Guvernul Grindeanu nu a mai avut răbdare vreo trei-patru zile, până când Curtea Constituțională (CCR) ar urma să dea verdictul (din ce scrie presa, mâine) în privința sesizării PNL-USR legată de neconstituționalitatea legii de abilitare pentru ordonanțe (simple – n.a.) și a contracarat cu o ordonanță de urgență. Asta presupune, automat, și convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară, în 5 (cinci) zile din momentul depunerii ordonanței la prima cameră. Ordonanța de urgență s-a dat, Parlamentul a fost convocat. OK, asta e, deși pentru un partid nou-înființat, cum e cazul USR, cu toți membrii nou-veniți în politică, zilele astea ar fi fost o pauză binevenită nu pentru vacanță, ci pentru organizarea birourilor teritoriale (căutare de spații potrivite, interviuri de angajare, training legat de deconturi etc.). Chit că țara nu arde (ba, din contră, îngheață la propriu) câți am putut ne-am prezentat la București, la strigarea domnului președinte de Senat, Călin Popescu Tăriceanu (iar în majoritatea cazurilor celor care n-au putut, problema a fost rezolvarea transportului de pe o zi pe alta în condițiile meteorologice date).

Nu, n-a fost nicio surpriză să constat că primul absent la propria convocare a fost chiar domnul Tăriceanu. Doar n-o să-și strice el vacanța pentru o sesiune extraordinară a Senatului, chit că el a convocat-o, și chit că e una dintre principalele voci care susține că Opoziția ar boicota Guvernul (?!). Am trecut și peste ședința de Birou Permanent, în care niciunul dintre reprezentanții Puterii n-a fost capabil să-mi explice cum se pot ține, în aceleași zile, și ședințe de comisii permanente (la București) și să ai și activitatea în circumscripțiile electorale. Dacă există teleportare și în realitate, nu doar în filme, să ne zică și nouă! Am primit însă asigurări (verbale) că până săptămâna viitoare vom primi un program de lucru mai clar.

Și așa am ajuns la ședința de plen. Unde, marea surpriză a fost să constatăm că reprezentanții Opoziției eram mai mulți decât cei ai Puterii. Și-or fi calculat că nu vom intra în sală și nu se va realiza cvorum, să poată arunca vina pe noi că ne-am opus iarăși? Dacă asta au vrut, atunci au dat-o în bară: cvorumul s-a realizat, dar nu datorită Puterii, ci a Opoziției! Doar că singurul lucru de votat pe ordinea de zi a fost… ordinea de zi. Pe bune, fără nicio glumă!

Să ne înțelegem: dacă Dragnea și Tăriceanu s-or fi gândit să se răzbune că n-au primit abilitare în alb pentru Guvern săptămâna trecută, au dat-o în bară: aveam (și avem) și în București destule de rezolvat (eu, oricum, ajunsesem de luni la Parlament). Dacă au mizat că Opoziția nu va intra în sală, nu se va realiza cvorumul și astfel vor merge înainte cu teoria conform căreia Opoziția ”bocicoteză Guvernul” (chit că ședința de plen n-avea nicio legătură cu activitatea Guvernului), s-au făcut de mândră minune: că fără Opoziție nu se făcea cvorum.

Mai degrabă însă îmi pare că și Dragnea, și Tăriceanu au o nerăbdare și o frustrare majore. Dau dovadă de o grabă care le evidențiază slăbiciunile și vulnerabilitățile. Ce s-a întâmplat cu Victor Ciorbea și atacarea la CCR a legii de care se împiedică Dragnea e deja fenomen național, cu peste 140.000 de semnături și proteste în mai multe orașe din țară. Proiectul de lege de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe simple, scris pe genunchi, l-a făcut atacabil la CCR. Absența liderilor și a unei părți importante a membrilor PSD și ALDE la ședințele de plen ale celor două camere a arătat și care sunt limitele strategice ale coaliției de guvernare. Oamenii ăștia fie sunt prea grăbiți, fie sunt mult mai slabi decât pozează. Vor să transmită sentimentul unei mâini ferme, dar singurul lucru pe care îl lasă să se vadă e nesiguranță, bâlbâieli, decizii schimbate de pe o zi pe alta și mult fum. Cum e și cel cu așa-zisa ”comisie de anchetă”. Care ”anchetă”? Întrebările puse pe hârtie de Dragnea (de parcă membrii PSD și ALDE din comisiile de buget finanțe n-ar avea mintiucă să le pună ei, fără să le primească gata scrise!) sunt cât se poate de firești, și la acestea ar trebui să răspundă, în fiecare an, fără să strâmbe din nas, membrii oricărui Guvern, că nu cred c-am avut vreun Guvern care să fi reușit să facă să puște veniturile prognozate cu cele efectiv realizate. Și să răspundă nu pentru a fi puși la zid (cum sugerează pomposul titlu de ”comisie de anchetă”, ci pur și simplu pentru a vedea unde se greșește, dacă e greșeală sistemică sau umană, ce nu bate, pentru a nu mai repeta aceleași prognoze eronate. Faptul că domnul Dragnea ține să supraliciteze denumirea (în condițiile în care comisiile de anchetă parlamentară înseamnă cu totul altceva), denotă aceeași supărare a unui copil bosumflat care vrea să arate tuturor că el e cel mai tare din clasă, dar care reușește doar să-i irite, inclusiv pe cei care, la o adică, ar fi fost de partea lui. Dar ultima mea grijă e cea pentru imaginea de pop-star a lui Liviu Dragnea.