Acasă la familia pădurarului împușcat mortal. Un caz care nu poate fi îngropat ori uitat

Senatorul USR de Cluj, Mihai Goțiu, a fost, în weekendul care tocmai a trecut, să viziteze familia lui Liviu Pop, din județul Maramureș, pădurarul care a fost ucis în timpul serviciului. „Pentru cei trei copii ai lui Liviu Pop, două gemene de un an și fetița de cinci ani, pentru soția lui rămasă văduvă la doar 28 de ani, voi face tot ce ține de mine pentru a se afla adevărul și pentru a se face dreptate. Și vă asigur că, împreună cu colegii mei, cu voi, cu toți acei angajați din sistem care își înfruntă colegii ori șefii corupți, vom reuși să stopăm și adevărata cauză a acestor tragedii – tăierile ilegale ale pădurilor României”, a declarat Mihai Goțiu. Ai și VIDEO de la locul tragediei. 

Senatorul USR Mihai Goțiu la locul tragediei de lângă Târgul Lăpuș

 

Autoritățile clujene au uitat ce au promis în urmă cu două luni: pacienții de la Borșa stau și acum în aceleași condiții mizere

Deputatul USR de Cluj, Emanuel Ungureanu, a revenit cu o postare pe Facebook, în care vorbește despre condițiile în care sunt internați pacienții de la Spitalul de Boli Psihice Borșa, județul Cluj. „Au trecut două luni de la vizita mea în infernul din acest spital și Consiliul Județean Cluj nu a găsit soluții pentru mutarea bolnavilor de la Spitalul de Boli Psihice Borșa în condiții decente. Vine iarna și 120 de suferinzi sunt tratați în condiții mizere. Nu am uitat, iar în perioada următoare voi face o nouă vizită la Borșa și voi cere demisii urgente dacă situația nu se schimbă imediat!”, a declarat deputatul clujean de la USR. 

Spitalul de Boli Psihice Borșa, județul Cluj

 

Picătura chinezească de la Jucu. Filiala locală a înduplecat CFR să aplice soluțiile care să asigure protecția cetățenilor

Într-un document remis USR Jucu, Regionala CF Cluj-Napoca a susținut că va rezolva problemele de defecțiuni la stâlpi și celelalte componente pasive din zona trecerilor la nivel cu calea ferată. „Cei de la Regională n-au făcut-o, așa că am revenit cu o nouă sesizare. Le-am cerut și au rezolvat reglarea luminilor albe și roșii existente. Într-o altă comunicare, Regionala CF și-a asumat că până la sfârșitul anului vor fi finalizate dotările și lucrările de la trecerile la nivel cu calea ferata din zona Panemar și zona KM17. Insistăm să se implementeze aceleași soluții și în zona celorlalte trei treceri în care drumurile publice se vor intersecta cu calea ferată”, au scris, pe contul de Facebook, colegii noștri de la USR Jucu. 

USR Jucu solicită rezolvarea problemelor din zona trecerilor la nivel cu calea ferată

 

Mihai Goțiu, întâlnire la Cluj cu reprezentantul lui Dalai Lama

La sfârșitul săptămânii trecute, senatorul Mihai Goțiu s-a întâlnit, la Cluj, cu Thubten Wangchen, deputat al Parlamentului Tibetan în exil. Într-o Dacia Logan, Thubten Wangchen a pornit din Barcelona (unde coordonează Casa Tibet) într-un turneu prin toate țările europene, pentru a transmite un mesaj de pace și pentru a vorbi despre respectarea drepturilor omului în Tibet. Chestiile interesante despre ce au vorbit cei doi le găsiți aici.

Senatorul USR Mihai Goțiu și Thubten Wangchen, deputat al Parlamentului Tibetan în exil (Cluj Napoca, 26 octombrie 2019)

 

Proiectul USR Feleacu: o sală de jocuri de societate pentru copii și adolescenți și o bibliotecă

USR Feleacu vine cu idei care pot fi implementate ușor, în spații existente și disponibile, de exemplu în școala din Feleacu, proaspăt renovată. Știm că spațiile de joacă și activitățile de petrecere a timpului liber lipsesc în zonele rurale, de asta venim cu soluții. „Noi, USR Feleacu, ne gândim la un proiect local pentru o bibliotecă și o sală pentru jocuri creative (ex. Monopoly, Katan, Nu te supăra frate, remy, șah etc). Noi avem ideea și posibilitatea de a o implementa. Ne interesează dacă credeți că este utilă pentru locuitorii comunei. Ne gândim la o bibliotecă care se poate amenaja la școală, la fosta grădiniță de la șosea sau chiar în căminul culturalau explicat colegii noștri de la USR Feleacu.

USR Feleacu. Proiecte pentru copiii și adolescenții din mediul rural

 

USR Gilău cere audit la primărie. Motivul: atribuirile directe către unele firme care au obținut contracte de zeci de mii de euro

Colegii noștri de la USR Gilău au explicat, pe contul de Facebook, că după alegerile pentru prezidențiale de la sfârșitul acestui an, vor cere un audit la Primăria Gilău. Ei au remarcat că, în cursul acestui an, trei firme din județul Cluj au primit, prin atribuire directă, contracte de peste 155.000 de euro (în total) pentru lucrări de administrație publică. Asta în contextul în care Primăria Gilău deține o autoutilitară N3C DAF din 2016 și un buldoexcavator Caterpilar din 2013 pentru astfel de lucrări. Vezi AICI care sunt cele trei firme prietene cu primăria din Gilău și ce bani au primit în acest an.

USR Gilău semnalează neregulile și ilegalitățile Primăriei și Consiliului Local Gilău

 

Senatorul Mihai Goțiu a fost, în acest weekend, la Dej și Gherla, pentru a susține candidatul USR PLUS la alegerile prezidențiale

S-o fi dedublat? Sau are o sosie? Par întrebări firești, mai ales că senatorul Mihai Goțiu a fost, în acest weekend, în Maramureș, unde a vizitat familia pădurarului împușcat mortal, s-a întâlnit la Cluj cu reprezentantul lui Dalai Lama și, mai apoi, a mers în Dej și Gherla, unde s-a întâlnit cu locuitorii celor două orașe. Ai foto de aici. 

Mihai-Goțiu-și-USR-Dej-în-campanie de susținere a candidatului USR, Dan Barna, pentru alegerile prezindențiale (Dej, 25 octombrie 2019)

 

Dezbatere publică de mediu în Gherla: „Dreptul românilor la un mediu să̆nătos trebuie să̆ fie garantat prin Constituție”

Colegii noștri de la USR Gherla au inițiat o dezbatere care privește ocrotirea mediului. „Dreptul românilor la un mediu să̆nătos trebuie să̆ fie garantat prin Constituție. Mediul reprezintă̆ o investiție în viitorul României! Dar care sunt punctele de mediu sensibile pentru Gherla? Care sunt spaţiile verzi pe care le-am putea folosi mai bine, îngriji mai bine şi cunoaşte mai bine?”. Acestea au fost temele pe care le-a inițiat USR Gherla. 

Dezbatere USR Gherla (25.10.2029)

 

Canalul TV franco-german ARTE a difuzat un documentar de 35 de minute despre deputatul USR de Cluj, Emanuel Ungureanu

Canalul de televiziune ARTE a difuzat, marți, 22 octombrie, un documentar de 35 de minute despre viața și motivația din spatele eforturilor lui Emanuel Ungureanu de a crea un sistem de transplant echitabil și funcțional în România. O prezentare scurtă, de câteva zeci de secunde, o puteți găsi aici. „Voi subtitra documentarul și apoi îl voi difuza aici, integral. Testamentul Adinei pentru mine a fost clar, mai am puțin și îl voi împlini până la ultimul cuvânt”, a promis, pe contul său de Facebook, parlamentarul clujean.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu