei legi a fost de a reglementa situația locuințelor care au fost trecute forțat în proprietatea statului, după 6 martie 1945. Legea, însă, a devenit și un mijloc prin care locuințele neretrocedate au fost vândute mai apoi chiriașilor, având în vedere că foștii proprietare au avut doar 6 luni la dispoziție, după intrarea în vigoare a legii, pentru a cere retrocedarea imobilului. Nivelul chiriilor de astăzi este un efect pervers al unor legi date cu dedicație, printre care și aceasta, corelat cu lipsa oricăror strategii coerente pe termen lung pentru locuire. Astfel, locuirea publică a ajuns în România la abia 2%, în comparație cu media UE de 30%.

Existența acestui stoc astăzi ar fi schimbat situația locuirii în oraș, ar fi furnizat un tampon confortabil de locuințe temporare pentru tineri sau pentru persoanele vulnerabile și ar fi putut balansa creșterea prețului chiriilor.

Administrația propune pentru 2018 alocarea unui milion de euro pentru subvenționarea chiriilor celor care nu pot beneficia de locuințe sociale. Regretăm promovarea unor asemenea măsuri care vor duce la creșterea în continuare a chiriilor, în detrimentul categoriilor vulnerabile din punct de vedere economic. 

În schimb, un milion de euro ar putea fi alocat anual construirii de locuințe sociale, pentru refacerea stocului de locuințe. Printr-o licitație desfășurată corect, prețul final de construire poate fi coborât sub 400 EUR/mp incluzând finisarea, ceea ce înseamnă că s-ar putea construi 2500 mp de locuințe anual. În acești 20 de ani în care problema locuirii a fost ignorată, cu această sumă anuală s-ar fi putut construi de la zero mai mult de 1200 de apartamente cu o suprafață medie de 40 de mp, media locuințelor de la noi din țară.  

La fel, un milion de euro poate fi dedicat de îndată recondiționării clădirilor nefolosite sau sub-folosite din patrimoniul administrației pentru a fi transformate în locuințe sociale.

Nu în ultimul rând, un milion de euro poate fi dedicat chiar și achiziționării de apartamente de pe piața liberă pentru a revitaliza zone sub-folosite sau pentru a crește stocul de locuințe sociale.

Pe termen lung, datorită contextului social-economic, sunt foarte mici șanse ca dezvoltarea orașului să se oprească, iar problema locuirii trebuie abordată metodic și calculat pentru a ameliora impactul atractivității orașului din punct de vedere al migrației interne. Lipsa unui stoc consistent de locuințe sociale amenință să ducă la o creștere constantă a prețului chiriilor, iar în 10 ani această situație poate deveni chiar dramatică. Decizia privind modul în care este abordată această problemă trebuie să dovedească consecvență și să asigure predictibilitate. Avem de ales între a cheltui timp de 10 ani 10 milioane de euro pentru a-i distribui proprietarilor privilegiați ai orașului, sau a investi 10 milioane de euro în 10 ani pentru a construi locuințe care pot fi folosite pentru cei care au nevoie de o mână de ajutor. O decizie în oricare dintre aceste direcții trebuie să fie păstrată pe termen lung pentru a construi un oraș primitor pentru toți. Din punctul nostru de vedere alegerea este simplă: patrimoniul orașului trebuie tratat ca o investiție, nicidecum distribuit celor privilegiați, întrucât efectul va fi creșterea costurilor pentru toată populația orașului. Alegerea nu este ușoară, dar trebuie să fie motivată de eficiență economică și de responsabilitate socială. Pe de altă parte, subvenționarea chiriilor este o alternativă care va deschide ușa a nenumărate abuzuri, pe măsură ce bugetul alocat acestei activități va crește.

Scopul locuințelor sociale este acela de a oferi un sprijin temporar celor care au nevoie de susținerea societății până se pun pe picioare, motiv pentru care acestea nu trebuie folosite ca un mecanism de a direcționa fondurile publice înspre o parte restrânsă a locuitorilor.

Problema locuirii din Cluj-Napoca nu are o soluție miraculoasă. Este nevoie de efort asumat constant și de decizii responsabile pentru a crea mecanisme care pot genera plus valoare în societate prin investiții planificate și țintite spre a crește dinamica forței de muncă și pentru a asigura o dezvoltare armonioasă a comunității clujene.