Luăm Clujul cu asalt! Duminică am început distribuția ziarului ”Oameni de Cluj” în satele județului. Un scurt reportaj (să nu-mi uit de tot profesia) din prima zi de distribuție și o rugăminte: veniți cu noi! Avem nevoie de toți să ajungem în întreg județul. E cu distracție, cu nervi și iar cu voie bună. Și aveți și șansa să cunoașteți viața la firul ierbii! Zău că merită ;) .
”Aaa… sunteți de-ai lu Nicușor Dan, ăia plătiți de Soros…”. Omul, ieșit la pensie, se bucură de un soare foarte generos pentru a doua parte a lui noiembrie, pe o băncuță din spatele unui bloc din Aghireșu Fabrici. Bătrânica, cu care stătea la povești, cere și ea un ziar. ”Nu suntem împreună”, se grăbește să precizeze, mai în glumă, mai în serios. Pe domnul care îmi zice că a fost maistru militar îl rog să mă privească în ochi și să-mi spună dacă crede că eu sunt plătit de Soros și, până la urmă, care-i baiul cu Soros. ”Apoi, io nu pot să zic nimic despre cineva până nu verific?”. ”Păi, cum ați verificat că Nicușor și cei din USR ar fi plătiți de Soros? De unde știți?”, insist. Zâmbește larg: ”Las că știu, că mai mă uit și eu la televizor…” Atâta lucru știu și eu, că pe oamenii care ”știu ei”, n-ai cum să-i convingi cu argumente raționale. Mai ales când ”știu de la televizor”… Mergem mai departe.
Au trecut aproape două ore și n-am distribuit ziare decât în jumătate de sat. Mă rog, Aghireșu Fabrici e impropriu denumit sat. Că e plin de blocuri, de când fabricile de aici aveau peste 2.000 de angajați. De la o fereastră de la etajul al II-lea, o bunică ține să ne facă ziua bună: ”Eu votez pentru nepoții mei. Cu Nicușor Dan și cu voi”. Îmi taie repede nedumerirea legată de unde ne cunoaște: ”Mi-ați dat ziarul mai devreme, la biserică”. Ca prin minune, aricii din mușchii picioarelor dispar și ne prinde un val nou de energie. Am promis că fac praf cel puțin o pereche de ghete luna asta și am de gând să mă țin de cuvânt.
Când ne întoarcem în zona centrală, îmi sare în ochi reclama: ”Librărie”, la parterul unui bloc. Când mă apropii, văd că în vitrină sunt… haine. În aceeași scară, funcționează acum o papetărie.
Mă rog, un fel de mini-mini-mini magazin universal, de la caiete și și pixuri, la Coca-Cola, cădițe de îmbăiat copii ori spălat rufe și tot ce-i trece omului prin minte c-ar putea avea sau nu nevoie. De la domnul care servește aflu că librăria s-a închis încă din 2004. O ținea soția lui. De atunci nu se mai vând cărți și ziare în Aghireșu Fabrici. Îl ”momesc”, încerc să aflu ce s-ar întâmpla dacă primăria și-ar asuma să plătească ea chiria și întreținerea spațiului, măcar așa ar putea să acopere din comisioane salariul unui vânzător. După o primă strălucire de entuziasm în ochii omului, îl văd cum se dezumflă: ”Cine să mai cumpere cărți aici…?” Barometrul energiei coboară iar… Ideea unor spații culturale comunitare active, sprijinite de administrația locală (chirie/utilități etc.), în localitățile rurale ori chiar în orașele mai mici – unde să funcționeze librării și să poată fi găzduite diferite evenimente (inclusiv turnee itinerate de operatori culturali) – mai merită cizelată, dar zic eu că merită încercată.
Nu putem părăsi satul, înainte să trecem pe la doamna Elena, pe care am întâlnit-o la biserică. Ne-a chemat în mod special să ne arate câte pătimește de pe urma unei canalizări executate mai mult decât discutabil. Chiar lângă casa ei, canalul s-a transformat în ”izvor”. Ne spune că a făcut plângere și la Primărie și la județ. Dar că inspectorii care au venit să verifice situația ar fi trimis-o ”la domnul președinte”…
Din Aghireșu Fabrici, ne mutăm în Aghireșu. Aici lucrurile merg parcă mai bine. Oamenii zâmbesc mai mult și primesc mai multe invitații la o cafea ori chiar o țuică. Cu părere de rău, rezist tentațiilor și nostalgiilor din anii în care, ca reporter la Radio Cluj, băteam toate dealurile Transilvaniei și nu era plăcere mai mare decât să adăstăm în birturile satelor și să-i provocăm pe oameni să-și spună ofurile și poveștile. Nici nu realizez cum, încet-încet, se face mai răcoare și soarele dă să apună. Un domn, vizibil înveselit de propria producție de țuică, ne invită și el în casă, și-mi promite votul lui cu o singură condiție: să dau dovadă de ”cinste și onoare” când oi ajunge în Senat. Și, din ”domnul senator” nu mă scoate. În cele din urmă, reușesc să-mi extrag mâna dintre palmele lui și să-mi iau la revedere.
Ne urcăm în duba lui Cosmin și ne întoarcem la Cluj. Facem socoteli de câte zile am avea nevoie, să ducem ziarul în toate satele Clujului. Nu ne prea iese la calcul. Mai avem nevoie de oameni pentru toate cele 50.000 de ziare. Avem nevoie de de voi. Vă așteptăm cu drag. Eu zic că merită experiența, să cunoașteți și să vorbiți cu oamenii.
Dacă aveți o dimineață, ori o după-amiază liberă în Cluj-Napoca, ori o zi întreagă, pentru restul localităților, vă îndemn să-l sunați pe Andrei la nr. 0730-757678. Mulțumesc!
