OMUL SFINȚEȘTE LOCUL

 

Am avut ocazia să muncesc în Bucovina timp de trei ani, mai exact, în Gura Humorului. În acest timp am văzut cum un orășel de provincie, aparent neînsemnat, își schimbă fața în bine. Gura Humorului nu are o populație mare, acolo locuind aproximativ 14000 de locuitori, dar orașul are o suprafață întinsă. Nu prea sunt blocuri, iar faptul că se află într-o vale, străjuit de dealuri splendide, a făcut ca acest orășel să se întindă de-a lungul Râului Moldova și a Râului Humor. Așa cum am spus, în cei trei ani pe care i-am petrecut acolo, am putut observa o schimbare radicală. Grație unui primar energic, implicat în dezvoltarea orașului, fondurile necesare dezvoltării orașului curg de la București. De multe ori, când trebuia să-i cer ajutorul, primarul îmi șoptea la telefon că mă va resuna, el fiind la București. Acolo bătea cu pumnul în masă pentru fonduri, iar rezultatele s-au văzut. Parcuri, pietonale, pârtie de ski modernă, bazin acoperit și descoperit, rețele de apă și canalizare, rezervoare, asfaltări, toate acestea fiind rodul muncii și luptei unui primar care ar trebui să fie un exemplu.

Din păcate, acest model nu este urmat de un coleg de-al dânsului de partid și aici virez spre primarul celei mai mari comune din țară, Florești, jud. Cluj. Comuna se confruntă cu probleme mari, foarte mari, iar una dintre cele mai stringente din ele o reprezintă dezvoltarea haotică a construcțiilor. Chiar și acum, când PUG-ul este expirat, se construiește masiv, fără să se țină cont de aspecte elementare, cum ar fi rețelele edilitare subdimensionate, fluidizarea traficului, parcuri și zone verzi, locuri de parcare, lipsa școlilor și grădinițelor. Mai mult decât atât, primarul celei mai mari comune din țară, a rămas ancorat în acel Ev Mediu comunist în care celor care nu erau dintr-o zonă (orașe mari în special) nu li se permitea să-și caute de lucru dacă nu aveau repartiție sau dacă nu se căsătoreau acolo. Primarul Floreștiului este iritat când cetățenii îi atrag atenția cu privire la problemele din comună și dă răspunsuri pe care le consideră ironice, zeflemitoare. Știm că ironia este apanajul celor inteligenți și cu realizări în spate, dar în această categorie nu-l putem încadra și pe primarul Floreștiului. Un exemplu de răspuns dat îl puteți vedea mai jos. Este halucinant, și aici nu mă refer la textul agramat, probabil voit, ci la conținut. Domnule primar, nu doar că nu este frumos, este chiar inadmisibil ce faceți! Nu dați dovadă de inteligență prin ce scrieți, mai ales că sunt convins că vă simțiți cu musca pe căciulă. Și sunt muște multe, iar căciula dumneavoastră este prea mică pentru a vă putea feri de ele.

 

Edmond Kreibik,
Purtător de cuvânt,
Asociația Trăiesc în Florești