Ieri a avut loc afişarea rezultatelor pentru înscrierea copiilor la creşe. De azi, părinţii ştiu unde îşi vor lăsa copiii cât timp ei sunt la serviciu. Din păcate, majoritatea oraşelor nu fac faţă necesarului de locuri în creşe, iar diferenţele dintre copiii care primesc loc şi cei care se vor orienta spre alte opţiuni sunt mari, chiar şi pe fondul descreşterii demografice.

 

Însă această problemă nu există în Gherla! De ce?

Pentru că în Gherla nu există copii mici? Nu.

Pentru că în Gherla nu există NICI O CREȘĂ!

 

Dar care este numărul de locuri necesare în Gherla?

Nu ştim.

 

Câte familii îşi pot lăsa copiii în siguranţă peste zi?

Niciuna.

 

Care este planul administraţiei publice pentru această problemă?

Niciunul.

 

Din acest motiv, cei care pot apelează la părinţi şi bunici, iar cei care-şi permit angajează bonă. Aceste condiții însă nu garantează legal siguranța copiilor și funcționează și în detrimentul bonelor, fiind angajate la negru. Sunt măsuri alternative ce rezolvă neoficial o problemă care, prin amploarea ei, ar trebui sa fie prioritară pentru noi ca societate și pentru reprezentanții noștri! Iar stare de fapt a protecției și educației copiilor din municipiul nostru nu este doar o RUŞINE şi o INSULTĂ pentru comunitate, dar este şi o chestiune DEZASTROASĂ pentru un oraş ca al nostru!

 

De ce? Pentru că tinerele familii sunt lipsite de opţiuni în Gherla!

  • Nu există locuri în creşe, iar locurile în grădiniţe şi şcoli sunt şi ele foarte limitate.
  • Nu există alternative de petrecere a timpului liber pentru copii altele decât statul pe bancă în parc.
  • Nu poate fi practicat niciun sport în Gherla.
  • Nu poate fi deprinsa nicio abilitate artistică în Gherla.
  • Nu există proiecte în care tinerii să se implice şi care să le ofere spirit civic, deprinderi independente şi bucuria voluntariatului.

 

Din aceste motive, tot mai multe familii aleg să se mute în localităţi care le oferă mai mult. Iar cea mai tristă parte este ca ele cer doar normalitate!

USR propune această normalitate. Noi înţelegem că singura cale de a supravieţui pentru Gherla ca oraş este să identifice categoriile demografice care au nevoie de ajutor şi să le vină în întâmpinare. Înţelegem că Gherla are nevoie de o viziune care include normalitatea pentru familii într-un oraş cu viitor!

 

Astfel, propunem două rezolvări pe termen scurt: implicare societăţii civile, atât a persoanelor fizice cât şi a celor juridice.

Mai concret:

  1. trebuie să încurajăm companiile mari și medii să înființeze creșe temporare la sediile lor. Acestea pot amenaja spaţii conforme, pornind de la necesarul propriei instituţii. Pentru serviciul lor, aceste instituţii pot primi beneficii de la stat care să încurajeze implicarea lor în comunitate şi îndrumarea organelor legii prin hăţişul birocratic de obţinere a avizelor. Poate că în loc să le cerem sponsorizări pentru Zilele Municipiului, le putem cere să utileze o cameră şi să angajeze o bonă pentru copiii angajaţilor…
  2. O alta soluția pe care o propunem este deja implementată în mai multe țări din Vest ca Belgia sau Franța și implică crearea unui sistem controlat de bone de grup, sau „mini creșe”. Acest sistem presupune că o bonă acreditată poate lua în grijă până la 5 copii de creșă la locuința ei dacă are condițiile necesare grupei de vârstă a copiilor înscriși. Condițiile trebuie să țină cont atât de siguranța copiilor (fizică și alimentară), cât și de nevoile educaționale ale acestora, iar avizul ar fi dat de un corp de control adecvat (model restaurante). Din nou, aceasta maură poate fi încurajată de autorităţile statului care să efectueze atât controale periodice cât şi vizite de ghidare şi îndrumare si cursuri de specializare. Legislația creșelor nu impune ca persoanele care îngrijesc copiii să fie educate (la grădinițe e diferit – educatoarele au studii de specialitate) și prin specializarea aceasta ne-am asigura că cei ce au grija de copiii noștri sunt la curent cu noile metode de creștere a copiilor.

 

Toate acestea însă nu pot fi decât soluţii parţiale, care să compenseze temporar până când administraţia locală va implementa măsuri pe termen lung, prin deschiderea de creşe după necesarul real al populaţiei. Există destule imobile disponibile chiar în buricul targului, iar Primăria însăși are imobile pe care le ține în stare de ne descris, deși ar putea servi cu ușurință mai multor scopuri, printre care și celui de creșă. Amintim doar clădirea de pe str. Piața Libertății nr. 3, sau Casa Laszloffy de pe str. 1 Decembrie 1918, ca să nu mai vorbim de amplele spații de inchiriat ale proprietarilor privați din municipiu. USR Gherla își propune ca proiect pentru municipiu înființarea unei creșe, cauză pentru care ne vom lupta cu administrația actuala si în administrația următoare. Pentru ca Gherla are nevoie de voință și viziune!

sursa foto: https://bit.ly/2LFtP9c