Amendamentele USR PLUS la bugetul Consiliului Județean Cluj, susținute de colegul nostru consilier județean Dr. Mihai Iepure au fost respinse!

Pe scurt, creșterea sumei pentru hrana bolnavilor din spitale și oferirea unei mese rezidenților care efectuează gărzi nu sunt nici importante, nici necesare!

USR PLUS a depus două amendamente legate de sistemul medical din județ. În primul rând, considerăm inacceptabilă suma de 11 lei pe zi pentru hrana unui bolnav și am propus o sumă mult mai apropiată de decență – 21 de lei.  Nu ne putem bate joc de cei care au nevoie să se facă bine, nu să treacă prin lipsuri în unitățile medicale! Totuși, consilierii județeni (PNL, PSD și  UDMR) nu au fost de aceeași părere și au respins amendamentul nostru. 

Nici celălalt amendament, de oferire a unei mesei rezidenților care efectuează gărzi, nu a găsit sprijin. Deși nu sunt plătiți pentru gărzi, rezidenții le efectuează pentru că există un deficit acut de personal. O masă gratuită în timpul programului de gardă însemna un pas mai aproape de condiții de muncă prielnice și un semn de apreciere și de susținere. Nu s-au găsit bani și voință nici pentru asta.

Ne exprimăm dezaprobarea și regretul că aceste două amendamente nu au fost sprijinite!

Dacă vrem un județ prosper ar trebui să facem mai mult pentru oamenii de aici!