În ciuda indicatorilor medii de performanță, România are penultima speranță de viață (75 ani) din UE, și asta din cauza folosirii ineficiente a resurselor (oricum puține) care se alocă sănătății.
Sunt probleme grave care țin de infrastructura medicală și care necesită soluții:

  • 30% din suprafața spitalelor se află în momentul de față în aflate în clasele de risc seismic 1 sau 2.
  • Există 103.000 paturi de spital la nivel național și aprox. patru milioane de cazuri tratate anual
  • La nivel național, fiecare medic (cu personal de sprijin) are în responsabilitate aprox. trei pacienți în medie, spre deosebire de Marea Britanie (1 medic/pacient) și chiar Bulgaria (1.7 medic/pacient) – dacă luăm în calcul Bucureștiul, numărul poate ajunge chiar la cinci pacienți per medic.
  • Spitalele din Romania tratează cu 1.4 milioane mai mulți pacienți decât ar fi capabile în parametri optimi.

Uniunea Salvați România propune:

  1. Creșterea nivelului de finanțare până la minim 6% din PIB
  2. Pe termen mediu (în următorii 2 – 4 ani), alocarea bugetului pentru sănătate trebuie să ajungă la minim 6% din PIB prin creștere graduală anuală, iar apoi aceste cheltuieli trebuie menținute și crescute în mod coerent prin bugete multianuale

  3. Corelarea programelor de investiții cu nevoia reală a pacientului
  4. Deschiderea si/sau consolidarea a 242 de centre de sănătate primară – „Acces la sănătate – mai ieftin, mai rapid, mai eficient”

    • Majoritatea românilor se tratează în spitale, deși acestea presupun costuri mai mari și acces limitat (așteptare, cozi, umilințe și un gust amar după vizita la spital). Acest sistem este ineficient, fiind bazat pe utilizarea spitalului ca unitate etalon de infrastructură sanitară, în condițiile în care sistemele moderne din UE utilizează centre de sănătate primară. 1.6 milioane de pacienți ar putea fi tratați în centre de sănătate primară, scăzând presiunea celor 1,4 cazuri care aglomerează spitalele, mai sus menționate.
    • Dezvoltarea/consolidarea a 242 de centre de sănătate primară, în complementaritate cu dezvoltarea celor 3 spitale regionale finanțate din fonduri europene. Proiectul va fi implementat în decurs de opt ani, cu un cuantum de minim 30 centre de sănătate primară renovate/construite pe an. Estimarea de cost total este de un miliard de ei, făcută comparativ cu benchmark-uri internaționale din domeniu.
    • Implementarea strategiei de prioritizare a investițiilor spitalicești implică o reducere a costurilor de tratare a pacientului cu 47%, rezultând o economie de 2,5 miliarde de lei pe an, bani care împreună cu fondurile Comisiei Europene sunt o sursă sustenabilă de finanțare pentru acest proiect esențial pentru noi toți.
  5. Depolitizarea managementului infrastructurii de sănătate
    • Instituirea de management profesionist al spitalelor, descentralizarea managementului sănătății și delegarea clară a responsabilității pentru deciziile de investiții, astfel încât directorii de spitale (403 spitale în Romania) să poată lua deciziile corecte de personal și cheltuieli fără a fi amenințați politic de la centru
    • Restructurarea modului de compensare si salarizare a întregului personal medical, prin instituirea de mecanisme de plată bazate pe rezultatele actului medical, și nu pe sume fixe bugetate, care nu țin cont de cantitatea și calitatea serviciilor medicale efectuate.

Vezi Programul complet pentru Sănătate