Emanuel Ungureanu, candidatul USR pentru Primăria Cluj-Napoca. Vezi lista pentru consiliu

Deputatul clujean Emanuel Ungureanu a fost desemnat candidatul Uniunii Salvați România la Primăria municipiului Cluj-Napoca pentru alegerile locale de anul viitor. „În data de 12 decembrie 2019, filiala USR Cluj-Napoca a organizat Adunarea Generală în cadrul căreia au fost aleși candidații USR pentru funcțiile de consilieri locali, precum și pentru cea de primar al municipiului Cluj-Napoca, care vor participa la alegerile locale din 2020”, se arată într-un comunicat al USR Cluj. Pe lista consilierilor locali care vor intra în competiția electorală de anul viitor sunt, în ordinea voturilor obținute în competiția internă:

Alexandra Oană (vicepreședinte USR Cluj-Napoca), Traian Daniel Mihai (vicepreședinte USR Cluj-Napoca), Adriana Cristian (vicepreședinte USR Cluj-Napoca), Radu Boloveschi, Sebesi Árpád (vicepreședinte USR Cluj-Napoca), Daniel Kloyber, Radu Chirilă, Gheorghe Sorin Terinte, Attila Iakob, Daria Maria Nicoară, Simona Laura Varga, Mihaela Nia, Dragos Sdrobiș, Levente Elek (membru în Biroul Național USR), Gabriel Tălnaci, Marcel Chis, Octavian Filon, Sorin Flaviu Florea, Veaceslav Solodcov. Vezi care au fost motivele care l-au împins pe Emanuel Ungureanu să candideze. 

 

Candidații USR Cluj la alegerile locale, training la Bruxelles

Patru din colegii noștri, candidați din partea USR la primăriile din Turda, Feleacu și Gilău, respectiv la Consiliul Local Florești, au beneficiat de un program de studiu la Parlamentul European, organizat de europarlamentarii Renew Europe. Experiența celor câteva zile alături de parlamentarii europeni a generat noi înțelegeri privind dimensiunea schimbărilor de care avem nevoie la nivel local pentru a ridica standardul de viață din România cel puțin la nivelul mediu din celelalte țări membre UE. Vezi testimonialele colegilor noștri la alegerile locale aiciaici și aici.

 

USR Huedin și-a desemnat candidatul la primărie

Adunarea generală a membrilor USR Huedin l-a desemnat prin vot, duminică, 8 decembrie, pe Horea Matiș drept candidatul USR pentru Primăria Orașului Huedin. În perioada următoare, filiala se va concentra pe desemnarea candidaților USR pentru Consiliul Local Huedin. Urmează competiția internă, în cadrul Alianței USR PLUS și, în paralel, cea cu ceilalți candidați ai altor partide. Vezi aici cine este Horea Matiș.

 

Cei 500 de la USR. Șansa USR și a României. Scrisoare deschisă către Dan Barna, în contextul excluderii Olimpiei Ardelean

Senatorul USR de Cluj, Mihai Goțiu, a postat, pe 13 decembrie, o scrisoare deschisă adresată președintelui Uniunii, Dan Barna, arătându-și solidaritatea față de Olimpia Ardelean, exclusă de BN ca urmare a unor postări pe Facebook. „Peste 500 de membri USR semnaseră (până la ora acestui mesaj) solicitarea legată de revenirea asupra deciziei în cazul Olimpiei Ardelean și renunțarea la execuțiile și epurările membrilor critici la adresa conducerii. În acest context, sunt dezamăgit de primele tale reacții publice pe această temă. Pe de o parte, pentru că prezintă trunchiat și manipulativ ceea ce s-a discutat și s-a votat, miercuri seara, în Biroul Național (BN). Pe de altă parte, pentru că această mobilizare extraordinară a membrilor USR împotriva a ceea ce percep ca fiind o greșeală majoră și un abuz, arată că avem un partid viu, dinamic, în care respectarea principiilor și a spiritului fondator e mai presus decât orice calcul politic de moment”, a explicat Mihai Goțiu. Vezi aici care au fost celelalte motive invocate de senatorul clujean.

 

USR Mociu și-a ales conducerea. Care este structura filialei

Biroul Filialei Județene USR Cluj a organizat, vineri, 6 decembrie, Adunarea Generală a membrilor fondatori ai filialei locale USR Mociu, pentru alegerea structurii, componenței și mandatului primelor organe de conducere și arbitraj. Membrii au ales cu unanimitate de voturi un birou local de conducere, cu un mandat de șapte luni, format din:
Președinte: Iosif Voivod;
Vicepreședinți: Ovidiu Chiorean, Răzvan Marina, Sever Șuteu.
Funcția de raportor i-a fost atribuită d-nei Veronica Voivod. Mult succes noilor colegi!

 

Deșeurile nu sunt o prioritate pentru administrația județeană

Consiliul Județean Cluj și-a anunțat incapacitatea de a finaliza Centrul de Management Integrat al Deșeurilor exact în ziua învestirii Guvernului Orban, mizând că va trece neobservat anunțul. Tot atunci a propus crearea unui grup de lucru care să includă mai mulți specialiști și care să spele rușinea administrației județene”, a explicat, într-o analiză detaliată pe site-ul intern al USR Cluj, președintele USR Cluj, Cătălin Sălăgean. Între timp a avut loc o ședință de consiliu la care subiectul CMID nici măcar nu a fost pe ordinea de zi. „Nu s-a spus niciun cuvânt și nu s-a prezentat vreo informare despre grupul de lucru. Asta dovedește încă o dată dezinteresul administrației pentru problema deșeurilor din județ. Împreună cu colegii din USR Cluj propunem câteva soluții pe care le-am identificat împreună cu specialiști care au implementat deja cu succes proiecte de management al deșeurilor”, a mai adăugat Sălăgean. Intră aici să vezi care au fost soluțiile găsite de Cătălin Sălăgean, care, împreună cu două colege de filială, a fost într-o documentare la Odorheiu Secuiesc. unde se află un centru model de management al deșeurilor. 

 

Emanuel Ungureanu a depus la DNA Iași o plângere penală împotriva managerului Spitalului Județean din Iași, Ioan Bârliba

Deputatul clujean susține că, potrivit raportului Corpului de Control al Ministerului Sănătății cu numărul 6701 din data de 27.05.2019, efectuat în perioada 28.01-01.02.2019, managerul Spitalului „Sfântul Spiridon”, Ioan Bârliba, ar fi comis mai multe fapte de abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals. În fapt, susține Emanuel Ungureanu, vicepreședinte în Comisia de Sănătate din Camera Deputaților, managerul Bârliba ar fi comis abuz în serviciu atunci când a achiziționat în condiții de nelegalitate mai multe echipamente medicale în intervalul 2016-2019. Vezi aici care au fost, în opinia lui Ungureanu, celelalte acuzații care îl vizează pe Ioan Bârliba.

 

Veste importantă pentru iubitorii animalelor: simbolul național al României a fost reintrodus pe lista speciilor protejate

Senatorul Mihai Goțiu a anunțat, pe 4 decembrie, că în ședința care a avut loc în Comisiile reunite pentru Mediu pentru Agricultură din Camera Deputaților, a fost eliminat articolul de modificare a Legii vânătorii, prin care ursul brun era scos de pe lista speciilor protejate. „Acest lucru s-a întâmplat doar după ce, alături de colegii parlamentari Allen Coliban și Cornel Zainea, am luptat în aceste comisii, după ce europarlamentarul USR Nicu Ștefănuță a pus problema pe masa Comisiei Europene și, mai ales, după ce petițiile civice pentru salvarea urșilor au strâns zeci de mii de semnături. Renunțarea la acest articol nociv și iresponsabil, introdus abuziv în Senat, e o victorie importantă, obținută de USR cu sprijinul vostru, dar nu e un capăt de drum”, a explicat, pe contul său de Facebook, parlamentarul clujean de la USR.