Discurs susținut în deschiderea zilei a doua a conferinței internaționale ”Îmbunătățirea politicilor și practicilor anticorupție prin participarea activă a societății civile”, desfășurată în Sala ”Avram Iancu” a Parlamentului României, în organizarea EUROLINK – House of Europe Foundation și sub egida vicepreședintelui Senatului Mihai Goțiu. 

***

Bună-dimineața și bine v-am găsit, doamnelor și domnilor participanți la a doua zi a conferinței dedicate îmbunătățirii politicilor și practicilor anticorupție prin participarea activă a societății civile. Din câte am fost informat de colaboratorii mei care participă la această conferință, ieri a fost o zi productivă, dedicată unor discuții aplicate, între practicieni din sectorul public și cel privat. Sper că și ziua de astăzi va continua în aceeași notă, cu un schimb de idei franc și onest, din care putem învăța toți cei preocupați de prevenirea și combaterea corupției.

Vă mărturisesc că e o onoare deosebită pentru mine să deschid această zi și nu o spun doar din curtoazie. Combaterea corupției și activarea societății civile în acest demers esențial pentru istoria contemporană a României este o temă care mă preocupă și în care am fost implicat de mai bine de un deceniu. În 2002 și, apoi, în 2004, mă număram printre cei care, în miez de noapte, lipeam afișe realizate de cei din grupul de inițiativă MindBomb, cu mesaje de genul ”Deșpagă-te, române!”, ”Corupție zilnic” ori ”Șpaga ucide!”. Mii de afișe au fost lipite în 2004, într-o singură noapte, în Cluj-Napoca și în alte peste zece orașe din România, de câteva sute de tineri care și-au asumat riscul unor amenzi pentru ”afișaj neautorizat”, pentru a putea transmite un cât se poate de clar mesaj anti-corupție. Efortul nu a fost în zadar, iar faptul că în toamna lui 2015, iar apoi la începutul acestui an s-a ieșit în stradă sub sloganul ”Corupția ucide!” nu e doar o coincidență. Nu e de deloc întâmplător că haștagul #REZIST a fost desenat și oferit spre utilizare liberă tot de un membru al grupului de inițiativă MindBomb, ai căror membri au realizat și o altă imagine simbol a implicării civice românești contemporane, frunza Roșiei Montane.

Anul acesta, pentru mulți a reprezentat o mare surpriză mobilizarea fără precedent a sute de mii de cetățeni care au reacționat la tentativele de slăbire a politicilor și standardelor anticorupție în România, promovate prin deja celebră OUG 13 din 2017 și prin alte propuneri legislative aflate încă  în procedură parlamentară. Pentru majoritatea observatorilor societății românești, această mobilizare a fost una surprinzătoare, pentru că ea venea după niște alegeri locale și parlamentare din 2016, în care alegătorii au dat de multe ori câștig de cauză unor candidați cu probleme de integritate – unele dintre ele sancționate chiar prin decizii definitive de condamnare penală. Cazurile sunt deja de notorietate publică și nu le voi mai relua acum. În acest context, s-a vorbit despre o „indiferență etică” a electoratului din România și despre o „oboseală” față de subiectul corupției, care ar fi fost eclipsat de preocupări mai curând economice și sociale. Mulți au crezut că timpul intransigenței anticorupție a trecut și că acest subiect nu ar mai suscita nici efecte electorale, nici reacții sociale de amploare.

În opinia mea, această evaluare este una greșită și vedem cum ea a fost deja contrazisă de marile demonstrații din luna februarie, care au avut loc atât în București, Cluj și alte mari centre universitare, cât și în alte orașe care nu dezvoltaseră încă o cultură puternică a protestului social. Dar această evaluare este greșită și în privința presupusei lipse de impact electoral al prevenirii și combaterii corupției. Uniunea Salvați România (USR), pe care o reprezint, a devenit a treia forță politică parlamentară a țării propunând un program electoral în care temele corupției, transparenței și bunei guvernări s-au aflat în prim-plan. Pentru mine este un semnal puternic de confirmare a faptului că interesul societății românești față de aceste subiecte nu doar că nu a scăzut, ci s-a și amplificat, atingând un prag critic capabil să genereze o schimbare majoră pozitivă, atât în societate, în ansamblul ei, cât și în politică.

La fel ca mulți colegi din USR, vin din societatea civilă, fiind implicat de peste 15 ani în campanii publice de conștientizare a corupției și a efectelor ei negative, de revendicare a spațiului public ori în lupta pentru salvarea Roșiei Montane. Una din lecțiile învățate în acești ani de activism civic a fost că dezvoltarea durabilă și protecția mediului nu sunt subiecte izolate, ci sunt invariabil legate de proasta guvernare, de acapararea statului de către interese private și, în cele din urmă, de corupția politică și administrativă. Aceasta este și explicația disproporției frapante de resurse între noi, promotorii dezvoltării durabile și ai responsabilității față de mediu, și oponenții noștri, care au avut mereu la dispoziție mijloace ample pentru a construi un front masiv, format din politicieni de toate culorile, funcționari publici, firme de PR și publicitate, lobbyști la nivel național și internațional, multi-miliardari lipsiți de caracter și o armată de jurnaliști năimiți din presa centrală și locală.

Pentru mulți, victoria noastră împotriva acestui colos politico-financiar, care era pe cale să distrugă  patrimoniul natural și istoric de la Roșia Montană, a fost de asemenea surprinzătoare. De fapt, nu ar fi trebuit să constituie o surpriză, deoarece cauzele bune au timpul de partea lor.  Societatea se schimbă, iar cei care doresc să mențină România capturată de rețele de interese clientelare sunt condamnați să lucreze sub presiunea termenului scurt.

În ciuda tentativelor recente de restrângere a politicilor anticorupție, în România se va cere mai multă, nu mai puțină integritate în actul de guvernare, mai multă, nu mai puțină responsabilitate în cheltuirea banului public. Iar semnele acestei exigențe sporite față de deținătorii funcțiilor și demnităților publice sunt tot mai vizibile în ultimele luni. Pe lângă organizațiile, grupurile și rețelele deja consacrate ale societății civile, apar tot multe grupuri cetățenești care se autofinanțează prin contribuții voluntare, se coordonează prin platforme de colaborare online și se mobilizează prin rețele sociale. Toate aceste grupuri au în comun o preocupare majoră: monitorizarea instituțiilor publice și mai ales, a modului de cheltuire a banului public, folosind sursele de date deschise deja existente. Aceste rețele descentralizate de acțiune civică reprezintă viitorul societății civile și al participării publice la viața cetății, inclusiv la promovarea unor standarde înalte de integritate și responsabilitate publică. Este o evoluție majoră pe care, iertați-mi lipsa de modestie, am anticipat-o, scriind de mobilizarea pentru Roșia Montană, într-un articol de acum zece ani, din vara lui 2007, și nu pot decât să mă bucur, să salut și să încurajez această evoluție, care acum un deceniu părea doar visul utopic al unui jurnalist din presa locală.

Desigur, acțiunea societății civile în menținerea politicilor anticorupție este foarte importantă, dar ea nu este suficientă. Este nevoie de eforturile noastre, ale celor aflați în serviciul public, pentru a a ne asigura că progresul lent și dificil pe care România l-a înregistrat în această materie nu va fi anulat prin acțiuni politice necugetate sau motivate clientelar.  Se fac tot mai des auzite critici la adresa politicilor anticorupție, conform cărora aceste se concentrează prea mult pe latura represivă a combaterii prin mijloace penale. Pentru a fi întemeiate și rezonabile, astfel de critici nu trebuie să aibă drept consecință abandonarea combaterii corupției prin mijloace penale, ci extinderea politicilor preventive în toate instituțiile publice. Altminteri, asemenea critici nu sunt altceva decât pretexte pentru readucerea României la situația de la începutul tranziției post-comuniste, când se vorbea cu cinism despre „corupția fără corupți” sau la perioada de început a Parchetului Național Anticorupție, când acțiunea penală se oprea la nivelul conductorilor de tren.

Departe de a fi îngrădite, politicile anticorupție trebuie rafinate și extinse, pentru a trece dincolo de birourile procurorilor și a deveni realitate în viața administrativă a fiecărei instituții publice. Instituții preventive precum consilierea etică sau avertizorii în interes public trebuie apărate și consolidate, la fel cum transparența decizională, datele deschise, accesul la informațiile de interes public și procedurile competitive de achiziții publice trebuie aplicate cu rigoare în sectorul public din România.

Mai trebuie să înțelegem un lucru: atunci când DNA instrumentează un dosar de corupție, percepem doar suprafața unui fenomen. Ceea ce face posibil acel caz concret de corupție este de fapt un eșec managerial de proporții în respectiva instituție, expresia unei culturi organizaționale bazate pe favoritism politic sau de clan, pe tolerarea conflictelor de interese și pe un sentiment al impunității încurajat de politizarea oarbă a funcțiilor publice.

Toate acestea sunt cuprinse deja în Strategia Națională Anticorupție adoptată în anul 2016 și sper ca aplicarea acestei strategii să devină o prioritate a actului de guvernare, indiferent de culoarea politică a coaliției majoritare.

Vă mulțumesc pentru faptul că sunteți, astăzi, aici, pentru atenție și vă doresc spor în continuare!

***

București, 26.05.2017