Pași către profesionalizarea consiliilor de administrație ale întreprinderilor publice aflate sub autoritatea Consiliului Județean

Deși procedura de selecție a administratorilor de la întreprinderile publice subordonate unei autorități publice centrale sau locale este reglementată prin lege, pentru desemnarea reprezentanților Consiliului Județean Cluj, în comisiile de administrație ale întreprinderilor publice subordonate acestuia, se practică mandatul provizoriu, prelungit la fiecare 4 luni.  „În urma documentării proiectelor de hotărâre primite spre analiză și vot pentru ședința ordinară a Consiliului Județean Cluj din 26 noiembrie 2020, am constatat că, în cazul Companiei de Apă Someș SA, mandatul reprezentantului județului Cluj în consiliul de administrație a fost unul provizoriu, de 4 luni, și reînnoit succesiv. Astfel, din ianuarie 2017 până [...]