Alexandra Oană: „Primul venit, primul servit” nu se poate aplica în școli!

Alexandra Oană: „Primul venit, primul servit” nu se poate aplica în școli!

𝐎 𝐯𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐩𝐞 𝐣𝐮𝐦𝐚̆𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐛𝐮𝐧𝐚̆

În ședința extraordinară a Consiliului Local de azi am votat pentru adoptarea unui proiect prin care 𝟏𝟗 𝐬̦𝐜𝐨𝐥𝐢 𝐬̦𝐢 𝟐 𝐠𝐫𝐚̆𝐝𝐢𝐧𝐢𝐭̦𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐂𝐥𝐮𝐣-𝐍𝐚𝐩𝐨𝐜𝐚 𝐯𝐨𝐫 𝐛𝐞𝐧𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐦𝐚𝐭𝐞𝐫𝐢𝐚𝐥𝐞 𝐬𝐚𝐧𝐢𝐭𝐚𝐫𝐞, 𝐞𝐜𝐡𝐢𝐩𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐭𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐞 𝐬̦𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐝𝐮𝐬𝐞 𝐝𝐞 𝐢𝐠𝐢𝐞𝐧𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞, achiziționate prin fonduri europene nerambursabile.

Vestea bună este că o parte din copiii clujeni se vor întoarce, așadar, la școală în săli de clasă mai curate, mai bine igienizate și cu grupuri sanitare mai bine dotate. M-aș putea opri aici, dar poate că unii dintre voi vă întrebați 𝐝𝐞 𝐜𝐞 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝟏𝟗 𝐬̦𝐜𝐨𝐥𝐢 𝐬̦𝐢 𝟐 𝐠𝐫𝐚̆𝐝𝐢𝐧𝐢𝐭̦𝐞 au ajuns să fie cooptate în acest parteneriat.

E totul în regulă în celelalte școli, creșe și grădinițe din municipiu? Au tot ce le trebuie pentru a asigura dezinfectarea și curățenia? Stau așa de bine cu finanțarea încât nu au nevoie de fonduri europene pentru a-și acoperi nevoile? Exact asta am întrebat și eu în ședința comisiei de învățământ.

Răspunsul pe care l-am primit a fost că principiul aplicat a fost 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐮𝐥 𝐯𝐞𝐧𝐢𝐭, 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐮𝐥 𝐬𝐞𝐫𝐯𝐢𝐭.

Școlile care s-au mobilizat, au întocmit actele necesare și s-au încadrat în termene au fost cooptate în parteneriat și vor primi materialele solicitate, celelalte au rămas pe dinafară. Cu alte cuvinte, resursele s-au dus acolo unde a fost cineva care să le ceară, nu unde ar fi fost mai mare nevoie de ele. 𝐍𝐮 𝐬-𝐚 𝐭̦𝐢𝐧𝐮𝐭 𝐜𝐨𝐧𝐭 𝐝𝐞 𝐯𝐫𝐞𝐨 𝐚𝐧𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚̆ 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐢𝐝𝐞𝐧𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐞 𝐬̦𝐜𝐨𝐥𝐢𝐥𝐞 𝐜𝐮 𝐜𝐞𝐥𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐚𝐫𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐛𝐥𝐞𝐦𝐞 și nevoi la acest capitol, ci ceea ce a contat a fost disponibilitatea școlilor de a reacționa.

Capacitatea administrativă a școlilor de a răspunde la apel a fost, efectiv, criteriul care a decis cine să primească resursele și cine nu. Vă las pe voi să verificați care sunt cele 19 școli din municipiu cooptate în proiect. Nu o să spun cât de eficient mi se pare acest model, dar sunt câteva întrebări care mie îmi vin în minte pe marginea acestei situații. Prima, deși pare mai degrabă retorică, e cea care ar trebui să ne ghideze activitatea. Oare nu toți copiii merită să se întoarcă la școală într-un mediu mai curat, mai bine igienizat și mai sigur?

Oricât de practic este principiul primul venit, primul servit, atunci 𝐜𝐚̂𝐧𝐝 𝐯𝐢𝐧𝐞 𝐯𝐨𝐫𝐛𝐚 𝐝𝐞 𝐞𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐞 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐞𝐳𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐜𝐢𝐩𝐢𝐮𝐥 𝐞𝐜𝐡𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐢 𝐬̦𝐢 𝐚𝐥 𝐚𝐜𝐜𝐞𝐬𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐞𝐠𝐚𝐥 𝐥𝐚 𝐫𝐞𝐬𝐮𝐫𝐬𝐞. Cu asta ajungem la a doua întrebare, care merge dincolo de situația noastră punctuală și atinge o problemă structurală a sistemului de educație din România. 𝐃𝐞 𝐜𝐞 𝐚𝐮 𝐫𝐚̆𝐦𝐚𝐬 𝐬̦𝐜𝐨𝐥𝐢 𝐩𝐞 𝐝𝐢𝐧𝐚𝐟𝐚𝐫𝐚̆, mai ales dintre cele care ar fi avut cel mai mult nevoie de ajutorul acesta? Răspunsul de care nu trebuie să ne ferim este că avem și în Cluj și în țară școli ce nu sunt în situația de a putea redacta un referat de necesitate și de a-și asuma participarea la un astfel de proiect.

Pur și simplu, 𝐧𝐮 𝐚𝐮 𝐜𝐚𝐩𝐚𝐜𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐚𝐝𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐢𝐯𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐚 𝐟𝐚𝐜𝐞 𝐚𝐬𝐭𝐚. Din acest motiv avem decalaje uriașe în învățământ și e foarte greu și complicat să descentralizezi educația din România. Dacă am lăsa puterea de decizie în seama școlilor, jumătate din ele ar colapsa, așa cum au făcut-o unele spitale, de exemplu, pentru că nu dispun de capacitatea administrativă și de resursa umană pregătită să ia și să implementeze eficient decizii corecte.

𝐂𝐮𝐦 𝐚𝐦 𝐚𝐣𝐮𝐧𝐬 𝐚𝐢𝐜𝐢?

La fel cum au ajuns și celelalte instituții ale statului după ani de 𝐚𝐧𝐠𝐚𝐣𝐚̆𝐫𝐢 𝐩𝐞 𝐜𝐫𝐢𝐭𝐞𝐫𝐢𝐢 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐞, cursuri de formare ce nu au nimic de a face cu realitatea, 𝐩𝐥𝐚𝐧𝐮𝐫𝐢 𝐦𝐚𝐧𝐚𝐠𝐞𝐫𝐢𝐚𝐥𝐞 𝐟𝐚̆𝐜𝐮𝐭𝐞 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐜𝐚 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐢𝐞 𝐭̦𝐢𝐧𝐮𝐭𝐞 𝐢̂𝐧 𝐬𝐞𝐫𝐭𝐚𝐫𝐞 sau lipsa de viziune pe termen mediu sau lung. Adăugăm subfinanțarea cronică a educației și avem tabloul destul de complet al situației. Și acum ultima și, cred, cea mai importantă întrebare.

𝐀 𝐜𝐮𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐛𝐥𝐞𝐦𝐚 𝐚𝐬𝐭𝐚 și ce se poate face ca toți copiii să învețe în aceleași condiții? Acesta este, de obicei, momentul în care toată lumea începe să arate cu degetul. Primăria către școli, școlile către Inspectorate, Inspectoratul către Minister, Ministerul către administrațiile locale și tot așa până când, desigur, nu mai e nici vina, nici responsabilitatea nimănui. Cum ar arăta câteva soluții?

În primul rând, așa cum spune unul din cele 40 de angajamente din programul de guvernare al USR PLUS 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐚 𝐧𝐮 𝐦𝐚𝐢 𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐞 𝐜𝐚̆𝐮𝐭𝐚 𝐢̂𝐧 𝐬̦𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚̆. Învățământul trebuie depolitizat, iar directorii de școli trebuie să fie aleși prin concurs și sprijiniți prin cursuri de formare și mentorat să devină manageri performanți. Inspecțiile nu trebuie să fie acțiuni punitive, ci instrumente remediale ce să îmbunătățească performanța școlilor. În al doilea rând, 𝐚𝐝𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐚̆ 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐢̂𝐬̦𝐢 𝐚𝐬𝐮𝐦𝐞 𝐮𝐧 𝐫𝐨𝐥 𝐚𝐜𝐭𝐢𝐯 în sprijinirea conducerilor școlilor, în consolidarea capacității administrative ale acestora și în facilitarea schimbului de bune practici între școlile din municipiu.

Este ceea ce îmi propun să fac din postura de Consilier Local și de reprezentant în Consilii de Administrație în școli din municipiu. În al treilea rând, în jurul fiecărei școli trebuie creată o 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐢𝐦𝐩𝐥𝐢𝐜𝐞 𝐮𝐧 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞𝐧𝐞𝐫𝐢𝐚𝐭 𝐫𝐞𝐚𝐥 între școală, administrație locală, părinți, elevi, mediul de afaceri, în care contribuția fiecărui partener să fie binevenită și să aibă un impact benefic asupra dezvoltării elevilor.

Ironic, proiectul ce permitea accesarea fondurilor europene se intitula ‘’consolidarea capacității unităților de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Cluj-Napoca în vederea gestionării situației generate de pandemie”. Însă, pentru a putea accesa banii care să permită consolidarea capacității școlilor să gestioneze situația generată de pandemie, noi trebuie întâi să consolidăm capacitatea administrativă a școlilor să răspunsă la apeluri.

Vorba aia, UE îți dă, dar nu îți bagă în plasă!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *
You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>