De ce am nevoie de flotant? 

Locuiești în Cluj dar nu chiar? Felicitări, ești unul din cinci „clujeni” cărora nevoile le sunt ignorate iar deciziile administrative le sunt impuse, deoarece „în acte” tu nu exiști. Deși lucrezi, studiezi, locuiești, ai o familie, iubești sau te distrezi în Cluj ești în continuare o ambiguitate statistică. 

Dacă vrei ca vocea ta să fie auzită primul pas este „apariția” în acte. Fă-ți buletin de Cluj sau viză de reședință (flotant) și ne vedem la alegerile locale pentru a-ți face dorințele cunoscute în fața autorităților locale.

Acte necesare

  • Cerere tip – Cerere pentru inscrierea in actul de identitate amentiunii privind stabilirea resedintei
  • Actul tău de identitate
  • Actul de identitate al găzduitorului/proprietarului/prietenului
  • Actul de spațiu al găzduitorului – original + copie (actul de proprietate al imobilului: ex contract vânzare cumpărare apartament) sau extras de carte funciară actualizat – 30 zile
  • Prezența obligatorie atât a solicitantului cât și a găzduitorului la ghișeu
    • Este obligatoriu consimțământul unuia dintre proprietarii spațiului de locuit;
    • În cazul în care se prezintă contract de închiriere înregistrat la administrația financiară, nu este necesară prezența găzduitorului cu actul de spațiu iar contractul de închiriere va fi prezentat în original și copie.
    • În situaţia în care găzduitorul nu se poate prezenta la serviciul de evidenţă a persoanelor, declaraţia de primire în spaţiu poate fi consemnată la notarul public ori în faţa poliţistului de ordine publică din cadrul unităţii de poliţie pe a cărei rază teritorială este situat imobilul.
  • Chitanța pentru taxa de timbru în valoare de  5 lei se poate plăti la Centrul de Informare pentru Cetățeni – str. Motilor nr. 7, la ghișeul de taxe și impozite sau la poștă. 

Ești student și locuiești în cămin?

Unde depun actele?

Serviciul de Evidență a persoanelor

  • str. Moților nr. 5 cam. 6, 8, 9, 12, 15
  • Telefon 0264 434 942
    • 0264 596 030 int 2170, 2180; 2182; 2184; 2185; 2186

Când depun actele?

Zona Metropolitană Cluj (Apahida, Baciu, Florești, Gilău, Feleacu, Jucu, Ciurila)

Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Cluj

  • Aviator Bădescu, nr. 7–9, Camera 9

Când depun actele?