Parlamentarii USR de Cluj, senatorul Mihai Goțiu și deputatul Emanuel Ungureanu, au prezentat, vineri, într-o conferință de presă comună, rezultatele unui sondaj de opinie realizat de IRES la sfârșitul lunii februarie-începutul lunii martie 2019. Sondajul IRES se referă la opțiunile clujenilor legate de alegerile europarlamentare și a fost realizat la comanda USR Cluj. La conferința de presă au mai fost prezenți Cătălin Sălăgean (președintele USR Cluj), Radu Molnar (membru USR Cluj și coordonator al campaniei pentru europarlamentare) și Dan Clinci (liderul PLUS Cluj).

Alianța 2020 USR-PLUS s-ar clasa pe primul loc în municipiul Cluj-Napoca, cu un scor de peste 36% la alegerile europarlamentare. Pe locul doi s-ar clasa PNL, cu 20% din voturi, iar pe locul trei – PSD, cu doar 12,9%. Ar urma UDMR, cu 10,9% și ALDE – cu 7,2%. Potrivit sondajului IRES, niciun alt partid nu ar trece pragul electoral în municipiul Cluj-Napoca la alegerile europarlamentare din 26 mai 2019. Iată care au fost rezultatele sondajului IRES, prezentate în conferința de presă de senatorul Mihai Goțiu:

Opțiunile de vot la alegerile europarlamentare din 2019:

– Alianța 2020 USR PLUS – 36,6%
– PNL – 20,1%
– PSD – 12,9%
– UDMR – 10,9%
– ALDE – 7,2%
– Pro România – 4,3%
– Candidat independent – 2,8%
– PMP – 1,8%
– Demos – 0,8%
– Alt partid – 2,5%

La alegerile parlamentare din decembrie 2016, rezultatele în Cluj-Napoca au fost: PNL – 27,6%, USR – 22,3%, PSD – 19,5%, UDMR -14,9%, ALDE – 5,3%, PMP – 3,1%.

Portretul alegătorului tipic al Alianței 2020 USR-PLUS

43% dintre persoanele care au răspuns la chestionar au afirmat că merg sigur la vot și au o opțiune de vot. Procentul persoanelor care vor merge la vot poate fi ponderat de numărul relativ mare de persoane care nu au refuzat să răspundă la un chestionar politic, fapt care nu schimbă, însă, procentul opțiunilor de vot”, a explicat Mihai Goțiu.

Potrivit sondajului, alegătorul tipic al Alianței 2020 USR-PLUS din Cluj-Napoca face parte din clasa de mijloc, cu venituri peste medie, și din elitele profesionale care beneficiază de pe urma dezvoltării orașului. Vârsta medie este de 37 de ani, este absolvent de facultate, cu masterat sau doctorat, are loc de muncă sau e patron/PFA. Conform sursei citate, alegătorul este îngrijorat de trafic (dacă are mai mult de 30 de ani) și de prețurile de pe piața imobiliară (cei sub 30 de ani), are cont de Facebook, citește presa locală cel puțin de câteva ori pe săptămână.

Parlamentarii USR de Cluj, în topul „mulțumirii”

Gradul de mulțumire privitor la activitatea parlamentarilor clujeni a fost testat fără asocierea cu formațiunile politice din care fac parte. După doi ani de la intrarea în politică, parlamentarii clujeni ai USR, Emanuel Ungureanu (deputat) și Mihai Goțiu (senator), au o notorietate peste medie (peste 30%) și un grad de favorabilitate peste medie (11%). De activitatea lui Emanuel Ungureanu sunt „mulțumiți” 13,5 %, iar „nemulțumiți” – 5%. La Mihai Goțiu, procentul celor „mulțumiți” a fost de 11%, iar al celor „nemulțumiți” – de 8%. Un scor bun a fost realizat și de Adrian Dohotaru, fost deputat USR de Cluj, acum independent: „mulțumiți” 9 %, iar „nemulțumiți” – 4%.

Parlamentarii USR sunt devansați doar de Marius Nicoară (fost președinte al CJ Cluj, fost candidat al USL la Primăria Cluj, aflat la al 3-lea mandat de senator, acum în ALDE) în ceea ce privește notorietatea și favorabilitatea: 18% s-au declarat „mulțumiți”, însă și procentul celor „nemulțumiți” a fost același: 18%.

Parlamentarii USR se bucură de un grad mare de favorabilitate în rândul susținătorilor Alianței 2020 USR PLUS (Mihai Goțiu: 22% – mulțumiți, 4% – nemulțumiți, 43% – notorietate; Emanuel Ungureanu – 17% mulțumiți, 6% – nemulțumiți,39% – notorietate).

În termeni absoluți și nu relativi, se arată în sondajul prezentat, Emanuel Ungureanu și Mihai Goțiu au potențial de creștere atât în rândul populației orașului cât și în percepția votanților Alianței.

Vezi AICI care sunt părerile clujenilor față de parlamentarii USR de Cluj și de actvitatea lor, dar și cum arată alegătorul Alianței 2020 USR-PLUS. Ai și VIDEO de la eveniment.

Să nu ne amăgim și să mergem la vot!

Sondajul de opinie a fost efectuat la finele lunii februarie și începutul lunii martie în municipiul Cluj-Napoca. Marja de eroare este de 3,0%, numărul respondenților fiind de 1.021. Baza de date a fost ponderată pentru gen și vârstă conform datelor Institutului Național de Statistică privind populația după domiciliu la data de 1 iulie 2018 și pentru nivel de educație și etnie conform recensământului din 2011. Sondajul a fost realizat pentru USR Cluj, iar interviurile s-au desfășurat față în față.

Deși rezultatele acestui sondaj, prezentate cu aproape două luni înainte de data alegerilor europarlamentare, sunt foarte optimiste pentru Alianța 2020 USR-PLUS, e absolut obligatoriu să nu ne amăgim ori să ne culcăm pe o ureche! E mai mult decât important ca, pe 26 mai, să mergem la urne și să votăm și, în plus, să-i îndemnăm și pe prietenii ori rudele noastre să o facă!