Ultimele pietre cubice de pe str. Armenească au fost înlocuite cu un desen penibil în beton, din lipsă de piatră. Dar noi știm că această stradă era deja pavată cu piatră cubică, care a fost scoasă și mutată, probabil aruncată sau vândută pe sub mână, deși era în condiții bune. Deci nu poate fi vorba de lipsă de material!

O firmă de construcții care își permite să facă astfel de gesturi arată lipsă totală de respect pentru plătitor și lipsă de frică în fața legii. Cine dintre noi și-ar permite să își facă treaba atât de prost încât să insulte cu bună știință clientul, să lase la vederea tuturor o greșeală rușinoasă şi să plece?

Se pare că doar firmele de casă care obţin contractele atât de ușor în Gherla, încât nu au de ce se teme. Dacă întotdeauna ai primit plocon de la Primăria Municipiului Gherla contractele, indiferent de felul în care te-ai achitat de sarcină, de ce să-ți pese de banul public, de client sau de imaginea pe care o lași în urmă?

Precedente sunt destule:
– de săptămâni întregi nu se mai lucrează nimic, pe niciun șantier;
– str. Parcului a fost reparată execrabil și a cedat la nici o săptămână după darea în folosință;
– str. Ștefan cel Mare a fost spartă deşi lucrările nu înaintau nici pe celelalte şantiere deschise deja;
– Biblioteca Municipală merge cu repeziciune spre al treilea an de nefolosință, tot din nepăsarea constructorilor și a responsabililor.

Aceasta din urmă nu este decât o altă insultă pe care și-o permit firmele care câștigă contracte cu statul în Gherla. Nu e prima și nu va fi nici ultima, până când licitațiile și atribuirile de contracte nu se fac cinstit şi transparent şi până când autoritățile publice nu reprezintă cu responsabilitate cetățeanul, modul de lucru nu se va schimba.

Dar lucrările efectuate prost nu ar trebui acceptate de către Comisia de Recepţie a Primăriei!

Dacă vă aflați în situaţia de „beneficiar” de astfel de lucrări, fie pe strada dumneavoastră, fie ca obiectiv de interes public, să nu uitați că aveți un cuvânt de spus: puteți să îi atenționați prin sesizări oficiale către Primărie, care să sublinieze felul defectuos de îndeplinire a sarcinilor şi inadvertențele față de proiect. Iar pentru a oferi greutate solicitării dumneavoastră, vă recomandăm să strângeți semnături de la locatari sau concetăţeni pe care îi afectează lucrarea respectivă.

Sub presiunea publicului și din frica de a vă pierde votul, se vor gândi de două ori înainte de a mai considera încheiată cu succes o astfel de reparație!