Despre importanța alegerilor europarlamentare, cu Emanuel Ungureanu și Vlad Voiculescu

Emanuel Ungureanu, deputat USR de Cluj, alături de Vlad Voiculescu, membru în Biroul Național PLUS și coordonator de campanie al Alianței 2020 USR PLUS, au participat, duminică, 10 martie, la Cluj, la o dezbatere pe tema importanței alegerilor europarlamentare. Evenimentul a fost găzduit de către filiala PLUS Cluj-Napoca și a avut loc la Hotel Double Tree by Hilton, din Cluj. Întâlnirea din această duminică reprezintă intenția Alianței 2020 USR PLUS de a aduce în atenția cetățenilor relevanța și impactul alegerilor europarlamentare la nivel socio-politic local. Astfel, una din cele mai importante întrebări la care s-a oferit un răspuns în cadrul acestei întâlniri a fost: „Cum afectează deciziile Parlamentului European viața cetățenilor?”

USR Cluj crește: avem 13 filiale și peste 400 de membri!

În primele două luni din 2019, organizația județeană a USR Cluj a crescut cu încă două filiale și peste 100 de membri! Luni, 4 martie, Biroul Județean a aprobat 14 cereri de înscriere în USR, primite de la oamenii pe care i-am întâlnit în deplasările noastre prin județ.Tot luni, Biroul Județean a luat decizia înființării filialei locale USR Huedin, cu opt cereri de înscriere aprobate pentru această filială, iar miercuri, 6 martie, filiala USR înființată în luna februarie, USR Jucu, a avut prima Adunare Generală în care și-a ales structura și componența organelor de conducere, de arbitraj și de cenzori. Felicitări atât echipei de extindere, cât și tuturor celor care au făcut un pas în față și au intrat în politică alături de USR Cluj! România a fost făcută din oameni care nu au stat deoparte. Haideți alături de noi!

Peste 7.000 de semnături pentru Salvarea Parcului Național Semenic – Cheile Carașului au ajuns în Senatul României!

Senatorul USR de Cluj, Mihai Goțiu, a depus, marți, 5 martie, la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții din camera superioară a Parlamentului, primele 7.148 de semnături strânse în cadrul campaniei Declic „Salvăm Parcul Național Semenic – Cheile Carașului” (foto, adresa de înaintare a semnăturilor și numărul de înregistrare de la Comisie). Vezi care sunt, în opinia senatorului clujean, dovezile și mărturiile despre abuzurile și ilegalitățile comise de către Ministerul Mediului, Ministerul Apelor și Pădurilor și instituțiile din subordine care acoperă distrugerile provocate de Romsilva.

Evenimentele publice ale Alianței USR PLUS la Cluj Napoca

Alianța 2020 USR PLUS continuă seria evenimentelor organizate în cadrul campaniei de strângere de semnături pentru alegerile europarlamentare din 26 mai 2019. Joi, 7 martie, Bogdan Deleanu – candidat la alegerile europarlamentare, coordonator regional pentru diaspora și membru în Consiliul Național PLUS, și Cătălin Sălăgean, președinte al USR Cluj, le-au vorbit celor prezenți la evenimentul organizat de Alianța USR-PLUS despre Parlamentul European, despre campania de strângere de semnături, dar și despre procedura electorală și anticiparea mesajului politic pentru europarlamentare. Duminică, 10 martie 2019, Vlad Voiculescu, membru în Biroul Național PLUS, fost ministru al Sănătății, și Emanuel Ungureanu, parlamentar USR, vicepreședinte în Comisia pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, le-au vorbit clujenilor despre importanța alegerilor europarlamentare și despre impactul deciziilor Parlamentului European vizavi de viața cetățenilor.

Emanuel Ungureanu atacă, din nou, sistemul din Sănătate, plin de corupție și de clientelism

Mihai Goțiu: Ce proiect revoltător figurează pe agenda Guvernului, pe lângă OUG 7 ori OUG 114!

Senatorul Mihai Goțiu trage un semnal de alarmă: „Dacă vreți să înțelegeți de ce deranjăm, de ce ar vrea unii să nu mai fim în Parlament: pur și simplu pentru că le încurcăm <afacerile> și hoțiile. Cum e cea cu reîncălzirea ,Legii Minelor’, într-o variantă mai abuzivă și mai cinică decât Legea specială de dinamitare a Roșiei Montane, care a scos zeci de mii de cetățeni români în stradă, în toamna anului 2013”, a reclamat Mihai Goțiu. Vezi care este mesajul senatorului Mihai Goțiu pentru premierul României, Viorica Dăncilă, vizavi de acest subiect.

JUCU. Cine va conduce cea mai nouă filială din USR Cluj

Miercuri, 6 martie, membrii nou-înființate filiale a USR Jucu s-au reunit în prima Adunare Generală a organizației, pentru a-și alege componența și structura organelor de conducere, arbitraj și cenzorul. În baza votului exprimat de către membrii prezenți la întâlnire, boardul USR Jucu are următoarea componență:
Președinte: Cosmin Adrian Matei
Vicepreședinți: Florin Fuia, Rares Rusu, Alexandru Orban, Neagos Valentin, Marian Pojar și Radu Stefanescu
Membri: Anamaria Cuibus, Lupean George și Andrei Morar.

USR CLUJ: „Vrem un Aquapark mai bun, nu în Parcul Est!”

În ședința de Consiliu Local Cluj-Napoca, USR Cluj și-a susținut poziția în legătură cu aqua park-ul propus de PNL: „USR Cluj propune Consiliului Local Cluj-Napoca colaborarea cu Consiliul Județean în vederea identificării unei locații mai bune pentru aqua park”. „Suntem conștienți de faptul că clujenii au nevoie de un aqua park și ne dorim cu toții un asemenea obiectiv în apropierea orașului, însă orice decizie luată de Consiliul Local trebuie fundamentată și gândită pe termen de cel puțin 20-30 de ani. Un Aqua Park de anvergura celui propus este un obiectiv regional, nu local și nici măcar județean”, a declarat vicepreședintele USR Cluj, Ovidiu Nistor, prezent la ședința Consiliului Local din 5 martie. Citește aici care au fost celelalte explicații ale reprezentantului USR Cluj.

Senatorul USR Mihai Goțiu îi mulțumește public lui Nicușor Dan: „Un gest pentru istorie și pentru schimbarea României!”

Mulțumim, Nicușor Dan! E un gest pentru istorie și pentru schimbarea României” e mesajul transmis de senatorul USR de Cluj, Mihai Goțiu, într-un comentariu pe Facebook, legat de gestul lui Nicușor Dan, care s-a reînscris în USR pentru a semna și susține contestația Alianței USR- PLUS pentru înscrierea în cursa pentru alegerile europarlamentare. „Adevăratul caracter al unui om îl afli în momentele critice. O dată în plus, Nicușor Dan a dat dovadă de RESPONSABILITATE și GENEROZITATE, lucruri atât de rare în rândul liderilor politici autohtoni. Revenirea (sper că nu doar de scurtă durată în USR), pentru a oferi o șansă suplimentară Alianței USR – PLUS să câștige contestația la ÎCCJ pentru înscrierea în cursa pentru europarlamentare e un gest rarisim la noi în politică: să faci ceva în interesul cetățenilor fără să negociezi ori să pretinzi vreun avantaj pentru tine. Cu atât mai mult cu cât ar fi existat suficiente motive și justificări personale pentru a nu face un astfel de demers”, arată Mihai Goțiu în mesajul de pe Facebook. Citește restul mesajului senatorului Mihai Goțiu.