Retrospectiva săptămânii 30 septembrie – 6 octombrie 2019

Retrospectiva săptămânii 30 septembrie – 6 octombrie 2019

Află care este noua conducere a USR Turda. Vezi care este și candidatul filialei la primărie

Sâmbătă, 5 octombrie 2019, a avut loc Adunarea Generală a membrilor USR Turda. Noul președinte ales, Ciprian Rigman, va conduce filiala USR Turda până după alegerile locale din 2020, împreună cu ceilalți membri ai biroului local format din următorii:

vice-președinți – Andrei Suciu și Corina Duca.

membri – Ovidiu Alexandru Micu, Cristian Iordache, Adrian Teban și Alin Pop.

Comisia de Arbitraj este formată din Radu Inocan, Gavril Pop și Alexandra Nistor, în timp ce în funcția de cenzor a fost aleasă Alexandrina Inocan.

De asemenea, în cadrul Adunării Generale, vice-președintele ales, Andrei Suciu, și-a anunțat intenția de a candida la funcția de Primar al Municipiului Turda, iar noul Birou Local a confirmat sprijinul necondiționat pentru această candidatură. Intră AICI și citește mesajul președintelui USR Turda.

AG Turda, 5 octombrie 2019

 

EXTINDERE USR Cluj. Te-ai săturat să mai auzi promisiuni nerealizabile de la aleșii locali? Înscrie-te în USR!

Încă o săptămână plină pentru echipa de extindere a USR Cluj. A venit rândul comunelor Sânpaul și Vad să fie vizitate de colegii noștri. Pe lângă numărul mare de adeziunI semnate de locuitorii acestor comune, oameni cinstiți și muncitori, care s-au săturat de actuala administrație locală, echipa de extindere a adunat și doleanțele locuitorilor din satele acestor comune. Dacă te-ai săturat să mai auzi încă o dată promisiuni nerealizabile de la aleșii locali, hai alături de noi și implică-te în schimbarea comunei tale. Înscrie-te în USR!

USR Cluj

 

REVOLTĂTOR! Dovada complicității dintre instituțiile publice și hoții de păduri (VIDEO)

Senatorul USR de Cluj, Mihai Goțiu, a anunțat, pe 5 octombrie, pe contul său de Facebook, că în cazul defrișărilor ilegale de pe Valea Topologului, a primit un prim răspuns oficial de la Ministerul Apelor și Pădurilor (MAP). Conform parlamentarului clujean, răspunsul confirmă faptul că dezastrul din pădurile României are la bază complicitatea dintre instituțiile statutului și hoții de lemne. Ai AICI răspunsurile primite de senatorul Mihai Goțiu, dar și IMAGINI de pe Valea Topologului.

Hoții de păduri. Valea Topologului

 

Petiție semnată de USR Florești: „Vrem Centura Sud!”

„Bugetul fiecărei familii cu o mașină se diminuează cu 400 de lei pe lună, 4.800 de lei pe an. pe care îi ardem stând blocați în trafic, în timp ce proiectul de realizare a Centurii Sud e gata din 2016. Ce mai lipsește este voința politică a autorităților locale de a lucra în interesul floreștenilor. <Vrem Centura Sud> pentru a ne lăsa copiii să mai doarmă 40 de minute în fiecare dimineață. Vrem să ne petrecem mai mult timp cu familia (…)”, se arată în petiția inițiată de USR Florești. Dacă și tu vrei ca Centura Sud să devină o prioritate pentru Florești, semnează petiția USR „Vrem Centura Sud a Floreștiului”, de pe acest link.

„Vrem centura Sud”, petiție USR Florești

 

Emanuel Ungureanu susține apelul bolnavilor cu afecțiuni rare din fața CNAS

Deputatul USR de Cluj, Emanuel Ungureanu, a declarat că va susține apelul bolnavilor cu diferite afecțiuni rare, care pe 14 octombrie își vor cere dreptul la viață în fața Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS). „Nu ar trebui să se întâmple acest lucru, este umilitor pentru acești bolnavi și pentru părinții lor și rușinos pentru noi ca stat. Dreptul la viață este garantat de Constituție. Trebuie să luptăm ÎMPREUNĂ, pentru ca acest drept fundamental să fie respectat!”, a declarat parlamentarul clujean de la USR. Intră pe acest link și ascultă mărturiile tulburătoare ale unor mame care luptă din răsputeri pentru salvarea copiilor lor și, foarte important, fac eforturi uriașe pentru salvarea vieților altor copii care suferă de boli rare.

Emanuel Ungureanu – Deputat USR în dialog pacienți cu boli rare

 

Apa potabilă în școli, un lucru rar în municipiul Gherla. Care este soluția găsită de filiala USR

În şcolile din Gherla nu se investeşte decât atunci când nu se mai poate. Un exemplu dat de colegii noștri de la USR este Liceul „Ana Ipătescu”, unde copiii nu beneficiază de un lucru atât de simplu și, în același timp vital, cum este apa potabilă. „Care sunt consecinţele? Lipsind apa potabilă, copiii au de ales între a fi deshidrataţi peste zi, scăzându-le randamentul, a-şi aduce apă de acasă, pentru a mai încărca ghiozdanul şi aşa prea plin, sau a-şi cheltui banii zilnic cumpărând băuturi nocive de la magazin. Iar acestea sunt consecinţele imediate. Pe termen lung, vorbim despre îmbolnăvirea celor care beau de la cişmea cu posibilitatea izbucnirii unor epidemii”, au explicat colegii noștri. Vicepreședintele USR Gherla Veres Adrian oferă o posibilă soluție cu efect imediat.

Apa potabilă în școli, un lucru rar în municipiul Gherla

 

USR PLUS a anunțat că îi va desemna pe candidații comuni la locale după prezidențiale

USR PLUS își va desemna candidații comuni pentru alegerile locale după alegerile prezidențiale, a decis Alianța, duminică, 6 octombrie, în cadrul primei ședințe comune a Birourilor Naționale USR și PLUS. Până la alegerile prezidențiale, fiecare partid își va desemna candidați proprii. Alegerile prezidențiale urmează să se desfășoare pe 10 noiembrie, primul tur de scrutin, și 24 noiembrie, al doilea tur.

Alianța USR PLUS

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *
You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>