Skip to content
USR Cluj Logo USR Cluj Logo USR Cluj Logo
  • Elena LASCONI Președinte
  • Donează
  • Înscriere
  • Elena LASCONI Președinte
  • Donează
  • Înscriere
  • Elena LASCONI Președinte
  • Donează
  • Înscriere

Și natură, și infrastructură

/Și natură, și infrastructură

Autostrăzi pe bune, nu pe hârtiePROGRES SEMNIFICATIV

O nouă abordare în implementarea marilor proiecte de infrastructură cu: finanțare adecvată, un calcul realist al costurilor, restructurarea companiei naționale de autostrăzi, angajarea de profesioniști și stabilirea unor priorități clare.

Finanțare adecvată a infrastructurii de transport. Reformă structurală. Profesionalism în gestionare. Priorități stabile. Conectarea provinciilor istorice PROGRES SEMNIFICATIV

Am promis să organizăm un șantier bugetar stabil pe termen lung pentru nevoile infrastructurii din România. Am pus bazele prin alocarea semnificativă pentru rutier din PNRR – pentru care am muncit enorm și e asigurată (3,1 miliarde euro pentru rutier / 7,6 miliarde total transporturi). Din Programul Operațional Transport (2021 – 2027) vin alte 9 miliarde. Nu e destul. Echipa profesionistă de la Ministerul Transporturilor a lansat și deblocat proiecte, rezolvăm problema ”tradițională” a României: lipsa de proiecte. Intrăm în etapa în care avem proiecte dar avem deficit de finanțare. Trebuie să asigurăm și din bugetul național o alocare multianuală, stabilă pentru autostrăzi și căi ferate.

Pe lângă construcția de linii noi, prin PNRR e prima dată (și ne-am luptat pentru asta) când putem folosi fonduri europene în lucrări pe liniile din afara infrastructurii principale – am inclus un program amplu de intervenții de tip reînnoiri și electrificări de aprox. 1 mld euro, care va îmbunătăți viteza și calitatea infrastructurii pe aprox. 2500 km de cale ferată, într-un timp mai scurt decât cel alocat modernizărilor (care vor continua în paralel pentru 315 km de cale ferată).

Fără gunoaie în natură BLOCAT

Reducerea cantităților de ambalaje care în loc să fie reciclate ajung să polueze mediul, prin introducerea unui sistem național de returnare voluntară a ambalajelor: lăsăm garanție, ducem ambalajele înapoi și recuperăm garanția. Un parteneriat real și reciproc avantajos între stat și cetățeni.

Implementarea extinsă în România a sistemului de garanție pentru ambalaje, prin care stimulăm populația să nu arunce ambalaje reciclabile, ci să le predea la centre speciale, recuperând garanțiaBLOCAT

Programul de guvernare

1. Includerea în HG-ul de înființare a regulilor de autorizare pentru administratorul de sistem.
2. Negocierea cu producătorii pentru a introduce treptat obligațiile de reciclare (în locul unui procent fix introdus odată, o ridicare treptată a procentelor).
3. Posibilitatea extinderii ulterioare a tipurilor de ambalaje colectate spre toate ambalajele primare de plastic și sticlă (ex: și borcane și flacoane de șampon și a altor categorii de ambalaje atipice) în funcție de evoluția sistemului (pag. 70-71).

Împădurim România și combatem tăierile ilegale prin DNA-ul Pădurilor ÎN LUCRU

Creșterea treptată a capacității de împădurire prin atragerea de fonduri europene, fonduri private și alocări bugetare. Atingerea unui ritm de împădurire anual care să facă posibilă acoperirea cu păduri a aproximativ 40% din suprafața terestră a României, până în 2050.

Înființarea unei Direcții de Investigare a Infracțiunilor de Mediu, instituție autonomă, organizată pe modelul DNA și DIICOT.

Fond special pentru împădurire. Crearea cadrului legal pentru utilizarea fondului. Împăduriri a peste 450 000 de hectareÎN LUCRU

Programul de guvernare

Angajamentul se regăsește în Programul de Guvernare (pag. 68 – 69).

Prin PNRR am creat cel mai mare fond de plantare a pădurilor noi, dintre toate planurile europene de redresare.
Cadrul de reglementare este superior celui din angajament (HG). În urma discuțiilor cu Comisia Europeană și Ministerul Mediului vom avea o revizuire a Codului Silvic și a legislației forestiere secundare.

Înființare unei Direcții de Investigare a Infracțiunilor de Mediu – instituție cu independeță financiară și autonimie structurală care să preia competența soluționării tuturor infracțiunilor de mediu prevăzute în Codul Penal și în legislația specifică fiecărui domeniu cu impact asupra mediuluiÎN LUCRU

Programul de guvernare

Pentru obținerea unor rezultate mai bune pe linia luptei împotriva infracționalității de mediu, în special a tăierilor ilegale de păduri, avem în vedere fie înființarea unei structuri specializate în cadrul Parchetului General care să investigheze acest tip de infracțiuni, fie crearea unor structuri specializate în cadrul parchetelor (pag.230).

Ministerul Justiției a organizat un grup de lucru cu Ministerul Mediului, cu Parchetul General, DNA și DIICOT, precum și instituțiile de mediu de profil în care elaborează un proiect de lege de combatere a infracționalității de mediu. Grupul de lucru vizează atât corectarea legislației de mediu în ceea ce privește aceste infracțiuni cât și stabilirea competenței DNA, ca structura de specialitate, în vederea obținerii unor rezultate mai bune în acest domeniu. Proiectul de lege se estimează a fi finalizat în luna octombrie 2021.

Cel mai important partid din opoziție și singurul partid democratic, european și autentic liberal.

  • Biroul județean
  • Filiale locale
  • Parlamentari
  • Consilieri județeni
  • Consilieri locali
©2024 Uniunea Salvați România
FacebookYouTubeInstagramTiktokPinterestX
Page load link
Go to Top