A început campania de strângere de semnături a candidatului USR PLUS, Dan Barna, pentru funcția de președinte a României

Campania de strângere de semnături de susținere a candidatului USR PLUS, Dan Barna, pentru funcția de președinte a României a fost lansată miercuri, 7 august, în Capitală. „E o șansă istorică pentru democrația din țara noastră, ca în turul al doilea al alegerilor prezidențiale să votăm pentru candidatul care propune o viziune reală pentru România, nu să mergem la vot, scrâșnind din dinți, doar pentru a nu vedea un reprezentant al corupților și impostorilor în fruntea statului”, a scris pe Facebook, senatorul Mihai Goțiu, prezent și el la strângerea de semnături. Dacă vreți să vedeți cum ar trebui să arate cu adevărat o dezbatere pentru funcția de președinte al României, semnați și voi! Vom fi peste tot în țară!

 

Strângere de semnături de susținere a candidatului USR PLUS, Dan Barna, pentru funcția de președinte a României

 

Campania de strângere de semnături a început și la Cluj. Vezi unde poți semna

Campania de strâns semnături de susținere a candidatului comun USR PLUS, Dan Barna, a început și la Cluj-Napoca. Poți semna pentru Dan Barna la unul din corturile Alianței amplasate pe Bulevardul Eroilor, sau prin descărcarea unei liste de semnături de pe site-ul: danbarnapresedinte.ro.

Campania de strâns semnături de susținere a candidatului comun USR PLUS, Dan Barna, la Cluj-Napoca

 

USR Huedin solicită autorităților refacerea unor locuri de joacă

Filiala USR Huedin a depus o solicitare la Primărie, prin care a cerut refacerea locurilor de joacă de pe străzile Garoafelor și 1 Mai. Deși este vacanță, copiii din oraș nu se pot bucura de un mediu plăcut, unde să se recreeze. Locațiile menționate au echipamente ori mobilier într-un stadiu avansat de degradare. De asemenea, sunt probleme și cu mizeria. Intră pe acest link să vezi despre ce locuri de joacă e vorba.

Locuri de joacă din Huedin

 

STUPEFIANT! Patru polițiști din Codlea l-au forțat pe Emanuel Ungureanu să iasă din spital!

Deputatul USR de Cluj, Emanuel Ungureanu, vicepreședinte al Comisiei de Sănătate și Familie din Camera Deputaților, a vizitat, vineri, 9 august, Spitalul din Codlea, județul Brașov, unde a vrut să filmeze condițiile pe care unitatea medicală le oferă pacienților. Aici, însă, Emanuel avea să aibă parte de una dintre cele mai neplăcute surprize din ultima perioadă: s-a trezit înconjurat de patru polițiști locali, care l-au scos afară din spital, pe motiv că filmează într-o instituție medicală și nu are acceptul conducerii! „Cineva din spital a anunțat Poliția Locală prin 112, motivul invocat: un bețiv tulbură liniștea pacienților. Au venit 4 polițiști, atenție, 4 (polițiști locali). Super agresivi. Ne-am întâlnit la parter. Unul m-a întrebat dacă știu să citesc… Agresivi, răi, comportament de interlopi. Cel mai corpolent dintre ei m-a bruscat. Am intrat spital și am făcut câteva fotografii cu condițiile în care sunt îngrijiți pacienții. Am vorbit civilizat cu personalul spitalului, foarte amabili de altfel, m-am prezentat cine sunt și scopul vizitei. Mi-au arătat saloanele unde nu erau pacienți. Am găsit curățenie în linii mari, mici probleme pe care o să le prezint într-o altă postare. Ce vedeți în filmare este desprins dintr-un film prost, oribil. Patru indivizi agresivi, care se pretind polițiști, au venit să mă amendeze după ce au pretins că au fost chemați prin 112”, a descris Emanuel Ungureanu incidentul în care a fost implicat. Intră pe acest link și vizionează filmulețul făcut de parlamentarul clujean. 

Emanuel Ungureanu, deputat USR de Cluj

 

USR Gherla cere stații de colectare selectivă a deșeurilor

USR Gherla încearcă să rezolve, prin societatea civilă, ce nu poate primăria. „Arătăm încă o dată importanța mediului pentru noi, ca partid, dar și rezolvarea problemelor într-o manieră ecologică și rentabilă financiar. Și demonstrăm incapactitatea administrației publice prin comparație cu rezultatele persoanelor care se implică pe cont propriu”, au explicat colegii noștri de la USR Gherla.

USR Gherla cere stații de colectare selectivă a deșeurilor

 

Deși suntem în plină vară, în curtea Primăriei Gilău luminițele de Crăciun ard ca de sărbători

Colegii noștri de la USR Gilău ne semnalează un fapt ce frizează absurdul: suntem în luna august și stâlpii de iluminat de pe strada principală și din curtea Primăriei sunt încărcați cu ornamente de Crăciun. Ba mai mult, unele beculețe luminează bine-mersi, chiar dacă până la Crăciun mai sunt patru luni bune. „USR Gilău deplânge modul deplorabil în care este administrată comuna noastră. Împreună suntem o forță și prin implicare putem avea o administratie performantă”, susțin colegii noștri. Ai imagini cu ornamentele de Crăciun din curtea Primăriei Gilău. 

Primăria Gilău

 

Mesajul senatorului USR de Cluj, Mihai Goțiu: „DA, ÎMPREUNĂ, AJUNGEM DEPARTE!”

Mihai Goțiu a reacționat, pe contul său de Facebook, după ce o parte a presei a publicat, fără să verifice, cum că el și colegii deputați Stelian Ion și Tudor Benga ar fi pornit vreo revoluție internă ori că ar exista rupturi majore între USR și PLUS. „Îmi pare rău că trebuie să-i dezamăgesc pe cei care văd în discuțiile în contradictoriu <mari rupturi>, <acuzații>, <conflicte interne> și alte cuvinte grele care <vând> o știre. SUNTEM DE ACEEAȘI PARTE A BARICADEI! Avem de construit o alternativă pe termen lung pentru România și e cât se poate de normal să existe dezbateri interne încinse, pentru că doar o dezbatere reală poate asigura o fundație solidă pentru construcția la care ne-am înhămat. Discuțiile nu sunt despre <DACĂ> vom continua alianța, ci despre <CUM> continuăm. Împreună!”,explicat parlamentarul clujean de la USR. (În fotografie, Mihai Goțiu, alături de Dacian Cioloș și Stelian Ion, la protestul din 10 august, din Capitală). 

Mihai Goțiu, alături de Dacian Cioloș și Stelian Ion, la protestul din 10 august, din Capitală