Am semnalat într-o conferință de presă în cafeneaua Insomnia împreună cu deputatul UDMR, Csoma Botond, cum instituții publice au tratat deficitar manifestațiile și incidentele petrecute în weekend. S-a solidarizat cu noi, printr-o poziție pe contul său de socializare deputatul PSD Horia Nasra. La conferință ni s-au alăturat Andra Cordoș (Asociația Go Free) din organizarea Cluj Pride și alți activiști care au participat la evenimente. La conferință, am reiterat consensul care există în USR pe tema susținerii parteneriatului civil.

  1. Gestiunea deficitară a manifestațiilor din partea Primăriei: Condamnăm modul discriminatoriu în care Primăria a tratat cererile comunităților implicate, preferând să tergiverseze apoi să marginalizeze o comunitate și să o favorizeze pe cealaltă. I-am cerut primarului Emil Boc să își ceară scuze. Suntem de acord cu contestarea la CNCD, realizată de Csoma Botond, cu privire la incompatibilitatea între funcția ocupată de Ionuț Țene, ca director al Biroului de Învățământ, Cultură și Culte, și pozițiile sale constante de extremă dreaptă, reliefate și în refuzul de a permite ca marșul Cluj Pride să se desfășoare prin centru, pe carosabil și la o oră decentă.
  2. Incidentul din Piața Avram Iancu Noua Dreaptă: Ne solidarizăm cu Oana Mardare în lupta împotriva discursurilor bazate pe ură și discriminare. Dacă va dori să continue lupta pe tărâm legal, Oana Mardare poate depune o plângere la Parchetul Cluj-Napoca întrucât faptele săvârșite de cei doi organizatori membri ai ND se pot încadra la art. 193 Cod Penal – Lovirea sau alte violențe: Lovirea sau orice acte de violență cauzatoare de suferințe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. În acest sens, ea beneficiază de tot sprijinul nostru, însă doar ea poate depune plângerea penală.
  3. Jandarmerie: Deși intențiile Jandarmeriei au fost în spiritul legii, urmărind evitarea inflamării spiritelor, constatăm că acțiunile întreprinse au produs un efect complet opus. Modul de a acționa pune sub semnul întrebării pregătirea acestora și condamnăm faptul că sub privirea lor au permis chiar agresarea Oanei Mardare de către organizatorii Noii Drepte. În acest sens Csoma Botond și cu mine am depus o sesizare la Ministerul Afacerilor Interne și la Prefectura Cluj pentru a ne asigura că pregătirea acestora este la standardele la care ar trebui să fie. Totodată vom cere declanșarea unei investigații interne pentru a ne asigura că procedura urmată este cea corectă atât în cazul Oanei Mardare, cât și a jurnaliștilor bruscați și loviți de jandarmi.
  4. Legislație: am propus o dezbatere publică prin care legea adunărilor publice să fie îmbunătățită prin amendamente sau norme metodologice, care să presupună protocoale clare de negociere, pentru a evita violența. Detalii aici: http://www.hotnews.ro/stiri-politic-21851976-adrian-dohotaru-usr-voi-propune-modificarea-legii-adunarilor-publice-nu-ajunga-bruscari.htm

 

Sesizare

Adresată : Doamnei Carmen Daniela Dan,

Ministrul Afacerilor Interne

De către:  Domnul Deputat Adrian Octavian, Grupul Parlamentar al Partidului Uniunea Salvați România, Circumscripția electorală nr. 13, Cluj

Subiectul sesizării: Declanșarea investigație internă Jandarmeria Cluj-Napoca

Obiectul sesizării:

Stimată doamnă Ministru,

Pe 1 iulie 2017 în Piața Unirii a orașului Cluj-Napoca a fost notificat un miting având drept obiective asumate transmiterea unor mesaje anti LGBT și de susținere a familiei tradiționale de la ora 13 00, sub titulatura „Miting pentru normalitate”, organizat de către partidele Noua Dreaptă (ND), România Unită (PRU) și România Mare (PRM). În cadrul acestuia Jandarmeria Cluj-Napoca a luat măsuri administrative împotriva actriței Oana Mardare.

Întrucât măsurile luate au produs un efect contrar scopului acestora reușind să genereze mai multă tensiune în mulțime și să producă o stare de pericol. Totodată, pe parcursul intervenției au permis unor terți să o agreseze pe Oana Mardare și au aplicat legea selectiv, evitând să ia măsuri față de acești terți. Constat că este condamnabil modul în care au fost scăpate lucrurile de sub control având în vedere amploarea scăzută a evenimentului.

Semnalăm, de asemenea, că mai mulți jurnaliști au fost loviți de jandarmerie. Cerem și anchetarea acestui aspect.

Având în vedere modul în care s-a acționat este necesar să declanșați o anchetă internă pentru a stabili dacă proceduri interne privitoare la acest tip de intervenții au fost respectate și dacă personalul implicat deține o pregătire suficientă pentru a face față unor asemenea incidente.

Consider că în lipsa acestor măsuri, încrederea public în instituțiile abilitate să asigure ordinea publică este serios știrbită.

Vă mulțumesc,

Solicit răspuns în scris.

Cu respect,

Adrian Dohotaru

Csoma Botond

 

foto:  Facebook Cluj Pride