În aceste zile se împlinesc trei decenii de la sângeroasele evenimente care au răsturnat regimul dictatorial din România și au oferit cetățenilor României posibilitatea de a trăi în libertate și cu demnitate. 

Acele momente de cumpănă, pline de durere și sacrificiu uman, au deschis orizontul mult așteptat de o generație asuprită și distrusă moral de un regim totalitar. Prezenți în stradă sau în fața ecranelor televizoarelor aflate în sufrageriile reci ale caselor, cetățenii acestei țări au urmărit cu groază cum un regim nemilos încearcă să facă un număr cât mai mare de victime, în tentativa disperată de a recâștiga controlul asupra marilor orașe din România. Timișoara, Cluj, Brașov, Sibiu, Iași, București cad victimele haosului și a violenței răspândite de un grup restrâns de persoane, care, din lipsă de respect și avidita.

21 decembrie va rămâne pentru totdeauna în memoria clujenilor ca ziua în care după-amiaza liniștită a orașului a fost întreruptă de rafale de arme automate și coloane de soldați trimiși să reprime protestele anticomuniste. Pe străzile Clujului, grupuri de oameni începeau să se solidarizeze și să încerce să îndepărteze din viața lor regimul comunist aflat la putere. Ca un cântec de lebădă trist, dar violent, partidul-stat decide să restabilească ordinea prin violență maximă. 

La Hotelul Astoria, Piața Unirii sau la Fabrica de Bere, protestatarii cad victime ale gloanțelor nemiloase. Însă nu se mai putea face nimic, drumul spre libertate al românilor și a României era deja clară, nomenclatura trebuia să dispară, iar demnitatea și onestitatea trebuiau sa devină virtuțile societății.

Din păcate, după trei decenii de la acest eveniment, putem constata că sacrificiul acelor concetățeni din zilele revoluției a fost uitat, iar valorile declarației de la Timișoara învăluite în retorică pompoasă, dar goală. Sacrificiul uman a fost batjocorit de epigonii nomenclaturii și ai elitei comuniste transfigurate în elita postcomunistă. Drumul este lung, efortul este colosal, rezistența la schimbare va fi puternică, însă a sosit momentul să ne ridicăm din nou și să oferim sens sacrificiului uman din acele zile infernale de decembrie 1989. A sosit momentul să înfăptuim aceea Românie pentru care concetățenii noștri și-au pus viața pe altarul patriei. Este momentul să ne gândim și să regândim valorile noastre în așa fel încât zilele care vin să ne prindă cu capul ridicat și mândri să spunem că am continuat munca celor care au murit în decembrie 1989.

Nu trebuie să uităm și nu trebuie să privăm de respect și gratitudine victimele represiunilor comuniste, avem această datorie, dacă nu față de noi, măcar față de ei.