În acest weekend, în USR Cluj s-au desfășurat alegeri interne după ce mandatul conducerii a ajuns la termen. 

Filiala a fost condusă până acum de Cătălin Sălăgean, care a reușit să treacă filiala USR din Cluj prin alegerile europarlamentare, prezidențiale, locale și parlamentare, și printr-un mandat foarte aglomerat și dificil. 

În urma votului, Președintele nou ales al organizației județene este Radu Chirilă, de profesie avocat, ce a condus anterior Comisia Națională de Arbitraj a partidului, iar Biroul Județean este format din 14 membri.

Noua echipă are o bună reprezentativitate între filialele din județ, cooptând colegi din zona metropolitană, precum Maria Rodilă (Apahida), Marius Todoran și Mihai Vădan (Florești) precum și din unele municipii din județ: Dej, prin Alexandrina Harangus și Alina Meșter, Turda, prin Ciprian Rigman, și Gherla, prin Carol Szasz

George Trif a condus filiala municipală Cluj-Napoca a USR până la momentul alegerilor de sâmbătă, iar atât Alexandra Oană cât și Vlad Cristian au făcut parte, în trecut, din biroul municipal Cluj-Napoca. În noua echipă de conducere este și Mihai Goțiu, membru al Biroului Național USR. Elena Muscă, în prezent consilier județean, Simona Varga și Cătălin Sălăgean completează echipa.

Doresc să le mulțumesc colegilor care mi-au acordat această onoare. Ne așteaptă o perioadă extrem de dificilă din punct de vedere organizatoric, care vine pe fondul implementării actului de guvernare. Filiala Județeană USR Cluj este una puternică, cu oameni valoroși care au proiecte concrete ce pot aduce plus-valoare actului de guvernare. Ne vom implica cât mai mult în actul de guvernare, fie că vorbim de cel local sau de la nivel național.” a declarat Radu Chirilă

Reamintim că sâmbătă au avut alegeri și în organizația municipală USR Cluj-Napoca, unde membri USR au decis să îi acorde lui Iakob Attila un mandat de Președinte al filialei.

USR este angrenat în procesul de fuziune cu PLUS în acest moment, însă acest lucru nu va împiedica echipele locale de a se concentra asupra implementării programului de guvernare.