Mă pregătesc de o noapte albă în Parlamentul României. Va fi a doua noapte de ocupare a plenului Camerei Deputaților). E protest, dar un protest lucrativ: împreună cu colegii din USR definitivăm amendamentele pentru proiectul Legii Bugetului. Rămâne însă de neînțeles încăpățânarea cu care Liviu Dragnea, Grindeanu, Iordache & Co riscă să trimită țara în haos pentru a-și satisface clientela (că de clientelă e vorba, nu de majoritatea celor care au votat PSD & ALDE). În 2014, amploarea protestelor legate de dreptul cetățenilor din diaspora n-a apucat să o atingă pe cea a celor din aceste zile. Cu toate acestea, opțiunile de vot s-au întors spectaculos în doar câteva zile, iar Iohannis l-a surclasat, pur și simplu, pe Ponta. Liviu Dragnea a declarat atunci că ar fi învățat lecția care le-a dat-o strada…

Dar ori n-a învățat nimic, ori în cap i-au intrat doar prostii. În Birourile Permanente din ultimele zile (care au curs pe bandă rulantă) am încercat să le explic senatorilor Puterii că motivele iritării oamenilor din stradă sunt reale. Că amploarea manifestațiilor sunt rezultatul unor tensiuni sociale care nu au fost rezolvate la vreme. Că oamenii n-au ieșit în stradă nici pentru Iohannis, și nici de dragul USR. Faptul că am ajuns și noi la protestele din Piața Victoriei și din alte orașe din țară ori că am ocupat sala plenului Camerei Deputaților ține, pe de o parte, de drepturile noastre de cetățeni, pe de altă parte, de ceea ce ne-am propus și am promis că facem: să ne batem pentru drepturile și revendicările oamenilor. Inclusiv prin aceste metode aparent la limită, dar, în fapt, cât se poate de democratice.

Apropo, după un moment tensionat din Biroul Permanent reunit, Călin Popescu Tăriceanu ne-a spus (lui Nicușor Dan și celorlalți membri USD) că l-am fi… dezamăgit. De parcă pentru plăcerea lui Tăriceanu am ajuns noi în Parlament! Lasă să fie dezamăgiți Tăriceanu, Dragnea, Grindeanu, Iordache… Nu grija lor le-o avem, ci a oamenilor care îndură frigul în stradă pentru viitorul lor, și al țării lor. Că ei sunt ultima speranță că România nu va deveni prima țară bananieră a Uniunii Europene.

***

Protestul USR de la amiază, la sosirea lui Dragnea și a celorlalți lideri PSD la ședința Comitetului Executiv: Foto: Lucian Muntean – PressOne

Ocuparea plenului Camerei Deputaților – prima noapte

For privacy reasons Facebook needs your permission to be loaded.
I Accept

Ocuparea plenului Camerei Deputaților – a doua noapte