Reluarea procedurilor de includere a Roșiei Montane în UNESCO – solicitare publică a USR pentru Guvernul Orban, cu ocazia Zilei Culturii Naționale

Reluarea procedurilor de includere a Roșiei Montane în UNESCO – solicitare publică a USR pentru Guvernul Orban, cu ocazia Zilei Culturii Naționale

Senatorii USR Vlad Alexandrescu și Mihai Goțiu au solicitat, miercuri, premierului Ludovic Orban și ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, să-și păstreze promisiunea făcută la învestirea actualului Executiv de a include Roșia Montană în patrimoniul UNESCO. Demersul celor doi parlamentari ai USR coincide cu Ziua Culturii Naționale.

Vă solicităm, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, să vă onorați promisiunea luată față de USR, cu ocazia învestirii Cabinetului d-voastră în Parlament, de reluare a procedurilor necesare înscrierii Roșiei Montane în Patrimoniul Mondial UNESCO. Subliniem faptul că demersurile trebuie făcute DE URGENȚĂ, la finalul acestei luni (peste două săptămâni) expirând termenul limită până la care Guvernul României poate notifica UNESCO cu privire la reluarea procedurilor, astfel încât subiectul <Roșia Montană> să poată fi inclus pe ordinea de zi a reuniunii Comitetului Patrimoniului Mondial UNESCO din această vară”, se arată în comunicatul comun trimis de către cei doi senatori.

Potrivit sursei citate, valoarea patrimoniului de la Roșia Montană pentru istoria și cultura umanității a fost confirmată, în ultimul deceniu, de numeroase studii ale specialiștilor români din țară și străinătate, culminând cu raportul ICOMOS – cel mai prestigios organism internațional care cuprinde experții din domeniul patrimoniului la nivel mondial și, în același timp, organismul de specialitate raportor pentru UNESCO.

Pe lângă acțiunile de tip festiv, organizate, patronate ori susținute de Ministerul Culturii și Guvernul României cu ocazia Zilei Culturii Naționale, puteți semna această notificare, de câteva rânduri, nu mai mult, care să intre în istoria acestei țări. E un lucru pe care cei mai activi dintre cetățenii români au dovedit, dincolo de orice echivoc, că și-l doresc , fiind una dintre revendicările Toamnei Românești 2013, care a scos zeci de mii de protestatari în stradă timp de trei luni și jumătate. În același timp, trimiterea acestei notificări către UNESCO ar reprezenta și o dovadă că vă respectați cuvântul și angajamentul făcute publice la solicitarea USR, cu ocazia învestirii Guvernului”, se mai arată în comunicat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *
You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>