Mesajul USR Cluj de Ziua României: „Nu trebuie să uităm că ignoranța și nepăsarea pot distruge valorile unei națiuni”

Vicepreședintele USR Cluj, Radu Molnar, și președintele filialei USR Cluj-Napoca, George Trif, alături de alți membri ai Alianței USR PLUS au depus o coroană de Ziua Națională a României. „În momentele solemne ale ridicării drapelului național pe catarg sau în clipa depunerii coroanelor la memorialele patriei, avem obligația să ne gândim la greșelile trecutului și să încercăm să oferim sens sacrificiului uman al eroilor patriei. Nu trebuie să uităm că ignoranța și nepăsarea pot conduce la distrugerea valorilor unei națiuni, ele pot contribui la întoarcerea în abisul întunecat al trecutului, unde valoarea vieții umane nu conta. 1 Decembrie nu trebuie să fie doar un moment festiv, ci și un moment al asumării responsabilităților de a continua munca și efortul generațiilor anterioare în construirea unui cămin pentru toți cetățenii patriei, indiferent de orientări și opinii. Puterea unei națiuni stă în unitate și în capacitatea de a se folosi de totalitatea resurselor aflate la îndemâna sa. Risipa, furtul sau proasta gestionare a acestor resurse sunt un afront nu numai la adresa celor care au crezut și au murit pentru cauza națională, ci și un gest de iresponsabilitate pe care nu ni-l putem permite”, au transmis colegii noștri într-un mesaj postat pe site-ul USR Cluj

USR depunere coroana 1 decembrie 2019

 

Campania internă pentru desemnarea candidaților la alegerile locale, la final

La finalul săptămânii trecute, a avut loc ultima dezbatere internă între candidații USR la primăria Cluj Napoca, Emanuel Ungureanu și Daniel Burcut. Procesul de desemnare a început în iulie. În august s-a deschis perioada de înscrieri pentru membri, iar apoi a urmat o perioadă de campanie internă concomitent cu campania pentru alegerile prezidențiale. Au fost organizate trei dezbateri pentru viitorii consilieri, la care au participat în total 17 persoane, și două pentru Primăria Cluj-Napoca, la care au participat cei doi înscriși, Daniel Burcut și Emanuel Ungureanu. Se mai pot depune candidaturi până pe 5 decembrie, iar votul pentru confirmarea componenței echipei va avea loc în 8 decembrie. 

Dezbatere internă între candidați USR la Primăria Cluj Napoca

 

USR Cluj, în spațiul public. Dezbateri privind provocările pentru administrațiile locale

Membrii USR Cluj au participat, în cursul săptămânii trecute, la o serie de ateliere și dezbateri pe teme de interes pentru viitorul administrației locale și județene. Colegii noștri au fost nelipsiți de la atelierele din cadrul proiectului de elaborare a Planului de Amenajare Teritorial a Județului Cluj unde au participat activi propunând soluții și completând lista nevoilor actuale cu exemple din teren. Un alt eveniment important l-a constituit dezbaterea Renew Europe cu privire la noul cadru financiar al UE și sursele de finanțare disponibile pentru administrațiile publice locale, dezbatere organizată de partenrii noștri de alianță, PLUS Cluj.

Alteliere PATJ

 

Emanuel Ungureanu, o luptă pentru spitale și pentru adevăr

Rapoartele Corpului de Control al Ministerului Sănătății au fost puse la dispoziția deputatului USR, Emanuel Ungureanu, care a arătat într-o conferință de presă din curtea Spitalului Județean Cluj la ce pericole suntem expuși în secțiile chirurgicale din cauza lipsei de protocoale pentru folosirea dezinfectantilor. „Toate rapoartele Corpului de Control al Ministerului Sănătății CONFIRMĂ cu vârf și îndesat faptul că TOT ce am dezvăluit public, ororile din acest spital sunt confirmate în rapoarte oficiale, dar au fost ascunse publicului, din cauza protecției de care s-a bucurat Petru Șușca”, a transmis Emanuel Ungureanu, vicepreședinte al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților.

Emanuel Ungureanu, deputat USR de Cluj

 

Cuzdrioara, cea mai nouă filială a USR Cluj. Mult succes!

Biroul Filialei Județene USR Cluj a organizat, sâmbătă, 30 noiembrie, Adunarea Generală a membrilor fondatori ai filialei locale USR Cuzdrioara, pentru alegerea structurii, componeței și mandatului primelor organe de conducere și arbitraj. Mihaela Adelina Silași a obținut cele mai multe voturi pentru a reprezenta și coordona filiala din calitatea de președinte până după alegerile locale din anul 2020. Ea va fi ajutată de un birou local format din următorii trei vicepeședinți: Anca Timbuș, Virginia Paula Nemeș și Horațiu Simion Chiș. Funcția de raportor i-a fost atribuită prin vot lui Marin Ciubancăn. Mult succes noilor colegi!

USR Cuzdrioara

 

Mihai Goțiu: „Termita tot termită rămâne. Holzindustrie Schweighofer nu se lasă de tăiat păduri, ci își schimbă numele!”

La sfârșitul săptămânii trecute, mii de oameni au protestat, în Viena, împotriva tăierilor ilegale de păduri din România (VIDEO de la manifestația impresionantă din capitala Austriei). Senatorul USR de Cluj Mihai Goțiu, unul dintre cei mai cunoscuți luptători pentru apărarea mediului și ocrotirea pădurilor din România, a reacționat pe contul său de Facebook. „Grupul Holzindustrie Schweighofer a anunțat că-și schimbă numele și imaginea, devenind HS Timber Group, iar fabricile Grupului – cele trei fabrici de cherestea (Sebeş, Rădăuţi, Reci) şi fabrica de panouri din lemn masiv din România (Siret), împreună cu fabrica de cherestea din Germania (Kodersdorf) – vor funcţiona sub numele de HS Timber Productions. Să nu ne facem iluzii, termita tot termită rămâne și nu de schimbarea numelui e nevoie, ci a năravurilor. Ale lor și ale complicilor lor de la toate nivelurile, care le aduc la poarta fabricilor lemnul tăiat ilegal din pădurile și parcurile naționale ale României”, a afirmat parlamentarul clujean.

Protestat, în Viena, împotriva tăierilor ilegale de păduri din România

 

Training USR Cluj. Care sunt drepturile, atribuțiile și obligațiile unui consilier local

Biroul filialei județene USR Cluj, împreună cu birourile filalelor locale, organizează sesiuni de instruire și asigură un birou de informare de tip Helpdesk pentru membrii care doresc să își asume o candidatură la alegerile locale. Astfel, la finalul săptămânii trecute, vicepreședintele USR Cluj Ovidiu Nistor a susținut pentru membrii filialelor USR Dej și USR Cuzdrioara o sesiune de instruire privind organzarea și funcționare, atribuțiile, drepturile și obligațiile consilierului local. Miercuri seara, biroul Helpdesk și-a deschis din nou porțile pentru a răspunde întrebărilor membrilor legate de candidaturi.

Training consilieri USR Dej și USR Cuzdrioara

 

ALERTĂ. Senatul a votat: moarte cormoranilor! Lista celor care cuvântă și votează pentru masacrul păsărilor

Senatorul USR de Cluj, Mihai Goțiu, a publicat pe contul său Facebook lista cu parlamentarii care au votat pentru suprimarea cormoranilor. Cu 59 de voturi „pentru” și 20 „împotrivă”, printre care și votul lui Mihai Goțiu, Senatul a adoptat, în plen, legea prin care se dă liber la vânat cormoranul mare. În GALERIA FOTO poți consulta lista senatorilor care au votat și cum au votat. Dă-o mai departe, te rog!

Senatul dă liber la vânat cormoranul mare

 

Investigație pe televiziunea europeană ARTE TV: tăierile ilegale de păduri din România

Televiziunea franceză ARTE a realizat și publicat un (nou) documentar despre tăierile ilegale de păduri din România și cauzele incendiilor masive de păduri din Portugalia, care, pe lângă distrugerile iremediabile de mediu, au cauzat o tragedie de proporții, cu peste o sută de vieți pierdute. Senatorul Mihai Goțiu a fost unul dintre cei intervievați. „Mă număr printre cei cu care au vorbit jurnaliștii televiziunii, alături de reprezentanți ai Greenpeace și Agent Green. Un lucru comun al dezastrelor: interesele economice false și corupția din jurul acestor resurse naturale. Vă recomand din toată inima documentarul, inclusiv partea legată de Portugalia, care prezintă o perspectivă extrem instructivă despre cum aparența unor beneficii economice poate duce la dezastru. Sunt 14 minute cât se poate de utile și de dat mai departe”, a explicat Mihai Goțiu. AICI puteți urmări documentarul, în limbile franceză și germană.

 

Documentar ARTE despre tăierile ilegale de păduri din România