„Desant” USR – PLUS Cluj în municipiile Gherla și Dej

Echipe de la USR și PLUS Cluj s-au aflat, sâmbătă, 11 mai, în municipiile Gherla și Dej, pentru a vorbi cu oamenii, pentru a oferi ziare de campanie și pentru a transmite mesajul schimbării. Și n-au avut nevoie de jandarmi lângă ei. Ba, cu toate că primarii celor două localități sunt de la PSD, au avut parte de mai puține refuzuri decât mesaje de genul „dacă erați de la PSD nu luam ziarul!”. La acțiune au participat și Adriana Cristian, candidata USR Cluj la europarlamentare, dar și parlamentarii USR Cluj, Mihai Goțiu și Emanuel Ungureanu. Ai foto de la cele două acțiuni.

Alianța 2020 USR-PLUS în Dej (11 mai 2019)

Adriana Cristian, USR Cluj: „România se poate schimba prin muncă și soluții inovatoare”

Mamă a două fetițe, Adriana Cristian, candidat al Alianței USR-PLUS 2020 la alegerile europarlamentare din 26 mai, explică, în câțiva pași, cum vede ea schimbarea în Învățământ, dar și ce idei de afaceri locale ar atrage bani din fonduri europene.

Adriana Cristian, candidat al Alianței 2020 USR-PLUS (11 mai 2019)

Emanuel Ungureanu, vârful de lance împotriva „lucanilor” din sistemul medical românesc

Deputatul USR de Cluj ne spune care au fost acțiunile și inițiativele legislative pe care le-a promovat în cei doi ani și jumătate de când este în Parlamentul României. Emanuel este cel care a denunțat faptele penale ale cunoscutului și controversatului medic chirurg Mihai Lucan. Tot el a arătat, cu ajutorul imaginilor, starea dezastruoasă în care se află multe dintre spitalele din România. Vezi care au fost celelalte acțiuni și care sunt proiectele de lege promovate de Emanuel Ungureanu.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu la Dej (11 mai 2019)

USR și PLUS Cluj au sărbătorit 9 Mai, Ziua Europei, pedalând

Aproape 20 de membri ai Alianței 2020 USR-PLUS Cluj au sărbătorit 9 Mai, Ziua Europei, pedalând pe străzile orașului. Acesta a fost modul colegilor noștri de a celebra cea de-a 74-a aniversare a Zilei Europei. Sufletul acțiunii a fost, și de această dată, Mona Varga ;-). Ai foto de la eveniment.

Alianța 2020 USR-PLUS pedalează pentru Europa (9 mai 2019, Cluj Napoca)

DISPREȚ și NEPĂSARE. Imagini dezolante de la Spitalul de Copii din Cluj-Napoca

De Ziua Europei, deputatul clujean Emanuel Ungureanu a vizitat Clinica de Pediatrie I din Cluj-Napoca, un oraș cu un buget de 320 de milioane de euro pe an. Într-o zi în care toată Europa se bucură, Emanuel Ungureanu ne îndeamnă să nu uităm starea deplorabilă în care se află asemenea clădiri și în care sunt îngrijiți copiii, viitorul țării. Acestea reflectă, de fapt, ultimii 30 de ani ai disprețului suveran al politicienilor față de sănătatea celor care îi votează. Puteți urmări imaginile surprinse de Emanuel Ungureanu accesând acest link.

Emanuel Ungureanu, deputat USR de Cluj

O stradă din Florești arată ca după bombardament. Explicația: primăria a uitat să organizeze licitația pentru iluminatul public

Strada Porii-Eroilor este decopertată de trei luni pentru a fi reabilitată, dar administrația locală nu dă semne că ar fi interesată de situație. Oamenii care locuiesc în zonă sunt extrem de nemulțumiți, pentru că strada arată ca după război. Președintele USR Florești, Mihai Vădan, a explicat de ce s-a ajuns în această situație.

Strada Porii-Eroilor din comuna Florești (mai 2019)

SUPER-VICTORIE pentru salvarea râurilor din România: microhidrocentrala ilegală de pe Someșu Cald a fost demolată!

Senatorul USR de Cluj, Mihai Goțiu, alături de colegii de la USR și PLUS, s-au întâlnit, duminică, 12 mai, cu sătenii din Beliș și Mărișel (jud. Cluj). La întoarcere, au oprit pe Someșu Cald, pentru a vedea în ce stadiu se află construcția ilegală din albia râului. „Ei bine, recunosc că a fost o surpriză chiar și pentru mine: microhidrocentrala a fost DEMOLATĂ! Iar acest lucru s-a întâmplat în mai puțin de o lună de la primirea răspunsului de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin care eram informat că nu există nicio autorizație și niciun aviz pentru construcția în discuție!”, a transmis Mihai Goțiu, la întoarcerea de pe teren. Ai VIDEO de la fața locului.

Senatorul USR Mihai Goțiu în vizită pe teren (12 mai 2019)

Primul miting electoral al Alianței 2020 USR PLUS de la Cluj

Alianța 2020 USR PLUS a organizat, duminică, 5 mai, primul miting electoral la Cluj-Napoca. La mitingul din Piața Unirii, au fost prezenți peste 2.000 de persoane, iar pe scenă au urcat liderii celor două partide, Dan Barna și Dacian Cioloș, precum și candidații Alianței pentru alegerile europarlamentare din 26 mai. Foto, aici.

Primul miting electoral al Alianței 2020 USR-PLUS la Cluj-Napoca (5 mai 2019)