Stimate colege, stimați colegi,
Unul dintre primele lucruri care m-au frapat de când am ajuns în Senat este ineficiența acestei instituții. Și nu e vorba de o ineficiență evaluată subiectiv ori politic de către mine, ci de una palpabilă fizic, generată de imensitatea clădirii în sine. Personal, mi-am propus să fac un experiment la un moment dat: vreme de una sau două săptămâni să rog un prieten să mă însoțească pe perioada programului de lucru având o singură sarcină: să cronometreze timpul pierdut pe coridoare, între grupuri, comisii, secretariate, biroul personal ș.a.m.d. Sau un alt exemplu: cunoașteți cu toții problemele pe care le avem din cauza suprapunerii programului comisiilor de specialitate. Ei bine, dacă ar exista maxim două săli de ședințe în toată această clădire (nu câte una pentru fiecare comisie), vă garantez că s-ar fi găsit demult o soluție ca ședințele să nu se mai suprapună! De ce vă spun toate acestea?
Stimate colege, stimați colegi,
La sfârșitul săptămânii trecute am fost la Roșia Montană. E vorba de acea localitate din Apuseni, care a generat cea mai mare mișcare civică din România de după revoltele anti-comuniste și grevele studențești de la începutul anilor 90, mișcare care a dat încredere și a influențat major toate mobilizările civice ale ultimilor ani. Am fost la Roșia Montană împreună cu Stephanie Roth, sufletul acestei mișcări în anii ei de început. Am avut bucuria de a fi întâmpinați de covoare de brândușe proaspete, dar și amărăciunea de a reîntâlni frământările unei comunități divizate de confruntarea din jurul proiectului minier. Pentru că, în ciuda aparențelor, bătălia pentru Roșia Montană este departe de a se fi încheiat. Și aici nu e vorba doar de procesul de arbitraj internațional – în privința căruia am mari dubii legate de corectitudinea cu care statul român își apără șansele – ori de eforturile pentru listarea localității în UNESCO.
Arbitrajul și listarea UNESCO sunt pași, respectiv oportunități pentru viitorul Roșiei Montane ca model european de dezvoltare sustenabilă bazată pe valorificarea patrimoniului cultural și natural al zonei. Și în discuție nu intră doar Roșia Montană, ci un spațiu mult mai larg, care acoperă două județe (Hunedoara și Alba), cu o istorie comună, cu probleme comune, cu șanse și avantaje comune. E ceea ce se cheamă Cadrilaterul Aurului, de la Certej și Brad (jud. Hunedoara), la Zlatna, Abrud și Baia de Arieș (jud. Alba). Ei bine, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic în toamna lui 2013 și nici ulterior, am auzit, recent, dinspre zona politicului, că ”ar fi timpul să fie reluate proiectele miniere aurifere din zonă”. De altfel, cel de la Certej, a ajuns, grație unui lung șir de șmecherii la limita legii, într-o formă avansată de avizare.
Nu știu câți dintre d-voastră cunoașteți zona în discuție, câți ați avut ocazia nu doar să o străbateți la pas, ci să mai și stați de vorbă cu oamenii de acolo. Arareori mi-a fost dat însă să constat cât de uriașă e diferența dintre realitatea din teren și argumentele lobbyiștilor legate de ”unica soluție a mineritului” și cât de ușor preiau asemenea argumente politicienii, fie din naivitate, fie din prostie ori, pur și simplu, din hoție. Nu, nici pe departe nu este mineritul singura soluție de dezvoltare a zonei! Un fost primar din Roșia Montană, care declara sus și tare că nu se poate face turism acolo, are propria pensiune turistică, iar primarul din Certeju de Sus, susținător înrăit al proiectului Eldorado Gold și al cianurilor (cel care afirma că ”peștii cu cianură îmbunătățesc viața sexuală”) are o minunăție de fermă agricolă! Până unde poate merge ipocrizia și minciuna? Pășunile și fânațele din Apuseni nu sunt cu nimic mai prejos decât cele pe care pasc vestitele ”văcuțe Milka” din Alpii elvețieni. Valorificat sustenabil și cu prioritate pentru localnici, lemnul poate asigura mai multe locuri de muncă în mici fabrici de mobilă decât fantasmagoricele proiecte miniere. Valea Arieșului apare în multe ghiduri de turism drept una dintre cele mai pitorești și spectaculoase destinații din România, la fel cum sunt și Detunatele ori Masivul Vulcan. Serpentinele care leagă Abrudul de Brad te lasă fără răsuflare, la fel ca spectaculoasele galerii ori biserici din Roșia Montană, Săcărâmb, Băița. Legendele despre Huda lui Papară (unde s-ar odihni celebrul zeu al dacilor, Zamolxe) ori despre holoangăni și vâlve – căutători de aur și personaje miraculoase care îi ajută pe băieși – pot atrage cei mai împătimiți căutători de povești inedite, tot astfel cum atrage Ghețarul Scărișoara, mormântul lui Iancu și Gorunul lui Horia de la Țebea, mănăstirile locului. Nu în ultimul rând, fructele de pădure, luate de multe ori în derâdere, rămân în mare parte neculese pentru că centrele de colectare nu au capacitate de stocare. Știați că într-un (singur) centru de colectare a fructelor de pădure, modernizat cu aproximativ 200.000 de euro (cu finanțare europeană), s-au colectat, într-o singură vară, fructe de pădure în valoare de 2 milioane de euro?
Stimate colege și stimați colegi, știți care sunt, DE FAPT, marile probleme pentru dezvoltarea zonei și pentru transformarea Cadrilaterului Aurului într-un Cadrilater al Bunăstării? Mentalitățile dublate de minciună, ipocrizie și corupție! Oamenii zonei știu că sute de ani aurul a fost exploatat pentru a se construi palate la Budapesta ori Viena și, da, în perioada comunistă, pentru a se ridica această uriașă Casă a Poporului, în care ne desfășurăm activitatea, o Casă a Poporului care a fost și va rămâne un monument al ineficienței și inutilității. Localnicii au rămas doar cu mizeria și promisiunile. Cu fânațele și pădurile devastate, cu pomii fructiferi contaminați, cu apele otrăvite! Chiar vrem să continuăm la fel? Să distrugem resursele reale de dezvoltare ale locuitorilor Munților Apuseni pentru orgoliul și lăcomia unui grup restrâns de profitori?
V-am amintit în urmă cu o săptămână, vă reamintesc astăzi și o să vă reamintesc în fiecare săptămână. Pe data de 13 martie 2017, în Senatul României, a fost votată cu o largă majoritate ratificarea Acordului de la Paris privind schimbările climatice. Recitiți, vă rog, motivația ratificării, pentru a înțelege că dacă nu ne schimbăm radical modelele economice de dezvoltare, vom face praf planeta și țara asta în mai puțin de o generație! Nu mai avem niciun termen de grație pentru a experimenta noi distrugeri! O parte din rănile produse mediului de proiectele megalomanice din perioada comunistă și/sau a celor iresponsabile din ultimele decenii au apucat să se vindece. Nu e cazul să producem altele, pentru a avea bani să punem turle aurite pe ”minunăția” care se înalță lângă Casa Poporului!
Ar fi timpul, să privim și să tratăm cu responsabilitatea viitorul României! Iar viitorul ei începe de la firul ierbii, de la copacii și pădurile și apele ei, și ale noastre, și ale copiilor și nepoților noștri…
Stimate colege și stimați colegi,
Vă asigur că începând de astăzi voi lucra alături de colegii mei din partid și prietenii mei activi civic la o analiză și un plan de măsuri prin care Cadrilaterul Aurului să devină un Cadrilater al Bunăstării în primul rând pentru locuitorii lui. Oricine dintre d-voastră dorește să se alăture acestei munci este binevenit.
București, Mihai GOȚIU
28 martie 2017 senator USR, circumscripția Cluj
